Aplaudat de unii, privit cu suspiciune de alţii, valul nou din filmul românesc este unul extrem de bine constituit, puternic şi plin de vizibilitate. Aceasta, mai ales „dincolo” (n.r. expresie devenită deja stereotip pentru definirea „noastră” în raport cu „ceilalţi”). Aproape că nu mai există festival important de film în cadrul căruia să nu avem o producţie premiată, fie ea film de lung sau de scurt metraj.

În ciuda sărăciei şi a finanţării ridicole din partea Centrului Naţional al Cinematografiei, regizorii tineri români reuşesc (numai ei ştiu cum) să îşi finanţeze producţiile, să le realizeze şi, mai important, să pătrundă în lumea bună a filmului. Nume precum Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Radu Muntean, Cătălin Mitulescu sau regretatul Cristian Nemescu sunt deja pe buzele tuturor, filmele lor fiind deja cunoscute şi rulate în întreaga lume. Insist pe „întreaga lume” pentru că „acasă”, aceste filme nu au parte de acelaşi succes. Dincolo de comentariile răutăcioase şi, de cele mai multe ori, penibile la adresa filmelor mai sus amintiţilor, „acasă” ne confruntăm şi cu un alt fenomen. Acela, al imposibilităţii de a putea vedea filmul într.un cinematograf decent. În ultimii ani, cinematografele româneşti au dispărut, locul lor fiind luat de cazinouri, cluburi de noapte sau alte „instituţii” de gen. Acolo unde ele totuşi au rămas, ele sunt în paragină, la limita subzistenţei. Sunt oraşe importante din ţară care nu mai au cinematograf. În cel mai bun caz, situaţia a fost oarecum salvată de apariţia cinema-urilor de mall, moderne şi amplasate în zonele hipercomerciale. Aceste zone cer filme hipercomerciale, ceea ce filmele româneşti nu prea sunt.

Citeste tot articolul>>

Filme fără cinematografe

Aplaudat de unii, privit cu suspiciune de alţii, valul nou din filmul românesc este unul extrem de bine constituit, puternic şi plin de vizibilitate. Aceasta, mai ales „dincolo” (n.r. expresie devenită deja stereotip pentru definirea „noastră” în raport cu „ceilalţi”). Aproape că nu mai există festival important de film în cadrul căruia să nu avem o producţie premiată, fie ea film de lung sau de scurt metraj.

În ciuda sărăciei şi a finanţării ridicole din partea Centrului Naţional al Cinematografiei, regizorii tineri români reuşesc (numai ei ştiu cum) să îşi finanţeze producţiile, să le realizeze şi, mai important, să pătrundă în lumea bună a filmului. Nume precum Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Radu Muntean, Cătălin Mitulescu sau regretatul Cristian Nemescu sunt deja pe buzele tuturor, filmele lor fiind deja cunoscute şi rulate în întreaga lume. Insist pe „întreaga lume” pentru că „acasă”, aceste filme nu au parte de acelaşi succes. Dincolo de comentariile răutăcioase şi, de cele mai multe ori, penibile la adresa filmelor mai sus amintiţilor, „acasă” ne confruntăm şi cu un alt fenomen. Acela, al imposibilităţii de a putea vedea filmul într.un cinematograf decent. În ultimii ani, cinematografele româneşti au dispărut, locul lor fiind luat de cazinouri, cluburi de noapte sau alte „instituţii” de gen. Acolo unde ele totuşi au rămas, ele sunt în paragină, la limita subzistenţei. Sunt oraşe importante din ţară care nu mai au cinematograf. În cel mai bun caz, situaţia a fost oarecum salvată de apariţia cinema-urilor de mall, moderne şi amplasate în zonele hipercomerciale. Aceste zone cer filme hipercomerciale, ceea ce filmele româneşti nu prea sunt.

Citeste tot articolul>>

Postat de pe data de 3 mart., 2010 in categoria Opinii. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 160 ori.

Publica un raspuns