Deşi suntem localizaţi de foarte mult timp în Europa iată că numai de curând am fost admişi ca şi membri. Mândrii, temători, dar încrezători în forţele noastre proprii facem parte din UE, prin urmare ce altă cale de a ne arăta fericiţi de acceptarea aderării noastre decât o mică serbare pentru sărbătorirea Zilei Europei-9 Mai. Elevii Grupului nostru Şcolar s-au arătat dornici de a participa la o asemenea manifestare, prin urmare aducându-şi aportul la această sărbătorire. Serbarea noastră a început cu unele generalităţi despre ziua de 9 Mai-Ziua Europei, pentru a le oferi elevilor posibilitatea de a afla unele lucruri noi, mai ales că ei reprezintă viitorul şi, considerăm noi, trebuie să fie cât mai bine informaţi.

Citește mai departe>>

Membri ai Uniunii Europene

Postat de pe data de 12 apr., 2010 in categoria Specialiști în educație. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 546 ori.

Publica un raspuns