Săptămâna asta mi-am amintit de superbul film românesc „A fost sau n-a fost” a lui Corneliu Porumboiu. Asta pentru că stăteam şi-i urmăream pe sindicaliştii din administraţie, care ba erau în grevă, când toţi funcţionarii erau la muncă, ba nu mai erau în grevă, când funcţionarii erau tot la muncă. Aşa a fost şi cu profesorii, care s-au decis să protesteze într-o zi specială, exact în mijlocul examenului de Bacalaureat, în ziua probei de evaluare a competenţelor. Altminteri foarte normală alegerea zilei, că doar un protest într-o zi de vacanţă n-ar avea nici un ecou la Guvern. Daaar… aşa s-au aliniat astrele încât profesorii n-au mai boicotat Bac-ul, ci s-au boicotat între ei, pentru că majoritatea şi-au văzut de treabă, nu de grevă. Iar cele două exemple sunt doar cele de dată mai recentă, pentru că dacă dăm timpul mai înapoi găsim şi altele cu duiumul.

Auto-datul cu stângu-n dreptul, uneori e spontan, însă de cele mai multe ori e regizat. Nu mă refer la liderii sindicali judeţeni, pentru deciziile de intrare sau nu într-o grevă, de orice fel ar fi ea, se iau în majoritatea cazurilor la Bucureşti, de către liderii confederaţiilor. Adică exact aceia care şi sparg grevele înainte de a se ajunge la un punct limită de presiune asupra executivului care ar putea duce la încheierea unui compromis mai aproape de interesul general al simplului membru de sindicat.

Pe de altă parte exemplul profesorilor e ilustrativ şi pentru neseriozitatea simplilor membrii de sindicat. Aceştia au cedat presiunilor şi nu s-au prea ţinut de grevă. Practic, ideea de boicotare a Bacalaureatului s-a sfrijit din interior. Şi vă îndemn să nu cădeţi în capcană şi luaţi în seamă poveştile apocaliptice despre viitorul elevilor compromis de-o grevă. Omenirea a trecut şi prin conflicte mai mare de atât care au reprogramat „rutina”, cum de altfel se putea reprograma şi o probă a Bac-ului.

Toate micile revolte şi contra-revolte sindicale din ultimele săptămâni nu fac decât să evidenţieze faptul că românul nu e în stare să fie serios nici măcar când, ajuns la ananghie, e nevoit să protesteze.

Greva şi grevarea de grevă

Săptămâna asta mi-am amintit de superbul film românesc „A fost sau n-a fost” a lui Corneliu Porumboiu. Asta pentru că stăteam şi-i urmăream pe sindicaliştii din administraţie, care ba erau în grevă, când toţi funcţionarii erau la muncă, ba nu mai erau în grevă, când funcţionarii erau tot la muncă. Aşa a fost şi cu profesorii, care s-au decis să protesteze într-o zi specială, exact în mijlocul examenului de Bacalaureat, în ziua probei de evaluare a competenţelor. Altminteri foarte normală alegerea zilei, că doar un protest într-o zi de vacanţă n-ar avea nici un ecou la Guvern. Daaar… aşa s-au aliniat astrele încât profesorii n-au mai boicotat Bac-ul, ci s-au boicotat între ei, pentru că majoritatea şi-au văzut de treabă, nu de grevă. Iar cele două exemple sunt doar cele de dată mai recentă, pentru că dacă dăm timpul mai înapoi găsim şi altele cu duiumul.

Auto-datul cu stângu-n dreptul, uneori e spontan, însă de cele mai multe ori e regizat. Nu mă refer la liderii sindicali judeţeni, pentru deciziile de intrare sau nu într-o grevă, de orice fel ar fi ea, se iau în majoritatea cazurilor la Bucureşti, de către liderii confederaţiilor. Adică exact aceia care şi sparg grevele înainte de a se ajunge la un punct limită de presiune asupra executivului care ar putea duce la încheierea unui compromis mai aproape de interesul general al simplului membru de sindicat.

Pe de altă parte exemplul profesorilor e ilustrativ şi pentru neseriozitatea simplilor membrii de sindicat. Aceştia au cedat presiunilor şi nu s-au prea ţinut de grevă. Practic, ideea de boicotare a Bacalaureatului s-a sfrijit din interior. Şi vă îndemn să nu cădeţi în capcană şi luaţi în seamă poveştile apocaliptice despre viitorul elevilor compromis de-o grevă. Omenirea a trecut şi prin conflicte mai mare de atât care au reprogramat „rutina”, cum de altfel se putea reprograma şi o probă a Bac-ului.

Toate micile revolte şi contra-revolte sindicale din ultimele săptămâni nu fac decât să evidenţieze faptul că românul nu e în stare să fie serios nici măcar când, ajuns la ananghie, e nevoit să protesteze.

Postat de pe data de 5 mai, 2010 in categoria Civism, Educație. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 336 ori.

Publica un raspuns