Forma actuală a Cetăţii din Tîrgu-Mureş este rezultatul construcţiilor din prima jumătate a secolului XVII şi poate fi încadrată în tipologia fortificaţiilor premoderne, făcând trecerea de la modelul medieval de arhitectura militară – corespunzător stilului gotic – la modelul modern, apărut odată cu stilul baroc.
Evoluţia acesteia începe în anul 1492, când în jurul mănăstirii şi a bisericii franciscane din oraş, principele Ştefan Bathory dispune ridicarea unui castel-fortăreaţă pentru a-şi asigura un control mai bun în cazul eventualelor răzvrătiri ale populaţiei. Suprafaţa de teren inclusă între aceste prime curtine se află în colţul sud-vestic (cel dinspre Piaţa Petöfi) al cetăţii actuale şi este mult mai redusă comparativ cu întinderea acesteia.
Elementele care s-au păstrat până astăzi sunt fragmente de ziduri de pe laturile de sud şi de vest, Turnul Mic, care marca colţul nord-vestic al vechii cetăţi, turnul de pe latura sudică, alipit Bastionului Blănarilor şi ruine ale turnului din colţul sud-vestic, înglobat astăzi în Bastionul Tăbăcarilor. Structura acestor turnuri şi forma lor pătrată vorbeşte despre o arhitectură militară de tip medieval.
Al doilea moment cheie pentru evoluţia fortificaţiei târgumureşene este începutul secolului al XVII-lea. În contextul unor tulburări interne grave, determinate de implicarea în războiul dintre Mihai Viteazul şi generalul Basta, oraşul va avea de suferit de pe urma campaniilor punitive. Ridicarea unei cetăţi de apărare mai ample se impune ca o necesitate imediată. Iniţiativa îi aparţine judelui oraşului, Borsos Tamás, care începând din anul 1603 face apel la membrii breslelor locale pentru contribuirea la refacerea vechilor curtine distruse în urma invaziilor.
Cetatea
Forma actuală a Cetăţii din Tîrgu-Mureş este rezultatul construcţiilor din prima jumătate a secolului XVII şi poate fi încadrată în tipologia fortificaţiilor premoderne, făcând trecerea de la modelul medieval de arhitectura militară – corespunzător stilului gotic – la modelul modern, apărut odată cu stilul baroc.
Evoluţia acesteia începe în anul 1492, când în jurul mănăstirii şi a bisericii franciscane din oraş, principele Ştefan Bathory dispune ridicarea unui castel-fortăreaţă pentru a-şi asigura un control mai bun în cazul eventualelor răzvrătiri ale populaţiei. Suprafaţa de teren inclusă între aceste prime curtine se află în colţul sud-vestic (cel dinspre Piaţa Petöfi) al cetăţii actuale şi este mult mai redusă comparativ cu întinderea acesteia.
Elementele care s-au păstrat până astăzi sunt fragmente de ziduri de pe laturile de sud şi de vest, Turnul Mic, care marca colţul nord-vestic al vechii cetăţi, turnul de pe latura sudică, alipit Bastionului Blănarilor şi ruine ale turnului din colţul sud-vestic, înglobat astăzi în Bastionul Tăbăcarilor. Structura acestor turnuri şi forma lor pătrată vorbeşte despre o arhitectură militară de tip medieval.
Al doilea moment cheie pentru evoluţia fortificaţiei târgumureşene este începutul secolului al XVII-lea. În contextul unor tulburări interne grave, determinate de implicarea în războiul dintre Mihai Viteazul şi generalul Basta, oraşul va avea de suferit de pe urma campaniilor punitive. Ridicarea unei cetăţi de apărare mai ample se impune ca o necesitate imediată. Iniţiativa îi aparţine judelui oraşului, Borsos Tamás, care începând din anul 1603 face apel la membrii breslelor locale pentru contribuirea la refacerea vechilor curtine distruse în urma invaziilor.
