Un miliard de dolari incasari la nivel international in primele 17 zile de la lansare. Este cel mai spectaculos record – dar nu singurul – al filmului Avatar, primul lungmetraj de fictiune al lui James Cameron dupa Titanic.
Asadar, Avatar a obtinut, in SUA si Canada, 27 de milioane de dolari in prima zi de difuzare si 77.025.481 USD in primul sau weekend pe ecrane. La nivel international, filmul a castigat 232.180.000 $ in primul weekend – plasandu-se pe locul 9 din punctul de vedere al incasarilor in primele trei zile de rulare obtinute vreodata de o productie cinematografica si pe primul loc la categoria veniturilor obtinute, in aceeasi perioada, de un film care nu face parte dintr-o franciza.
In trei saptamani de la lansare, datorita incasarilor pe plan mondial, Avatar a devenit al doilea film profitabil din istorie dupa Titanic.
Ce se afla, insa, in spatele acestor performante si recorduri carora, probabil, li se adauga altele, in vreun colt al lumii, chiar in clipa de fata? La fel ca in Titanic, Cameron ne livreaza un spectacol grandios, de dimensiuni capabile sa infranga chiar retinerile celui mai sceptic spectator si sa acceseze, sustiunut, fondul sau emotional.
Daca regizorul a pornit insa, in filmul precedent, de la o tragedie reala, aici el face pasul total in teritoriul fanteziei si ne invita sa ne lasam subjugati de vraja alaturi de el. Pentru ca, in fond, Avatar este verificarea disponibilitatii noastre de-a ne (mai) lasa captivati in fata unui basm. Pana la urma, Cameron – care visa din copilarie la un asemenea film si isi umplea caietele de scoala cu desene ale eroilor sai – si toata echipa filmului, care a depus eforturi uriase sa creeze lumea magica de pe Pandora (50 de ore de munca necesare crearii fiecarui cadru), au reusit performanta de-a ne prezenta un univers uluitor si de-a ne transporta fara efort in el. Nici nu mai conteaza, in clipa in care te afli in sala, ca povestea in sine e de-a dreptul simplista, ca dialogurile sunt rudimentare, iar mesajul ecologist – evident si previzibil.
Cameron pune in scena un razboi spatial care se petrece in anul 2154, pe o planeta din constelatia Alpha Centauri. Conflictul e vechi de cand lumea. Eroii negativi vin sa invadeze lumea celor pozitivi, sa-i alunge de pe pamantul lor si sa le distruga credinta, pentru a le lua in stapanire teritoriul, cu toate resursele lui aducatoare de prosperitate. Faptul ca distrugatorii sunt inarmati cu tehnologie ultraperformanta, iar „cotropitii” sunt in perfecta comuniune cu natura, traind conform unui panteism naiv, dar delicat ilustrat de Cameron, trimite direct catre ingrijorarile ecologiste cu privire la planeta. Cei care vad in Avatar in primul rand un mesaj ecologist nu-l evalueaza insa gresit ca semnificatie, ci ca amploare. Pentru ca nu mesajele au rost si rol aici, oricat de asumate si vizibile sunt, ci farmecul pe care regizorul stie sa-l dea povestirii. Ca intotdeauna in cinema, conteaza cum se spune povestea, iar la acest capitol Cameron ne lasa cu gura cascata. Odata intrati – impreuna cu eroul Jake Sully, imbracat in pielea unei fapturi Na’vi – in atmosfera misterioasa a Pandorei, unde creaturile, culorile, sunetele, luminile, umbrele formeaza o intreaga lume de basm, cu fapturi inalte, agile si albastre, care aluneca pe liane, vaneaza si se strecoara, printr-o flora si fauna nemaivazute, cu insecte fosforescente si flori uriase si ultrasensibile, prin perdele de lumina, o lume cu munti suspendati si fapturi zburatoare ce amintesc de dragoni, cu legi nescrise, care exercita insa o putere formidabila asupra fapturilor ce o populeaza, suntem de-a dreptul fermecati. Iar faptul ca aceste creaturi si lumea lor te absorb complet pe tine, cel aflat pe scaunul din sala de cinema, evocandu-ti o multime de carti si filme ale copilariei si adolescentei, de la Cartea junglei la Calatorie spre centrul Pamantului, de la Razboiul stelelor la Pocahontas si Winnetou, inseamna ca regizorul si-a atins scopul, iar tu, adultul coplesit de griji si inghesuit prin autobuze in drumul spre serviciu, nu ti-ai uitat de tot copilaria.
Asa ca pariul facut de Cameron e castigat, iar magia functioneaza in cele 162 de minute de rulare. Iar toate argumentele logice care, pe de alta parte, stau in picioare si ne spun, rational, ca Avatar este doar cea mai ambitioasa performanta de pana acum in materie de efecte speciale si ca, neindoielnic, va ramane un punct de referinta pentru filmul de gen, dar nu trebuie nicidecum luat mult prea in serios in alte privinte, nu pot sterge bucuria pe care o simtim in sala, participand cu tot sufletul, copilareste, la asemenea basm, si redescoperind in noi ceva extrem de pretios.
Avatar. Productie SUA, 2009. Regia: James Cameron. Cu:Sam Worthington, Zoe Saldana, Sigourney Weaver, Giovanni Ribisi, Stephen Lang, Michelle Rodriguez, Joel Moore. Premiera: 18 decembrie. Distribuit de: Odeon Cineplex.
ANDREEA-LAURA CHIRIAC (n. 21 ianuarie 1970, Bucuresti), absolventa (1994) a Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Universitatea Bucuresti. A fost redactor cultural la „Tineretul Liber”, „Cotidianul” si „Ziarul de Duminica”, specializandu-se in critica de film, semnand si in publicatii de specialitate precum „Pro Cinema”, „Re:publik”, „Apropo”, „ProTV Magazin”, „The One”, „Playboy”. A facut parte din staff-ul TIFF – editiile din 2007 si 2008 – ca redactor principal al caietului festivalului. Din 2009 colaboreaza tot la o rubrica de film la Radio Romania Cultural.

Citeste articolul pe: Ziarul Financiar

Pariul lui James Cameron: Ce aduce anul 2154 in constelatia Alpha Centauri

Un miliard de dolari incasari la nivel international in primele 17 zile de la lansare. Este cel mai spectaculos record – dar nu singurul – al filmului Avatar, primul lungmetraj de fictiune al lui James Cameron dupa Titanic.
Asadar, Avatar a obtinut, in SUA si Canada, 27 de milioane de dolari in prima zi de difuzare si 77.025.481 USD in primul sau weekend pe ecrane. La nivel international, filmul a castigat 232.180.000 $ in primul weekend – plasandu-se pe locul 9 din punctul de vedere al incasarilor in primele trei zile de rulare obtinute vreodata de o productie cinematografica si pe primul loc la categoria veniturilor obtinute, in aceeasi perioada, de un film care nu face parte dintr-o franciza.
In trei saptamani de la lansare, datorita incasarilor pe plan mondial, Avatar a devenit al doilea film profitabil din istorie dupa Titanic.
Ce se afla, insa, in spatele acestor performante si recorduri carora, probabil, li se adauga altele, in vreun colt al lumii, chiar in clipa de fata? La fel ca in Titanic, Cameron ne livreaza un spectacol grandios, de dimensiuni capabile sa infranga chiar retinerile celui mai sceptic spectator si sa acceseze, sustiunut, fondul sau emotional.
Daca regizorul a pornit insa, in filmul precedent, de la o tragedie reala, aici el face pasul total in teritoriul fanteziei si ne invita sa ne lasam subjugati de vraja alaturi de el. Pentru ca, in fond, Avatar este verificarea disponibilitatii noastre de-a ne (mai) lasa captivati in fata unui basm. Pana la urma, Cameron – care visa din copilarie la un asemenea film si isi umplea caietele de scoala cu desene ale eroilor sai – si toata echipa filmului, care a depus eforturi uriase sa creeze lumea magica de pe Pandora (50 de ore de munca necesare crearii fiecarui cadru), au reusit performanta de-a ne prezenta un univers uluitor si de-a ne transporta fara efort in el. Nici nu mai conteaza, in clipa in care te afli in sala, ca povestea in sine e de-a dreptul simplista, ca dialogurile sunt rudimentare, iar mesajul ecologist – evident si previzibil.
Cameron pune in scena un razboi spatial care se petrece in anul 2154, pe o planeta din constelatia Alpha Centauri. Conflictul e vechi de cand lumea. Eroii negativi vin sa invadeze lumea celor pozitivi, sa-i alunge de pe pamantul lor si sa le distruga credinta, pentru a le lua in stapanire teritoriul, cu toate resursele lui aducatoare de prosperitate. Faptul ca distrugatorii sunt inarmati cu tehnologie ultraperformanta, iar „cotropitii” sunt in perfecta comuniune cu natura, traind conform unui panteism naiv, dar delicat ilustrat de Cameron, trimite direct catre ingrijorarile ecologiste cu privire la planeta. Cei care vad in Avatar in primul rand un mesaj ecologist nu-l evalueaza insa gresit ca semnificatie, ci ca amploare. Pentru ca nu mesajele au rost si rol aici, oricat de asumate si vizibile sunt, ci farmecul pe care regizorul stie sa-l dea povestirii. Ca intotdeauna in cinema, conteaza cum se spune povestea, iar la acest capitol Cameron ne lasa cu gura cascata. Odata intrati – impreuna cu eroul Jake Sully, imbracat in pielea unei fapturi Na’vi – in atmosfera misterioasa a Pandorei, unde creaturile, culorile, sunetele, luminile, umbrele formeaza o intreaga lume de basm, cu fapturi inalte, agile si albastre, care aluneca pe liane, vaneaza si se strecoara, printr-o flora si fauna nemaivazute, cu insecte fosforescente si flori uriase si ultrasensibile, prin perdele de lumina, o lume cu munti suspendati si fapturi zburatoare ce amintesc de dragoni, cu legi nescrise, care exercita insa o putere formidabila asupra fapturilor ce o populeaza, suntem de-a dreptul fermecati. Iar faptul ca aceste creaturi si lumea lor te absorb complet pe tine, cel aflat pe scaunul din sala de cinema, evocandu-ti o multime de carti si filme ale copilariei si adolescentei, de la Cartea junglei la Calatorie spre centrul Pamantului, de la Razboiul stelelor la Pocahontas si Winnetou, inseamna ca regizorul si-a atins scopul, iar tu, adultul coplesit de griji si inghesuit prin autobuze in drumul spre serviciu, nu ti-ai uitat de tot copilaria.
Asa ca pariul facut de Cameron e castigat, iar magia functioneaza in cele 162 de minute de rulare. Iar toate argumentele logice care, pe de alta parte, stau in picioare si ne spun, rational, ca Avatar este doar cea mai ambitioasa performanta de pana acum in materie de efecte speciale si ca, neindoielnic, va ramane un punct de referinta pentru filmul de gen, dar nu trebuie nicidecum luat mult prea in serios in alte privinte, nu pot sterge bucuria pe care o simtim in sala, participand cu tot sufletul, copilareste, la asemenea basm, si redescoperind in noi ceva extrem de pretios.
Avatar. Productie SUA, 2009. Regia: James Cameron. Cu:Sam Worthington, Zoe Saldana, Sigourney Weaver, Giovanni Ribisi, Stephen Lang, Michelle Rodriguez, Joel Moore. Premiera: 18 decembrie. Distribuit de: Odeon Cineplex.
ANDREEA-LAURA CHIRIAC (n. 21 ianuarie 1970, Bucuresti), absolventa (1994) a Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Universitatea Bucuresti. A fost redactor cultural la „Tineretul Liber”, „Cotidianul” si „Ziarul de Duminica”, specializandu-se in critica de film, semnand si in publicatii de specialitate precum „Pro Cinema”, „Re:publik”, „Apropo”, „ProTV Magazin”, „The One”, „Playboy”. A facut parte din staff-ul TIFF – editiile din 2007 si 2008 – ca redactor principal al caietului festivalului. Din 2009 colaboreaza tot la o rubrica de film la Radio Romania Cultural.

Citeste articolul pe: Ziarul Financiar

Postat de pe data de 31 dec., 2009 in categoria Noutăți. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 84 ori.

Publica un raspuns