Cartea lui George Steiner – Moartea tragediei, apărută pentru prima dată în 1961, tradusă în limba română abia în anul 2008, este un minunat eseu, care le vorbeşte, nu doar specialiştilor în teatru (teatrologilor, actorilor, regizorilor), ci şi celor care se simt îndrăgostiţi de acest fenomen cultural – teatrul.
Moartea tragediei, poate fi citită la şi la nivelul de eseu-istorie-document, cu aplicaţie asupra formei dramatice serioase, tragedia. Cititorul se află în faţa unei cortine care, odată ridicată, îi deschide multiple pânze colorate pe care stau zugrăvite antichitatea greacă, teatrul englez renascentist, clasicismul francez, romantismul, realismul şi, în cele din urmă, paleta multiplă de “isme” ale secolului XX.

Moartea tragediei poate fi citită şi pe un nivelul în care stă aşezată dorinţa celor care au urmat civilizaţiei greceşti de recuperare, recreere a unui fenomen teatral ce pare de neegalat – tragedia absolută, cum o numeşte Steiner, adică tragedia marcă a antichităţii greceşti; chinurile, sforţările, mai puţin reuşitele celor închistaţi în lumea raţionalismului critic generator de poetici şi dornici de ivire, din spatele programelor-poetici, a unei forme perfecte care să rivalizeze cu trecutul – antichitatea elină.

Citește tot>>

Moartea tragediei – George Steiner

Cartea lui George Steiner – Moartea tragediei, apărută pentru prima dată în 1961, tradusă în limba română abia în anul 2008, este un minunat eseu, care le vorbeşte, nu doar specialiştilor în teatru (teatrologilor, actorilor, regizorilor), ci şi celor care se simt îndrăgostiţi de acest fenomen cultural – teatrul.
Moartea tragediei, poate fi citită la şi la nivelul de eseu-istorie-document, cu aplicaţie asupra formei dramatice serioase, tragedia. Cititorul se află în faţa unei cortine care, odată ridicată, îi deschide multiple pânze colorate pe care stau zugrăvite antichitatea greacă, teatrul englez renascentist, clasicismul francez, romantismul, realismul şi, în cele din urmă, paleta multiplă de “isme” ale secolului XX.

Moartea tragediei poate fi citită şi pe un nivelul în care stă aşezată dorinţa celor care au urmat civilizaţiei greceşti de recuperare, recreere a unui fenomen teatral ce pare de neegalat – tragedia absolută, cum o numeşte Steiner, adică tragedia marcă a antichităţii greceşti; chinurile, sforţările, mai puţin reuşitele celor închistaţi în lumea raţionalismului critic generator de poetici şi dornici de ivire, din spatele programelor-poetici, a unei forme perfecte care să rivalizeze cu trecutul – antichitatea elină.

Citește tot>>

Postat de pe data de 12 apr., 2010 in categoria Recenzii. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 635 ori.

Publica un raspuns