Trăim o vreme în care legile şi puterea judecătorească nu mai înseamnă nimic. În fond, România este guvernată de o dictatură. Aşa cred eu. E părerea mea şi nu are rost să mă contraziceţi. Şi am şi argumente în favoarea mea. Simple. Dar care demonstrează clar că gaşca ce ne conduce nu mai are nici un Dumnezeu. Iată aşadar: profesorul meu de drept constituţional de la Jurnalism, Emil Boc, a emis ordonanţe neconstituţionale. A spus-o chiar Curtea Constituţională. Iar aceste ordonanţe au şi fost aplicate o vreme. Iar scopul lor a fost atins astfel. Altfel spus, de la publicare în Monitor şi până la anulare, au făcut ce au vrut ei. Apoi, acelaşi profesor de drept, a hotărât cu de la sine putere că hotărârile judecătoreşti date de Justiţia din România nu trebuie respectate. Adică nu mai au nici o valoare. Cum? Simplu: în dreptul muncii, o hotărâre trebuie pusă imediat în aplicare, dacă acest lucru nu se petrece în 15 zile vorbim de un caz penal. Iar Boc refuză să pună în executare hotărârile prin care unei serii de bugetari li s-au recunoscut drepturile conferite prin legi. Bune sau rele, au fost sau sunt încă legile ţării ăsteia. Pentru Boc asta nu înseamnă nimic. Şi încalcă încă alte prevederi legale referitoare la executarea silită, hotărând de asemenea, de unul singur (a se înţelege în Guvern) să amâne la plată obligaţiile stabilite de instanţele de judecată în favoarea dascălilor, poliţiştilor, magistraţilor sau procurorilor. Şi nu până mâine-poimâine, ci până în 2012, 2013 sau 2014… Fără să îi întrebe nimeni pe cei care au dreptul la sumele cu pricina dacă acceptă amânările.  Schimbând regulile juridice în care se statuează clar că debitorul nu poate eşalona de unul singur plata datoriilor şi poate fi executat silit atunci când nu îşi achită nota calculată în instanţă. Însă în România executorii sunt sub papucul Guvernului. Iar Boc poate orice în România lui Zeus. Pentru că el şi Traian Băsescu sunt deasupra legilor ţării. Ei sunt Zeus. Şi mă întreb atunci noi de ce nu am putea?! Pentru că şi noi la rându-ne avem datorii la stat. Taxe şi impozite. Avem şi datorii la bănci. Pe care ar trebui să le amânăm la plată pentru ziua în care statul condus vremelnic de Băsescu şi Boc îşi va plăti obligaţiile faţă de contribuabilii săi. Însă teama, cea dinainte de 1989, pare să ne facă să tremurăm în continuare în faţa statului… Şi privim docili cum cei ce ar trebui să aibă grijă de noi, au grijă doar de buzunarele lor. Au grijă de averile lor. Au grijă de România lor, o Românie diferită de România noastră. Şi mai au grijă de încă ceva: să ne facă pe noi, cei din România săracă să ne îndreptăm unii împotriva altora pe principiul „să moară capra vecinului”, pentru că aşa ne vom consuma iute energiile şi nu vom putea lupta cu sistemul. Necazul este în ei au cam reuşit în ultima vreme tot, iar noi am rămas de fraieri cu gândul că „x” sau „y” a avut un „salariu nesimţit”. Acum nu îl mai are, dar noi tot săraci suntem… Ei, cei ce conduc statul, de la structurile centrale şi până aici, în teritoriu, îşi plimbă însă în continuare, senini, limuzinele şi hainele scumpe pe sub ochii noştri. De ce? Pentru că pot. Pentru că noi le-am dat această putere pe care o gestionează aşa cum le place. Iar când va fi momentul să schimbăm ceva probabil cei mulţi vom fi uitat cum a fost azi şi ne vom gândi că s-ar putea să fie mai rău decât ieri şi, într-o formulă sau alta, tot ei vor ajunge să conducă.

De ce Boc poate şi noi nu?!

Trăim o vreme în care legile şi puterea judecătorească nu mai înseamnă nimic. În fond, România este guvernată de o dictatură. Aşa cred eu. E părerea mea şi nu are rost să mă contraziceţi. Şi am şi argumente în favoarea mea. Simple. Dar care demonstrează clar că gaşca ce ne conduce nu mai are nici un Dumnezeu. Iată aşadar: profesorul meu de drept constituţional de la Jurnalism, Emil Boc, a emis ordonanţe neconstituţionale. A spus-o chiar Curtea Constituţională. Iar aceste ordonanţe au şi fost aplicate o vreme. Iar scopul lor a fost atins astfel. Altfel spus, de la publicare în Monitor şi până la anulare, au făcut ce au vrut ei. Apoi, acelaşi profesor de drept, a hotărât cu de la sine putere că hotărârile judecătoreşti date de Justiţia din România nu trebuie respectate. Adică nu mai au nici o valoare. Cum? Simplu: în dreptul muncii, o hotărâre trebuie pusă imediat în aplicare, dacă acest lucru nu se petrece în 15 zile vorbim de un caz penal. Iar Boc refuză să pună în executare hotărârile prin care unei serii de bugetari li s-au recunoscut drepturile conferite prin legi. Bune sau rele, au fost sau sunt încă legile ţării ăsteia. Pentru Boc asta nu înseamnă nimic. Şi încalcă încă alte prevederi legale referitoare la executarea silită, hotărând de asemenea, de unul singur (a se înţelege în Guvern) să amâne la plată obligaţiile stabilite de instanţele de judecată în favoarea dascălilor, poliţiştilor, magistraţilor sau procurorilor. Şi nu până mâine-poimâine, ci până în 2012, 2013 sau 2014… Fără să îi întrebe nimeni pe cei care au dreptul la sumele cu pricina dacă acceptă amânările.  Schimbând regulile juridice în care se statuează clar că debitorul nu poate eşalona de unul singur plata datoriilor şi poate fi executat silit atunci când nu îşi achită nota calculată în instanţă. Însă în România executorii sunt sub papucul Guvernului. Iar Boc poate orice în România lui Zeus. Pentru că el şi Traian Băsescu sunt deasupra legilor ţării. Ei sunt Zeus. Şi mă întreb atunci noi de ce nu am putea?! Pentru că şi noi la rându-ne avem datorii la stat. Taxe şi impozite. Avem şi datorii la bănci. Pe care ar trebui să le amânăm la plată pentru ziua în care statul condus vremelnic de Băsescu şi Boc îşi va plăti obligaţiile faţă de contribuabilii săi. Însă teama, cea dinainte de 1989, pare să ne facă să tremurăm în continuare în faţa statului… Şi privim docili cum cei ce ar trebui să aibă grijă de noi, au grijă doar de buzunarele lor. Au grijă de averile lor. Au grijă de România lor, o Românie diferită de România noastră. Şi mai au grijă de încă ceva: să ne facă pe noi, cei din România săracă să ne îndreptăm unii împotriva altora pe principiul „să moară capra vecinului”, pentru că aşa ne vom consuma iute energiile şi nu vom putea lupta cu sistemul. Necazul este în ei au cam reuşit în ultima vreme tot, iar noi am rămas de fraieri cu gândul că „x” sau „y” a avut un „salariu nesimţit”. Acum nu îl mai are, dar noi tot săraci suntem… Ei, cei ce conduc statul, de la structurile centrale şi până aici, în teritoriu, îşi plimbă însă în continuare, senini, limuzinele şi hainele scumpe pe sub ochii noştri. De ce? Pentru că pot. Pentru că noi le-am dat această putere pe care o gestionează aşa cum le place. Iar când va fi momentul să schimbăm ceva probabil cei mulţi vom fi uitat cum a fost azi şi ne vom gândi că s-ar putea să fie mai rău decât ieri şi, într-o formulă sau alta, tot ei vor ajunge să conducă.

Postat de pe data de 21 mai, 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 684 ori.

Publica un raspuns