Teatrul este o manifestare socială, din nefericire căruia i se pun lauri şi cu prea multe deformaţii artistice; nu o instituţie, o titulatură, un oraş”, Marius Damian

Marius Damian, te întorci la Tîrgu-Mureş mereu. Niciodată cu mâna goală. Ultima oară cu „Până când…” în calitate de dramaturg. De această dată cu „Însemnările unui nebun”. Ce te leagă de acest oraş?

Iar înainte de toate cu spectacolul Netotu. Ţin atât la precizare, cât şi la acest spectacol. Bun. De Tîrgu-Mureş mă leagă cei patru ani de facultate, dar în ultimul timp, adică de când am terminat facultatea, echipa şi energia de la Teatru 74. Iar cum în acest spectacol performez singur, şi cu atât mai mult îl declar unul de suflet, îl aduc cu mare drag sub reflectoarele acestui teatru tânăr, independent şi cu firesc în a-l vedea cu renume pe viitor.

Cum s-a născut acest proiect şi de ce la TEATRU 74?

Of. Când începi un proiect se întâmplă o sumedenie de lucruri care pot conduce sau nu către finalitatea sa. Am început cu oftatul, deorece, când l-am întâlnit pe Bogdan Drăgoi, regizoul tânăr, actual absolvent al UNATC Bucureşti, voiam să facem ceva împreună. Nimic mai comun. De mult pândeam textul de faţă. Am pus pe masă dorinţa. Într-o săptămână ne punem ceasurile la comun şi ne întâlneam în apartamentul, unde atunci eram chiriaş la repetiţii. M-au auzit vecinii, au făcut sesizări, dar l-am terminat. Acolo la etajul patru, Dristor. Am căutat spaţii în Bucureşti. Of. Trebuie mult mai mult decât o vioară, un stativ, o partitură de Paganini pentru un concert de o seară? Se pare că da. Prea multe programări, o reticenţă suspendată în legislaţia teatrului de stat care nu îmbrăţişează lesne producţii independente, cu actori liber-profesionişti, prea puţine teatre independente. Cu adevărat independente. Mai e până atunci. Apoi, au venit nişte proiecte noi, de amploare, cu drag le-am îmbrăţişat, care mi-au solicitat timp. Poprişcin a fost pus în stand-by. Apoi.. „Alo, Theo (n.r. Theo Marton)? Vreau să joc Însemnările lui Gogol la 74? Cu drag! Când?” Am zâmbit uşurat şi după câteva nopţi de nesomn am reuşit să dorm începând să urzesc premiera. Iată, am venit.

De ce Gogol?

Abia aşteptam ocazia să joc în imaginariumul lui Gogol. Este un autor dorit de mine de când am dat cu nasul de umorul său. De geniul ironic, de sarcastica sa judecată. De banalul fantastic care a stat la baza formării unei literaturi. Însemnările e o piatră de încercare. Îmi plac provocările.

Joci mult în Bucureşti unde, de fapt, trăieşti. Cum se vede de acolo provincia, din punct de vedere teatral?

Nu am agreat niciodată termenul de provincie. Am stat în mediul teatral din ţară. Risc să spun că îl cunosc binişor. Diferenţele fundamentale dintre el şi cel de capitală provin din raţiuni pe care le înţelegem cu toţii chiar dacă nu din prima. Suntem o ţară mică, cu o capitală mare. Pentru prezent Google-ul Bucureşti este un adevăr de viaţă, dar nu neapărat una din tablele lui Moise. Cel puţin în teatru. Şi acolo, ca şi pretutindeni, o bună producţie ţine de foarte mulţi factori pe care uneori nu îi poţi stăpâni, mai ales ca independent. Dacă ar fi să fac apel la un descendent din Gogol, vorbesc de Bulgakov şi capodopera sa Maestrul şi Margareta, mi-ar plăcea să văd din când în când un spectacol susţinut de trupa profesorului Woland care să mai aducă lumea la proporţiile uneori uitate, de cele mai multe ori exagerate, ale însemnătăţii ei. Merg în Festivaluri, atât ca participant, cât şi ca spectator, iar când e vorba de un spectacol bun, nu mai aparţine unei zone geografice, ci este un bun comun al prezentului. Teatrul este o manifestare socială, din nefericire căruia i se pun lauri şi cu prea multe deformaţii artistice; nu o instituţie, o titulatură, un oraş. Reputatul Iosif Sava spunea într-o emisiune de domniei sale, că muzica se împarte în două categorii: muzică proastă şi muzică bună. În ţara noastră se face teatru bun şi teatru prost. De categorisiri se ocupă alţii în lucrări de master, licenţă sau în virtutea vânătorii unui premiu teatral de stat.

Citește tot articolul>>

Interviu cu Marius Damian

Teatrul este o manifestare socială, din nefericire căruia i se pun lauri şi cu prea multe deformaţii artistice; nu o instituţie, o titulatură, un oraş”, Marius Damian

Marius Damian, te întorci la Tîrgu-Mureş mereu. Niciodată cu mâna goală. Ultima oară cu „Până când…” în calitate de dramaturg. De această dată cu „Însemnările unui nebun”. Ce te leagă de acest oraş?

Iar înainte de toate cu spectacolul Netotu. Ţin atât la precizare, cât şi la acest spectacol. Bun. De Tîrgu-Mureş mă leagă cei patru ani de facultate, dar în ultimul timp, adică de când am terminat facultatea, echipa şi energia de la Teatru 74. Iar cum în acest spectacol performez singur, şi cu atât mai mult îl declar unul de suflet, îl aduc cu mare drag sub reflectoarele acestui teatru tânăr, independent şi cu firesc în a-l vedea cu renume pe viitor.

Cum s-a născut acest proiect şi de ce la TEATRU 74?

Of. Când începi un proiect se întâmplă o sumedenie de lucruri care pot conduce sau nu către finalitatea sa. Am început cu oftatul, deorece, când l-am întâlnit pe Bogdan Drăgoi, regizoul tânăr, actual absolvent al UNATC Bucureşti, voiam să facem ceva împreună. Nimic mai comun. De mult pândeam textul de faţă. Am pus pe masă dorinţa. Într-o săptămână ne punem ceasurile la comun şi ne întâlneam în apartamentul, unde atunci eram chiriaş la repetiţii. M-au auzit vecinii, au făcut sesizări, dar l-am terminat. Acolo la etajul patru, Dristor. Am căutat spaţii în Bucureşti. Of. Trebuie mult mai mult decât o vioară, un stativ, o partitură de Paganini pentru un concert de o seară? Se pare că da. Prea multe programări, o reticenţă suspendată în legislaţia teatrului de stat care nu îmbrăţişează lesne producţii independente, cu actori liber-profesionişti, prea puţine teatre independente. Cu adevărat independente. Mai e până atunci. Apoi, au venit nişte proiecte noi, de amploare, cu drag le-am îmbrăţişat, care mi-au solicitat timp. Poprişcin a fost pus în stand-by. Apoi.. „Alo, Theo (n.r. Theo Marton)? Vreau să joc Însemnările lui Gogol la 74? Cu drag! Când?” Am zâmbit uşurat şi după câteva nopţi de nesomn am reuşit să dorm începând să urzesc premiera. Iată, am venit.

De ce Gogol?

Abia aşteptam ocazia să joc în imaginariumul lui Gogol. Este un autor dorit de mine de când am dat cu nasul de umorul său. De geniul ironic, de sarcastica sa judecată. De banalul fantastic care a stat la baza formării unei literaturi. Însemnările e o piatră de încercare. Îmi plac provocările.

Joci mult în Bucureşti unde, de fapt, trăieşti. Cum se vede de acolo provincia, din punct de vedere teatral?

Nu am agreat niciodată termenul de provincie. Am stat în mediul teatral din ţară. Risc să spun că îl cunosc binişor. Diferenţele fundamentale dintre el şi cel de capitală provin din raţiuni pe care le înţelegem cu toţii chiar dacă nu din prima. Suntem o ţară mică, cu o capitală mare. Pentru prezent Google-ul Bucureşti este un adevăr de viaţă, dar nu neapărat una din tablele lui Moise. Cel puţin în teatru. Şi acolo, ca şi pretutindeni, o bună producţie ţine de foarte mulţi factori pe care uneori nu îi poţi stăpâni, mai ales ca independent. Dacă ar fi să fac apel la un descendent din Gogol, vorbesc de Bulgakov şi capodopera sa Maestrul şi Margareta, mi-ar plăcea să văd din când în când un spectacol susţinut de trupa profesorului Woland care să mai aducă lumea la proporţiile uneori uitate, de cele mai multe ori exagerate, ale însemnătăţii ei. Merg în Festivaluri, atât ca participant, cât şi ca spectator, iar când e vorba de un spectacol bun, nu mai aparţine unei zone geografice, ci este un bun comun al prezentului. Teatrul este o manifestare socială, din nefericire căruia i se pun lauri şi cu prea multe deformaţii artistice; nu o instituţie, o titulatură, un oraş. Reputatul Iosif Sava spunea într-o emisiune de domniei sale, că muzica se împarte în două categorii: muzică proastă şi muzică bună. În ţara noastră se face teatru bun şi teatru prost. De categorisiri se ocupă alţii în lucrări de master, licenţă sau în virtutea vânătorii unui premiu teatral de stat.

Citește tot articolul>>

Postat de pe data de 22 apr., 2010 in categoria Personalități. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 5,192 ori.

Publica un raspuns