Calin Tatomir
Cresterea sectorului local de IT in acest an va fi de zece ori mai mare decat avansul Produsului Intern Brut (PIB), estimat in jurul a 1%, a declarat luni (foto), directorul general al Microsoft Romania.
„Conform estimarilor noastre, daca avansul PIB-ului Romaniei va fi de 1%, atunci cresterea sectorului local IT va fi de 10%”, a spus Tatomir, citat de Mediafax.
El a adaugat ca filiala locala a Microsoft a inregistrat in decembrie 2009, comparativ cu luna similara din 2008, prima crestere anuala si a afirmat ca „doreste o crestere agresiva” pana la finele lunii iunie, cand se incheie anul fiscal al companiei americane.
„In lunile iulie, august si septembrie, Microsoft Romania a scazut puternic, iar in decembrie am intrat pe plus. Ne dorim o crestere agresiva in a doua parte a anului fiscal Microsoft (ianuarie-iunie 2010 – n.r.) si cred ca vom incheia peste media cresterii pe care o va inregistra compania americana in aceasta zona a Europei”, a
spus Tatomir.
Intrebat de evolutia vanzarilor de licente Windows 7, Tatomir a spus ca anticipeaza ca sistemul de operare va avea o cota de piata de 18-19% la finele lunii iunie 2010.
„Sunt optimist si ma bazez pe faptul ca numarul de licente Windows 7 vandute in prima saptamana de la lansare l-a depasit pe cel al licentelor Windows Vista comercializate in primul an de la aparitie”, a spus seful Microsoft Romania.
Windows 7 a fost lansat in octombrie 2009.
Cu sediul central in Statele Unite, Microsoft este cel mai mare producator de software la nivel international.

Citeste articolul pe: Daily Business

Microsoft Romania: Daca PIB va urca cu 1% in 2010, cresterea sectorului IT va fi de 10 ori mai mare

Postat de pe data de 31 ian., 2010 in categoria Noutăți. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 423 ori.

Publica un raspuns