Să pui candidaţii să jure cu mâna pe Biblie e o bună găselniţă pentru rating, dar un gest patetic şi penibil pentru o ţară modernă şi occidentală cum ne place să ne închipuim că suntem astăzi. Momentul va fi fost, însă, înduioşător, apelând la posibile reminiscenţe de imaginar colectiv medieval, la reprezentări mitologice cu voievozi şi eroi ai istoriei naţionale trecuţi prin proba jurămintelor. Fără îndoială că, în legendă, jurămintele trebuie să fi avut o forţă consacratoare, că autoritatea angajamentelor trebuie să fii fost cumva transcendentă iar garanţiile oferite incontestabile. Ca garant al adevărului absolut, jurământul şi-a slăbit însă resursele în timpurile noastre, tinzând mai degrabă spre populism şi demagogie ieftină. A jura la televizor, cu mâna pe o biblie roşie, că eşti cinstit, mi se pare o chestiune stridentă şi jignitoare pentru bunul-simţ al audienţei.
Venind însă de la Robert Turcescu, gazda super-star a Dezbaterii finale dintre Băsescu şi Geoană, ideea jurămintelor în faţa naţiunii era aproape previzibilă. Turcescu e tipul de moderator căruia momentele emoţionante, în care poate gâdila glandele lacrimale ale audienţei, i se par esenţiale pentru reuşita unei emisiuni. De câte ori spune ceva, lui Robert Turcescu pare să-i tremure glasul ca şi când un nod de emoţie i-ar sta în grumaz, rosteşte enunţurile pe o tonalitate acută, alarmantă, iar fiecare întrebare a lui sună cumva apocaliptic. Toată gestica, mimica, tot comportamentul lui Robert Turcescu au o teatralitate melodramatică deranjantă, contrafăcută.
De altfel, întreaga dezbatere de ieri seara a avut chipul şi asemănarea moderatorului. În locul a patru-cinci teme majore, care să fie discutate în mod fundamentat Turcescu a preferat să discute despre tot ce se putea în segmente scurte, exerciţii de concizie cum le numea el. Toată emisiunea a ieşit un exerciţiu de concizie, până într-atât încât subiectele în sine aproape că s-au dizolvat în harababura generală. Ineficienţa formatului îndelung trâmbiţat şi aclamat propus de realizatori s-a văzut de fiecare dată când cei doi simţeau nevoia să prelungească o temă peste cronometru şi sfârşeau până la urmă întrerupţi de promisiunea moderatorului că, oricum, vor mai avea ocazia în temele următoare să revină la ea. Ceea ce, fireşte, nu s-a întâmplat.

Citește tot articolul>>

O vizită şi două jurăminte

Să pui candidaţii să jure cu mâna pe Biblie e o bună găselniţă pentru rating, dar un gest patetic şi penibil pentru o ţară modernă şi occidentală cum ne place să ne închipuim că suntem astăzi. Momentul va fi fost, însă, înduioşător, apelând la posibile reminiscenţe de imaginar colectiv medieval, la reprezentări mitologice cu voievozi şi eroi ai istoriei naţionale trecuţi prin proba jurămintelor. Fără îndoială că, în legendă, jurămintele trebuie să fi avut o forţă consacratoare, că autoritatea angajamentelor trebuie să fii fost cumva transcendentă iar garanţiile oferite incontestabile. Ca garant al adevărului absolut, jurământul şi-a slăbit însă resursele în timpurile noastre, tinzând mai degrabă spre populism şi demagogie ieftină. A jura la televizor, cu mâna pe o biblie roşie, că eşti cinstit, mi se pare o chestiune stridentă şi jignitoare pentru bunul-simţ al audienţei.
Venind însă de la Robert Turcescu, gazda super-star a Dezbaterii finale dintre Băsescu şi Geoană, ideea jurămintelor în faţa naţiunii era aproape previzibilă. Turcescu e tipul de moderator căruia momentele emoţionante, în care poate gâdila glandele lacrimale ale audienţei, i se par esenţiale pentru reuşita unei emisiuni. De câte ori spune ceva, lui Robert Turcescu pare să-i tremure glasul ca şi când un nod de emoţie i-ar sta în grumaz, rosteşte enunţurile pe o tonalitate acută, alarmantă, iar fiecare întrebare a lui sună cumva apocaliptic. Toată gestica, mimica, tot comportamentul lui Robert Turcescu au o teatralitate melodramatică deranjantă, contrafăcută.
De altfel, întreaga dezbatere de ieri seara a avut chipul şi asemănarea moderatorului. În locul a patru-cinci teme majore, care să fie discutate în mod fundamentat Turcescu a preferat să discute despre tot ce se putea în segmente scurte, exerciţii de concizie cum le numea el. Toată emisiunea a ieşit un exerciţiu de concizie, până într-atât încât subiectele în sine aproape că s-au dizolvat în harababura generală. Ineficienţa formatului îndelung trâmbiţat şi aclamat propus de realizatori s-a văzut de fiecare dată când cei doi simţeau nevoia să prelungească o temă peste cronometru şi sfârşeau până la urmă întrerupţi de promisiunea moderatorului că, oricum, vor mai avea ocazia în temele următoare să revină la ea. Ceea ce, fireşte, nu s-a întâmplat.

Citește tot articolul>>

Postat de pe data de 12 apr., 2010 in categoria Opinii. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 593 ori.

Publica un raspuns