Partea I – Întrebări de pus şi comentarii critice

Cum ar putea avea succes învățarea asistată de calculator, nu mai este întrebarea principală de pus pentru România.

Învățarea asistată de calculator are cu siguranță un anume tip de succes în România, acela care se referă la atractivitatea către elevi. Dacă există la dispoziție materialele educaționale potrivite, nu neapărat extraordinar de bine finisate și chiar mai puțin inventive și tot vor avea succes în procesul de învățământ. Deci nu materialele didactice sunt cheia principală pentru un adevărat succes și nu opintirea financiară la care asistăm în momentul de faţă din partea statului pentru dotarea școlilor cu tehnică de calcul și software-ul aferent, vor duce la succesul real pe care îl așteptam cu toții, ci o regândire a procesului de implementare ținând seama de realitatea tehnologică actuală, și de evoluția acesteia precum și de posibilitatea găsirii unor noi soluții pentru finanțare.

Modelul actual de tehnologizare nu este suficient de rapid și impactul său nu este cel care ar trebui să fie pentru a ajunge din urmă UE, iar pe de altă parte se fac cheltuieli prea mari.

Partea proastă, dacă mai poate fi încă una, pe lângă cele existente deja, este că banii care se cheltuie se pun în aceleași buzunare tot timpul.

Citește mai departe>>

Pledoarie pentru o altă strategie de implementare a învaţământului electronic

Postat de pe data de 12 apr., 2010 in categoria Specialiști în educație. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 222 ori.

Publica un raspuns