Clădirea care adăposteşte una dintre cele mai importante colecţii de carte veche din Transilvania a dobândit forma actuală între anii 1799 şi 1803 prin extinderea unei locuinţe şi adaptarea ei la rolul de bibliotecă, pe care îl deţine şi astăzi. Contele Sámuel Teleki, personalitate care s-a remarcat prin erudiţia sa,  a fost deţinătorul înaltei funcţii de cancelar al Transilvaniei. Este legat de zona Mureşului prin origini şi prin faptul că îşi petrece o perioadă din viaţă la reşedinţa personală din Dumbrăvioara (localitate aflată la doar câţiva kilometri de Tîrgu-Mureş). La începutul secolului al XIX-lea înfiinţează prima bibliotecă din oraş, punând la dispoziţia publicului cele 40.000 de volume ale sale, dintre care unele sunt ediţii unicat, publicate de tipografii renumite din Europa. Acestui fond iniţial i se vor adăuga de-a lungul timpului alte colecţii importante, ajungând în prezent la un număr de 250.000 de volume.

În 1785, contele cumpără casa  aflată la colţul străzii Bolyai cu strada Borsos Tamás, de la baroneasa Rhédey Kata, născută Wesselényi. La momentul achiziţiei, clădirea era în formă de „L” şi nu avea decât un etaj. Începând cu anul 1797 vor fi elaborate mai multe planuri în vederea extinderii sale. Arhitecţii implicaţi în acest proiect sunt Ernst Koch şi Ugrai László, ambii de origine vieneză. Planul ales de conte este în final cel propus de către Koch, execuţia fiind încredinţată transilvăneanului Antal Türk. Acesta moare înainte de începerea lucrărilor, astfel încât contele se vede obligat să găsească un alt constructor. Cel care se va ocupa în continuare de ridicarea bibliotecii este Schlaff Ignáz, acesta elaborând la rândul său două variante de planuri.

Citește tot articolul>>

Clădirea Bibliotecii Teleki

Postat de pe data de 9 apr., 2010 in categoria Monumente arhitecturale. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 825 ori.

Publica un raspuns