O construcţie epică autoficţională, haşurând în subtext un bildungsroman „Livius Ciocârlie & comp.” e, în egală măsură, o reprezentare posibilă a unor timpuri şi lumipierdute, cu întreaga lor mitologie, şi un puzzle cu soluţii multiple al înseşi fiinţei scriitorului, alcătuit din feliile şi frânturile disparate, din articulaţiile haotice, din hazardul şi automatismul ilogic al propriilor durate interioare. Reconciliind contrariile şi armonizând disonanţele, Livius Ciocârlie scrie în primul rând un tratat despre detensionarea istoriei, despre citirea şi reconstituirea cu graţie şi umor a propriei existenţe. Dacă pretextul poate avea oricât dramatism, finalităţii îi rămâne doar seninătatea ludică, zâmbetul discret şi semnul de complicitate din colţul ochiului. Istoria personală pleacă de la o premisă maniheică şi tot în ea sfârşeşte, pentru că investigaţia se face exclusiv dintr-o voluptate a reordonărilor. Livius Ciocârlie şi-a transpus întreaga materialitate a trecutului într-o machetă iar orice mutare are doar rostul unei verificări a efectelor ei. Imaginile şi reprezentările trecutului, cu tot senzorialul lor, sunt provocate, îmbiate cu obstinaţie, li se fac gesturi de tandreţe şi declaraţii convingătoare, doar-doar or accepta să se lase decupate, aduse în dreptul pupilelor, mirosite, mângâiate şi puse apoi, într-o poziţie nouă, la loc în ansamblu. Ca apoi să fie notate cu migală procesul în sine şi toate schimbările sesizabile. Ca şi toate reacţiile personale. Ori, măcar, lăsate cu discreţie să fie subînţelese.

Citeste toata recenzia>>

Instantanee, decupaje

O construcţie epică autoficţională, haşurând în subtext un bildungsroman „Livius Ciocârlie & comp.” e, în egală măsură, o reprezentare posibilă a unor timpuri şi lumipierdute, cu întreaga lor mitologie, şi un puzzle cu soluţii multiple al înseşi fiinţei scriitorului, alcătuit din feliile şi frânturile disparate, din articulaţiile haotice, din hazardul şi automatismul ilogic al propriilor durate interioare. Reconciliind contrariile şi armonizând disonanţele, Livius Ciocârlie scrie în primul rând un tratat despre detensionarea istoriei, despre citirea şi reconstituirea cu graţie şi umor a propriei existenţe. Dacă pretextul poate avea oricât dramatism, finalităţii îi rămâne doar seninătatea ludică, zâmbetul discret şi semnul de complicitate din colţul ochiului. Istoria personală pleacă de la o premisă maniheică şi tot în ea sfârşeşte, pentru că investigaţia se face exclusiv dintr-o voluptate a reordonărilor. Livius Ciocârlie şi-a transpus întreaga materialitate a trecutului într-o machetă iar orice mutare are doar rostul unei verificări a efectelor ei. Imaginile şi reprezentările trecutului, cu tot senzorialul lor, sunt provocate, îmbiate cu obstinaţie, li se fac gesturi de tandreţe şi declaraţii convingătoare, doar-doar or accepta să se lase decupate, aduse în dreptul pupilelor, mirosite, mângâiate şi puse apoi, într-o poziţie nouă, la loc în ansamblu. Ca apoi să fie notate cu migală procesul în sine şi toate schimbările sesizabile. Ca şi toate reacţiile personale. Ori, măcar, lăsate cu discreţie să fie subînţelese.

Citeste toata recenzia>>

Postat de pe data de 5 mart., 2010 in categoria Recenzii. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 134 ori.

Publica un raspuns