Armata americana intentioneaza sa dezvolte o noua generatie de rachete ultra-rapide care pot lovi orice colt al Pamantului in mai putin de o ora. Programul, care se bucura de sprijinul presedintelui Barack Obama, a alarmat deja tari precum China si Rusia si a complicat negocierile legate de reducerea armamentului nuclear, relateaza The Times, in editia online.
Oficiali ai Casei Albe au confirmat saptamana trecuta ca presedintele ia in considerare dezvoltarea unei noi clase de rachete hipersonice care pot atinge o viteza de Mach 5, in cadrul programului Prompt Global Strike (PGS).
Viteza noii rachete este de aproape sapte ori mai mare decat cea a rachetei Tomahawk (circa 885 km/h) care a ratat uciderea lui Osama bin Laden in 1998, ajungand prea tarziu intr-o tabara de antrenament a al-Qaeda din Afghanistan.
„Capacitatea de a atinge o gama larga de tinte la scara intercontinentala, prompt si fara a recurge la arme nucleare, este de o importanta cruciala pentru SUA”, a explicat Daniel Goure, analist militar la Lexington Institute din Virginia.
Buget de 250 milioane dolari
Casa Alba a solicitat un buget de 250 milioane dolari pentru 2011, destinat dezvoltarii tehnologiilor hipersonice. Noua racheta va putea fi lansata din aer, de pe pamant sau de pe mare.
In functie de tehnologia pe care o va alege Pentagonul, focosul va putea exploda in mai multe fragmente in ultimele secunde de zbor sau va lovi pur si simplu tinta, cu o energie cinetica devastatoare.
„Arme conventionale care pot atinge orice parte a lumii ne ofera posibilitatea de a reduce rolul arsenalului nuclear”, a afirmat recent vicepresedintele american Joe Biden.
Rusia este ingrijorata
Opinia nu este insa impartasita si de ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, care a avertizat la inceputul acestei luni ca „va fi greu de acceptat o situatie in care armele nucleare vor disparea, dar arme care sunt la fel de destabilizatoare ajung sa fie detinute de unii membri ai comunitatii internationale”.
Generalul Iuri Baluievski, secretar adjunct la Consiliul National pentru Securitate al Rusiei, crede si el ca SUA nu au facut concesii in negocierile recente privind tratatul START de dragul pacii, ci pentru ca „pot sa te ucida folosind arme conventionale de mare precizie”.
Noul tratat START semnat de presedintii Barack Obama si Dmitri Medvedev contine o prevedere potrivit careia Washingtonul isi va reduce arsenalul cu o racheta nucleara pentru orice racheta hipersonica pe care o va produce.
Atacul hipersonic poate fi confundat cu unul nuclear
Analistii americani au avertizat asupra riscului ca Rusia sau China sa nu confunde o lansare de racheta hipersonica cu un atac nuclear.
Oficialii americani au incercat sa linisteasca autoritatile chineze si rusesti afirmand ca noua arma va fi produsa intr-un numar mic de exemplare, care vor fi amplasate separat de siturile care adapostesc rachetele nucleare, pentru a evita orice risc privind declansarea accidentala a unui razboi nuclear.
‘Pentagonul nu are optiuni suficient de rapide’
Generalul Kevin Chilton, responsabil de programul PGS, a declarat pentru New York Times ca optiunile de care dispune Pentagonul in prezent nu sunt suficient de rapide.
„In prezent, putem sa-i prezentam presedintelui o serie de optiuni conventionale care pot lovi o tinta in orice colt al lumii intr-un interval de timp cuprins intre 96 de ore si, poate, patru – sase ore. Daca presedintele doreste sa actioneze mai rapid, singura care depaseste aceasta viteza este arma nucleara”.
Pentagonul a testat deja o serie de rachete care ar putea fi folosite in programul PGS. Saptamana trecuta, Defense Advanced Research Projects Agency (Darpa) a procedat la un test al prototipului Hypersonic Technology Vehicle 2 (HTV-2), denumit si Falcon.
Racheta a fost lansata de la baza americana Vandenberg din California, dar armata americana nu a facut niciun comentariu asupra rezultatelor testului.

Citeste articolul pe: Hotnews

VIDEO SUA va dezvolta o racheta hipersonica conventionala ce poate lovi orice tinta din lume in mai putin de o ora

Postat de pe data de 31 mart., 2010 in categoria Noutăți. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 446 ori.

Publica un raspuns