O patologie a fobiilor şi absurdului lumii moderne, în care individul e sugrumat de potenţialitatea unei erupţii a instinctualităţii şi iraţionalului – sub efectul mesajelor discordante recepţionate de subconştient din realitate – este Crima sângeroasă din staţiunea violetelor, o piesă de teatru pe care a început să se construiască celebritatea de dramaturg a lui Dumitru Crudu. Problema în jurul căreia se ordonează piesa – al cărei text e străbătut de afluxuri parodice şi de efectele bine calculate ale unei fine intertextualităţi – este aceea a avidităţii psihologice pentru violenţă, pentru cruzime şi abominabil ce îl caracterizează pe omul de azi. În spectrul alientant al acestei dependenţe a societăţii-public de o dimensiune spectaculară, în care îi sunt transcrise fobiile şi inexplicabilele impulsuri criminale, suntem provocaţi să urmărim destinul unei poveşti de dragoste, la „evergreen-ul” căreia lumea cea nouă atentează cu toată violenţa ce poate ţâşni din absurdul normelor sale etice. Istan şi Olda, protagoniştii vizaţi, sunt epavele în derivă ale celebrului mit antic paronim, cărora Dumitru Crudu se decide să le verifice şansele de supravieţuire, confruntându-i cu setea demonică de sânge a unor generici turişti pentru care asasinatul mediatizat a devenit mijloc elementar de divertisment.
Live din staţiunea violetelor
O patologie a fobiilor şi absurdului lumii moderne, în care individul e sugrumat de potenţialitatea unei erupţii a instinctualităţii şi iraţionalului – sub efectul mesajelor discordante recepţionate de subconştient din realitate – este Crima sângeroasă din staţiunea violetelor, o piesă de teatru pe care a început să se construiască celebritatea de dramaturg a lui Dumitru Crudu. Problema în jurul căreia se ordonează piesa – al cărei text e străbătut de afluxuri parodice şi de efectele bine calculate ale unei fine intertextualităţi – este aceea a avidităţii psihologice pentru violenţă, pentru cruzime şi abominabil ce îl caracterizează pe omul de azi. În spectrul alientant al acestei dependenţe a societăţii-public de o dimensiune spectaculară, în care îi sunt transcrise fobiile şi inexplicabilele impulsuri criminale, suntem provocaţi să urmărim destinul unei poveşti de dragoste, la „evergreen-ul” căreia lumea cea nouă atentează cu toată violenţa ce poate ţâşni din absurdul normelor sale etice. Istan şi Olda, protagoniştii vizaţi, sunt epavele în derivă ale celebrului mit antic paronim, cărora Dumitru Crudu se decide să le verifice şansele de supravieţuire, confruntându-i cu setea demonică de sânge a unor generici turişti pentru care asasinatul mediatizat a devenit mijloc elementar de divertisment.
