Biserica Romano-Catolică din Iernut a fost construită între anii 1896 şi 1898 de către Statusul Catolic de la Alba Iulia. Edificiul amplu şi impunător, cu două turnuri masive pe faţada principală,  se încadrează din punct de vedere arhitectural stilului neo-romanic. Are un plan bazilical cu trei nave, un transept clar delimitat  şi corul terminat cu o absidă semicirculară. Plastica faţadei este marcată de modul de organizare al ferestrelor. Fiecărui etaj al turnului îi corespunde un alt număr de ferestre, raportul dintre goluri şi plinuri schimbându-se pe măsura ascensiunii. Acest gen de soluţie plastică este favorabilă structurilor arhitecturale masive şi in acelaşi timp cu amplă dezvoltare pe orizontală. Deschiderile semicirculare, atât în cazul portalului intrării, cât şi în cazul ferestrelor, fie ele poziţionate singular, geminate sau grupate câte trei, respectă din punct de vedere formal şi cu simplificările de rigoare, structurile specifice arhitecturii romanice. Un alt element decorativ este fereastra oarbă de formă circulară prezentă  pe faţada principală la primul nivel,  reluată la nivelul frontonului triunghiular dar şi în partea superioară a turnurilor, imediat sub cornişa acoperişului.

Interiorul bisericii este generos, cu deschideri semicirculare susţinute de stâlpi,  între nava centrală şi navele laterale, cu un balcon plasat deasupra intrării principale. Decorul pereţilor cu ornamente florale repetitive (în stilul tapetului) este atipic pentru o biserică. Deasupra arcului de triumf care face legătura dintre transept şi cor se află un medalion pictat cu tema Sfintei Familii.

Citește tot articolul>>

Biserica Romano-Catolică – Iernut

Biserica Romano-Catolică din Iernut a fost construită între anii 1896 şi 1898 de către Statusul Catolic de la Alba Iulia. Edificiul amplu şi impunător, cu două turnuri masive pe faţada principală,  se încadrează din punct de vedere arhitectural stilului neo-romanic. Are un plan bazilical cu trei nave, un transept clar delimitat  şi corul terminat cu o absidă semicirculară. Plastica faţadei este marcată de modul de organizare al ferestrelor. Fiecărui etaj al turnului îi corespunde un alt număr de ferestre, raportul dintre goluri şi plinuri schimbându-se pe măsura ascensiunii. Acest gen de soluţie plastică este favorabilă structurilor arhitecturale masive şi in acelaşi timp cu amplă dezvoltare pe orizontală. Deschiderile semicirculare, atât în cazul portalului intrării, cât şi în cazul ferestrelor, fie ele poziţionate singular, geminate sau grupate câte trei, respectă din punct de vedere formal şi cu simplificările de rigoare, structurile specifice arhitecturii romanice. Un alt element decorativ este fereastra oarbă de formă circulară prezentă  pe faţada principală la primul nivel,  reluată la nivelul frontonului triunghiular dar şi în partea superioară a turnurilor, imediat sub cornişa acoperişului.

Interiorul bisericii este generos, cu deschideri semicirculare susţinute de stâlpi,  între nava centrală şi navele laterale, cu un balcon plasat deasupra intrării principale. Decorul pereţilor cu ornamente florale repetitive (în stilul tapetului) este atipic pentru o biserică. Deasupra arcului de triumf care face legătura dintre transept şi cor se află un medalion pictat cu tema Sfintei Familii.

Citește tot articolul>>

Postat de pe data de 9 apr., 2010 in categoria Monumente arhitecturale. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 866 ori.

Publica un raspuns