Eu sunt şi vreau! sau metamorfozele fiinţei, un roman de Adrian Georgescu
Adrian Georgescu a construit în scrierile sale un discurs, astăzi deja consacrat, unic în literatura română. Îi putem găsi similitudini (nu însă echivalenţe) în literatura universală, cu deosebire în creaţiile lui James Joyce şi Virginia Woolf. Suntem obligaţi să observăm că nici un cuvânt din romanele, eseurile şi prozele sale scurte nu este scris la întâmplare, totul având raţiuni ce trimit la comprehensibilitate, muzicalitate sau meditaţie. Stilul său este perceptibil mai ales auditiv, frazele, uneori de dimensiuni proustiene, alteori într-un staccato nebunesc, reclamând rostirea lor cu voce tare, în spiritul rugăciunii sau a învăţării.

Eu sunt şi vreau! este un roman al transformărilor, cu o istorie narativă complexă, ce trebuie urmărită cu atenţie, pentru a putea surprinde corect cele trei metamorfoze: a omului în metaforă, a demonilor în îngeri şi a fiinţei în nefiinţă, apoi, din nou, în fiinţă. Romanul reprezintă o întrebare privitoare la raţiunea existenţei fiinţei în raport cu Dumnezeu (lucrurile sunt analizate, aşadar, prin prisma creştinismului şi nu a filosofiei), şi la esenţa voinţei acesteia, la corectitudinea actelor volitive, efectele voinţei omului asupra propriei fiinţări şi asupra celorlalţi. Analiza ontologică este realizată prin pătrunderea în adâncurile esenţei verbale a firii umane, cele două verbe ce caracterizează omul fiind „a fi” şi „ a vrea”. Întrebarea despre esenţa fiinţei revine pe tot parcursul romanului, astfel că putem asemăna întreaga construcţie cu o fugă în care întregul avansează în timp ce tema revine obsedant, când la o voce, când la alta.

Citește tot>>

Eu sunt şi vreau!

Eu sunt şi vreau! sau metamorfozele fiinţei, un roman de Adrian Georgescu
Adrian Georgescu a construit în scrierile sale un discurs, astăzi deja consacrat, unic în literatura română. Îi putem găsi similitudini (nu însă echivalenţe) în literatura universală, cu deosebire în creaţiile lui James Joyce şi Virginia Woolf. Suntem obligaţi să observăm că nici un cuvânt din romanele, eseurile şi prozele sale scurte nu este scris la întâmplare, totul având raţiuni ce trimit la comprehensibilitate, muzicalitate sau meditaţie. Stilul său este perceptibil mai ales auditiv, frazele, uneori de dimensiuni proustiene, alteori într-un staccato nebunesc, reclamând rostirea lor cu voce tare, în spiritul rugăciunii sau a învăţării.

Eu sunt şi vreau! este un roman al transformărilor, cu o istorie narativă complexă, ce trebuie urmărită cu atenţie, pentru a putea surprinde corect cele trei metamorfoze: a omului în metaforă, a demonilor în îngeri şi a fiinţei în nefiinţă, apoi, din nou, în fiinţă. Romanul reprezintă o întrebare privitoare la raţiunea existenţei fiinţei în raport cu Dumnezeu (lucrurile sunt analizate, aşadar, prin prisma creştinismului şi nu a filosofiei), şi la esenţa voinţei acesteia, la corectitudinea actelor volitive, efectele voinţei omului asupra propriei fiinţări şi asupra celorlalţi. Analiza ontologică este realizată prin pătrunderea în adâncurile esenţei verbale a firii umane, cele două verbe ce caracterizează omul fiind „a fi” şi „ a vrea”. Întrebarea despre esenţa fiinţei revine pe tot parcursul romanului, astfel că putem asemăna întreaga construcţie cu o fugă în care întregul avansează în timp ce tema revine obsedant, când la o voce, când la alta.

Citește tot>>

Postat de pe data de 12 apr., 2010 in categoria Recenzii. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 120 ori.

Publica un raspuns