Mobilierul  Sălii de Oglinzi din Palatul Culturii trebuie restaurat. Anunţul de licitaţie pentru atribuirea lucrărilor fixează o valoare estimativă a lucrărilor care se ridică la aproape trei miliarde de lei vechi.

Pentru furnizarea serviciilor de sonorizare şi lumini la Zilele Tîrgumureşene, Primăria anunţă o licitaţie la care valoarea estimativă pentru adjudecare se ridică la un miliard de lei.

Pentru acoperirea bazinului de înot de la Complexul Mureş (Weekend), aceeaşi primărie pune la bătaie alte şapte miliarde de lei vechi. Trageţi linie şi observaţi c-am strâns zece miliarde de lei, din doar trei licitaţii.

Vorbim în aceste zile despre solidaritate, despre mobilizare, strângerea şurubului, economii la buget, sacrificiu pentru ieşirea din criză. Cum aş putea să fiu solidar cu un stat care îşi bate joc de nişte categorii sociale (nu vorbesc de toţi bugetarii, ci doar de o parte din pensionari, de medici, de profesori etc.) de un stat care n-are nici cea mai mică intenţie de a-şi prioritiza cheltuielile, de a face o analiză temeinică a direcţiei pe care o apucă banul public? De ce să fiu doar eu solidar cu statul, când el nu e solidar cu mine? De acord, e nevoie de măsuri dure, dar când tai un copac pentru a-ţi face o piesă de mobilier nu-l tai de la jumătate în aşa fel încât să cadă pe tine, ci-l tai de la butuc, dirijat, ca să-l poţi folosi ulterior.

Achiziţii pudice

Mobilierul  Sălii de Oglinzi din Palatul Culturii trebuie restaurat. Anunţul de licitaţie pentru atribuirea lucrărilor fixează o valoare estimativă a lucrărilor care se ridică la aproape trei miliarde de lei vechi.

Pentru furnizarea serviciilor de sonorizare şi lumini la Zilele Tîrgumureşene, Primăria anunţă o licitaţie la care valoarea estimativă pentru adjudecare se ridică la un miliard de lei.

Pentru acoperirea bazinului de înot de la Complexul Mureş (Weekend), aceeaşi primărie pune la bătaie alte şapte miliarde de lei vechi. Trageţi linie şi observaţi c-am strâns zece miliarde de lei, din doar trei licitaţii.

Vorbim în aceste zile despre solidaritate, despre mobilizare, strângerea şurubului, economii la buget, sacrificiu pentru ieşirea din criză. Cum aş putea să fiu solidar cu un stat care îşi bate joc de nişte categorii sociale (nu vorbesc de toţi bugetarii, ci doar de o parte din pensionari, de medici, de profesori etc.) de un stat care n-are nici cea mai mică intenţie de a-şi prioritiza cheltuielile, de a face o analiză temeinică a direcţiei pe care o apucă banul public? De ce să fiu doar eu solidar cu statul, când el nu e solidar cu mine? De acord, e nevoie de măsuri dure, dar când tai un copac pentru a-ţi face o piesă de mobilier nu-l tai de la jumătate în aşa fel încât să cadă pe tine, ci-l tai de la butuc, dirijat, ca să-l poţi folosi ulterior.

Postat de pe data de 10 mai, 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 169 ori.

Publica un raspuns