În Piaţa Trandafirilor nr.2, în spatele Bisericii Ortodoxe, se află clădirea Cercului Militar, cunoscută şi sub denumirea de „Casa Görög”. Clădirea, destul de impunătoare ca dimensiuni, are patru nivele: subsolul, parterul şi două etaje. Nu se cunoaşte clar perioada primei etape de construcţie, dar este cert faptul că subsolul şi parterul au fost ridicate înainte de anul 1800 şi aparţin din punct de vedere structural stilului baroc. Între anii 1827-1828, unul dintre marii comercianţi târgumureşeni ai vremii –  Görög Iosif –  dispune ridicarea a două etaje. Lucrările vor fi terminate de către văduva acestuia abia în anul 1838.

Cele două etape de construcţie sunt evidente mai ales datorită sistemelor de acoperire ale încăperilor. În cazul parterului este folosită bolta cu penetraţii, în timp ce încăperile celor două etaje sunt acoperite cu tavan.

Faţada clădirii prezintă particularităţi stilistice care o încadrează în curentul neoclasicist. Primele manifestări ale acestui curent – adoptat în principal de clasa socială a orăşenilor: comercianţi şi meşteşugari – s-au produs în Transilvania la începutul secolului al XIX-lea. Forma triunghiulară a coronamentelor ferestrelor de la primul etaj, cei doi pilaştri cu capiteluri compozite care încadrează registrul median al faţadei, cornişa plasată imediat sub acoperiş şi frontonul impunător sunt câteva dintre elementele de sorginte clasică.

Citește tot articolul>>

Casa Görög

Postat de pe data de 9 apr., 2010 in categoria Monumente arhitecturale. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 747 ori.

Publica un raspuns