Este un fel de bătaie a peştelui pe uscat. Până la urmă tot moare. Asta sunt tentaţi să spună mulţi despre Energomur. Pentru că, sufocată de datorii, societatea de termoficare din subordinea CL Târgu-Mureş s-a dovedit neputincioasă la sfârşitul iernii trecute şi a rămas rece zile în şir, fără a mai furniza agent termic populaţiei din sistemul centralizat. Agonia ei este de atunci continuă. Iar moartea pare inevitabilă. Pentru că nu sunt resurse care să acopere datoriile. Pentru că E On Gaz îşi vede interesul şi vrea banii pentru ceea ce a livrat. Pentru că populaţia la rândul ei a fost obişnuită să aibă căldură şi apă caldă, atâta cât era, chiar dacă nu e cu plata la zi. Iar Energomur, cândva copilul de suflet al administraţiei locale de la Târgu-Mureş, nu poate face faţă. Pentru că strategia de termoficare a oraşului, elaborată acum câţiva ani şi susţinută cu ardoare de edilii care au pus taxă pe buzunarul celor ce au dorit să se debranşeze, a fost una anacronică. Lucru dovedit de valul debranşărilor şi susţinut de nevoia de autonomie energetică a fiecărei familii.
Acum, primarul ameninţă că va recurge la referendum pentru a aplica soluţia pe care o vor cetăţenii. O măsură populistă de „întoarcere la popor” marca Traian Băsescu. De ce spun asta? Pentru că ne e clar tuturor că fiecare târgumureşean vrea să plătească mai puţin pentru căldură şi apă caldă. Şi vrea să le aibă pe amândouă atunci când îi cade bine. Poate chiar în luna iulie, dacă el aşa vrea. Iar Energomur nu poate oferi căldură vara. Nu poate oferi autonomia energetică pe care Florea o contesta până mai ieri şi care acum îi apare ca unica soluţie viabilă. Însă problema ce se ridică este la fel de simplă precum ideea referendumului: ce se întâmplă cu investiţiile de milioane de euro făcute în sistemul centralizat de termoficare din banii oraşului atunci când toţi clamau faptul că acesta nu este de viitor? Cine dă înapoi banii băgaţi în proiecte, centrale şi reţele care vor putrezi în pământ dacă Energomur va fi închisă aşa cum, sunt convins, ar decide cei mulţi? Cine dă socoteală pentru o investiţie făcută impotriva cursului firesc al lucrurilor şi susţinută de cei care acum doresc închiderea Energomur? Probabil nimeni. Probabil s-ar întâmpla la fel cum s-a întâmplat cu cele patru miliarde de lei (la care se adaugă penalităţile de întârziere – n.r.) pe care Dorin Florea şi alţi patru sau cinci tovarăşi ai săi, printre care şi Mihai Poruţiu trebuie să le dea înapoi oraşului de vreo câţiva ani, dar de care vor să ne facă să uităm. Bani stabiliţi de Curtea de Conturi şi confirmaţi irevocabil de instanţele de judecată drept prejudiciu după vânzarea fără respectarea legii a unui spaţiu comercial din buricul târgului. Anii trec, lumea uită. Iar CL Târgu-Mureş nu mai e tras la răspundere de nimeni pentru că nu a trecut la executarea silită a celor care au vândut patrimoniul oraşului la subpreţ. Un primar din România este după gratii pentru că a cumpărat la suprapreţ. Alţii vând şi cumpără după bunul plac, investesc cum îi taie capul banii cetăţenilor, dar nu păţesc nimic.
Revenind însă la termoficare şi la referendumul cu care ameninţă Dorin Florea Consiliul Local dacă nu votează o nouă strategie, spun că are şanse să treacă. Maxime. Pentru că, Energomur este asemenea României. Sufocată de datorii şi neproductivă. Totuşi, mâine consilierii locali sunt pe punctul de a-i da peste cap planurile edilului-şef de la Târgu-Mureş. Se pare că vor să schimbe strategia şi să bage Energomur la terapie intensivă. Printr-un credit. De 17 milioane de euro. Care să aducă distribuţia pe orizontală la nivel de lege în Târgu-Mureş. Adică să continue îngroparea oraşului în datorii, dar fără a rezolva până la urmă problema de fond: conflictul comercial dintre Energomur şi E On Gaz. Şi fără să răspundă nevoii de autonomie energetică a târgumureşenilor care au dat vot de blam sistemului centralizat de termoficare.
Şi, de ce am ajuns aici? Pentru că, este adevărat, România nu are o strategie clară în privinţa energiei. Indiferent de ce energie vorbim. Nu are legi clare în nici un domeniu. Totul poate fi interpretat în funcţie de interesul de moment al fiecăruia. România, chiar şi în criză, rămâne în continuare ţara tuturor posibilităţilor. Şi mai ales ţara nimănui. În care fiecare face ce vrea. În care avem impresia că avem doar drepturi, nu şi obligaţii. Ţara bună de muls, de care, când ne-am săturat, ne putem descotorosi. Iar dacă e într-adevăr aşa nu avem de ce să ne minunăm mai târziu că am dat-o în gard. Pentru că vina e şi a noastră. Că nu punem lucrurile la punct.
Rămâne să vedem însă, dacă se dă liber la debranşări, care vor fi distribuitorii de centrale termice care vor ieşi cel mai bine. Pentru că, de fapt, s-ar părea că imboldul autonomist vine tocmai de aici.
Credit pe orizontală sau autonomie
Este un fel de bătaie a peştelui pe uscat. Până la urmă tot moare. Asta sunt tentaţi să spună mulţi despre Energomur. Pentru că, sufocată de datorii, societatea de termoficare din subordinea CL Târgu-Mureş s-a dovedit neputincioasă la sfârşitul iernii trecute şi a rămas rece zile în şir, fără a mai furniza agent termic populaţiei din sistemul centralizat. Agonia ei este de atunci continuă. Iar moartea pare inevitabilă. Pentru că nu sunt resurse care să acopere datoriile. Pentru că E On Gaz îşi vede interesul şi vrea banii pentru ceea ce a livrat. Pentru că populaţia la rândul ei a fost obişnuită să aibă căldură şi apă caldă, atâta cât era, chiar dacă nu e cu plata la zi. Iar Energomur, cândva copilul de suflet al administraţiei locale de la Târgu-Mureş, nu poate face faţă. Pentru că strategia de termoficare a oraşului, elaborată acum câţiva ani şi susţinută cu ardoare de edilii care au pus taxă pe buzunarul celor ce au dorit să se debranşeze, a fost una anacronică. Lucru dovedit de valul debranşărilor şi susţinut de nevoia de autonomie energetică a fiecărei familii.
Acum, primarul ameninţă că va recurge la referendum pentru a aplica soluţia pe care o vor cetăţenii. O măsură populistă de „întoarcere la popor” marca Traian Băsescu. De ce spun asta? Pentru că ne e clar tuturor că fiecare târgumureşean vrea să plătească mai puţin pentru căldură şi apă caldă. Şi vrea să le aibă pe amândouă atunci când îi cade bine. Poate chiar în luna iulie, dacă el aşa vrea. Iar Energomur nu poate oferi căldură vara. Nu poate oferi autonomia energetică pe care Florea o contesta până mai ieri şi care acum îi apare ca unica soluţie viabilă. Însă problema ce se ridică este la fel de simplă precum ideea referendumului: ce se întâmplă cu investiţiile de milioane de euro făcute în sistemul centralizat de termoficare din banii oraşului atunci când toţi clamau faptul că acesta nu este de viitor? Cine dă înapoi banii băgaţi în proiecte, centrale şi reţele care vor putrezi în pământ dacă Energomur va fi închisă aşa cum, sunt convins, ar decide cei mulţi? Cine dă socoteală pentru o investiţie făcută impotriva cursului firesc al lucrurilor şi susţinută de cei care acum doresc închiderea Energomur? Probabil nimeni. Probabil s-ar întâmpla la fel cum s-a întâmplat cu cele patru miliarde de lei (la care se adaugă penalităţile de întârziere – n.r.) pe care Dorin Florea şi alţi patru sau cinci tovarăşi ai săi, printre care şi Mihai Poruţiu trebuie să le dea înapoi oraşului de vreo câţiva ani, dar de care vor să ne facă să uităm. Bani stabiliţi de Curtea de Conturi şi confirmaţi irevocabil de instanţele de judecată drept prejudiciu după vânzarea fără respectarea legii a unui spaţiu comercial din buricul târgului. Anii trec, lumea uită. Iar CL Târgu-Mureş nu mai e tras la răspundere de nimeni pentru că nu a trecut la executarea silită a celor care au vândut patrimoniul oraşului la subpreţ. Un primar din România este după gratii pentru că a cumpărat la suprapreţ. Alţii vând şi cumpără după bunul plac, investesc cum îi taie capul banii cetăţenilor, dar nu păţesc nimic.
Revenind însă la termoficare şi la referendumul cu care ameninţă Dorin Florea Consiliul Local dacă nu votează o nouă strategie, spun că are şanse să treacă. Maxime. Pentru că, Energomur este asemenea României. Sufocată de datorii şi neproductivă. Totuşi, mâine consilierii locali sunt pe punctul de a-i da peste cap planurile edilului-şef de la Târgu-Mureş. Se pare că vor să schimbe strategia şi să bage Energomur la terapie intensivă. Printr-un credit. De 17 milioane de euro. Care să aducă distribuţia pe orizontală la nivel de lege în Târgu-Mureş. Adică să continue îngroparea oraşului în datorii, dar fără a rezolva până la urmă problema de fond: conflictul comercial dintre Energomur şi E On Gaz. Şi fără să răspundă nevoii de autonomie energetică a târgumureşenilor care au dat vot de blam sistemului centralizat de termoficare.
Şi, de ce am ajuns aici? Pentru că, este adevărat, România nu are o strategie clară în privinţa energiei. Indiferent de ce energie vorbim. Nu are legi clare în nici un domeniu. Totul poate fi interpretat în funcţie de interesul de moment al fiecăruia. România, chiar şi în criză, rămâne în continuare ţara tuturor posibilităţilor. Şi mai ales ţara nimănui. În care fiecare face ce vrea. În care avem impresia că avem doar drepturi, nu şi obligaţii. Ţara bună de muls, de care, când ne-am săturat, ne putem descotorosi. Iar dacă e într-adevăr aşa nu avem de ce să ne minunăm mai târziu că am dat-o în gard. Pentru că vina e şi a noastră. Că nu punem lucrurile la punct.
Rămâne să vedem însă, dacă se dă liber la debranşări, care vor fi distribuitorii de centrale termice care vor ieşi cel mai bine. Pentru că, de fapt, s-ar părea că imboldul autonomist vine tocmai de aici.
