În anul 2000, când apărea la Editura Fundaţiei Culturale Române, Celălalt Pillat al lui Al. Cistelecan, nu putea fi decât o surpriză. O surpriză din care nu lipsea, se înţelege, un fel de premeditare ironică – pentru că, în acelaşi an, Cistelecan alesese să publice, la Dacia, Top Ten, o culegere de recenzii rapide care ilustrau la vârf specia ce-l consacrase drept unul dintre cei mai prizaţi critici de poezie contemporană. La prima vedere, Al. Cistelecan reuşise o graţioasă metamorfoză: din foiletonistul sedus iremediabil şi exclusiv de voluptăţile cernelii proaspete, de pariurile profetice cu posteritatea şi de scamatoria savuroasă a sintagmelor memorabile, el trecuse într-un cercetător scrupulos, cu subsolul paginii îndesat de bibliografii stufoase, urmărind cu aplicaţiune schiţele unei teze sobre. O teză ce se ambiţiona să îl tragă pe Pillat din clişeele unei receptări unanime, dar de suprafaţă, şi să descopere, în poezia lui, o fenomenologie a imaginarului şi un fel de strat ultim de adâncime, un strat subconştient, originar, determinantul autentic al tensiunii poemelor şi al fluctuaţiilor tematice ori stilistice.

Temeraritatea ipotezei de lucru şi persuasiunea implicită a misiei asumate l-au  pus de îndată pe Cistelecan în miezul unei contradicţii aparent flagrante, pe care primii dintre recenzenţii eseului au şi dibuit-o, nu-i vorbă, cu promptitudine. Celălalt Pillat ar fi fost, de fapt, pretextul emergenţei unui alt Cistelecan, până atunci ocultat cu metodă de cel cunoscut de toată lumea, dar unul atât de diferit ca temperament şi tabieturi, încât părea un extraterestru ce l-a suspendat temporar, într-o stază criogenică, pe cel dintâi, i-a scris cartea şi apoi l-a părăsit cu desăvârşire, lăsându-l doar să o semneze la trezire. Cistelecan însuşi nu îşi ascundea, în autoironicul şi expeditivul Cuvânt înainte, un sentiment de stranietate şi oareşce neîncredere condescendentă faţă de propriu-i op, camuflate într-o paradă de subtilităţi auto-amuzate, de comediant tragic, ce îi  sunt atât de caracteristice: „Lectura care urmează nu-i, în nici un caz, una atât de temerară. În locul eroismelor actualizante şi care răscroiesc un scriitor, ea a preferat o modestă adecvare. Titlul cărţii pare, în mod sigur, emfatic. El nu e însă decât înşelător. Înşelător, mai întâi pentru că nu-i vorba, de fapt, despre un alt Pillat, care le-ar fi rămas ascuns celorlalţi interpreţi. Dimpotrivă, autorul a găsit, în comentariile care l-au precedat, nenumărate puncte de sprijin şi de incitare, chiar dacă uneori contrariantă […] În al doilea rând, titlul e înşelător pentru că el nu propune un alt statut valoric pentru Pillat. Nu va fi vorba, aşadar, nici de un Pillat umflat cu pompa admirativă, nici de un Pillat ridicat de păr. Cu atât mai mult cu cât poetul însuşi se plângea de calviţie.

Citește tot>>

Poveste despre o femeie frumoasă

În anul 2000, când apărea la Editura Fundaţiei Culturale Române, Celălalt Pillat al lui Al. Cistelecan, nu putea fi decât o surpriză. O surpriză din care nu lipsea, se înţelege, un fel de premeditare ironică – pentru că, în acelaşi an, Cistelecan alesese să publice, la Dacia, Top Ten, o culegere de recenzii rapide care ilustrau la vârf specia ce-l consacrase drept unul dintre cei mai prizaţi critici de poezie contemporană. La prima vedere, Al. Cistelecan reuşise o graţioasă metamorfoză: din foiletonistul sedus iremediabil şi exclusiv de voluptăţile cernelii proaspete, de pariurile profetice cu posteritatea şi de scamatoria savuroasă a sintagmelor memorabile, el trecuse într-un cercetător scrupulos, cu subsolul paginii îndesat de bibliografii stufoase, urmărind cu aplicaţiune schiţele unei teze sobre. O teză ce se ambiţiona să îl tragă pe Pillat din clişeele unei receptări unanime, dar de suprafaţă, şi să descopere, în poezia lui, o fenomenologie a imaginarului şi un fel de strat ultim de adâncime, un strat subconştient, originar, determinantul autentic al tensiunii poemelor şi al fluctuaţiilor tematice ori stilistice.

Temeraritatea ipotezei de lucru şi persuasiunea implicită a misiei asumate l-au  pus de îndată pe Cistelecan în miezul unei contradicţii aparent flagrante, pe care primii dintre recenzenţii eseului au şi dibuit-o, nu-i vorbă, cu promptitudine. Celălalt Pillat ar fi fost, de fapt, pretextul emergenţei unui alt Cistelecan, până atunci ocultat cu metodă de cel cunoscut de toată lumea, dar unul atât de diferit ca temperament şi tabieturi, încât părea un extraterestru ce l-a suspendat temporar, într-o stază criogenică, pe cel dintâi, i-a scris cartea şi apoi l-a părăsit cu desăvârşire, lăsându-l doar să o semneze la trezire. Cistelecan însuşi nu îşi ascundea, în autoironicul şi expeditivul Cuvânt înainte, un sentiment de stranietate şi oareşce neîncredere condescendentă faţă de propriu-i op, camuflate într-o paradă de subtilităţi auto-amuzate, de comediant tragic, ce îi  sunt atât de caracteristice: „Lectura care urmează nu-i, în nici un caz, una atât de temerară. În locul eroismelor actualizante şi care răscroiesc un scriitor, ea a preferat o modestă adecvare. Titlul cărţii pare, în mod sigur, emfatic. El nu e însă decât înşelător. Înşelător, mai întâi pentru că nu-i vorba, de fapt, despre un alt Pillat, care le-ar fi rămas ascuns celorlalţi interpreţi. Dimpotrivă, autorul a găsit, în comentariile care l-au precedat, nenumărate puncte de sprijin şi de incitare, chiar dacă uneori contrariantă […] În al doilea rând, titlul e înşelător pentru că el nu propune un alt statut valoric pentru Pillat. Nu va fi vorba, aşadar, nici de un Pillat umflat cu pompa admirativă, nici de un Pillat ridicat de păr. Cu atât mai mult cu cât poetul însuşi se plângea de calviţie.

Citește tot>>

Postat de pe data de 12 apr., 2010 in categoria Recenzii. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 184 ori.

Publica un raspuns