Pe vremea când era director la Administraţia Pieţelor, Vasile Filimon a fost chestionat de un coleg, nedumerirea venind de la Săptămâna Mărului, care durase la noi vreo lună-două, în plin centrul oraşului. 1. De ce o săptămână atât de lungă? şi 2. De ce o piaţă de mere în centrul unui oraş cu pretenţii? Păi ce, Piaţa Teatrului, ori Piaţa Trandafirilor nu sunt şi ele pieţe? a venit ghiduşul răspuns. Ba da, numai că una-i piaţa de zarzavaturi şi alta e piaţa din centrul unui oraş, locul de intersecţie a unor artere de circulaţie importante. Teoretic.

Exact acelaşi lucru, aceeaşi suprapunere grosolană a sensurilor unui cuvânt se întâmplă şi în cazul târgului. Îi spune Tîrgu-Mureş, iar în aceste zile trece prin aşa-numitul eveniment Zilele Tîrgumureşene. Până aici bine. Doar că în fiecare an ţinem cu tot dinadinsul să arătăm că Tîrgu-Mureş, n-are doar sensul de Oraş, Orăşel de pe Mureş, ci şi Locul de pe Mureş în care totul se vinde oriunde şi oricum. Vrem să spunem tuturor care trec în această perioadă prin oraş, în gura mare, că suntem nişte târgoveţi, nişte chioşcari, iude ce n-au nici un respect pentru arealul în care locuiesc. Drept urmare, măcar o dată pe an, scoatem tot ce avem de vânzare, punem pe nişte mese în centru şi ne apucăm de comerţ cu nemiluita. Nu contează că la doi metri e Palatul Culturii care azi-mâine împlineşte 100 de ani, nu contează că de ailaltă parte a centrului e Turnul Franciscanilor, cu catacombele de dedesubt, ori Piaţa Teatrului – monument arhitectural… nimic nu contează. Ce iese, dacă n-ar fi un kitsch de-o raritate cruntă, ar putea fi oricând un subiect pentru măcar un scurt-metraj numai bun de ilustrat cu muzică de Bregovic. Dar într-un oraş cu oameni cu o reală aplecare spre a-şi da poalele peste cap, a vorbi despre astfel de probleme e un fel de pedalat pe bicicleta fără lanţ.

Aşadar, să înşiruim nişte produse care astăzi puteau fi cumpărate din centru: arbuşti, lactate, un bou plantat într-un ţarc (nu ştiu sigur dacă era de vânzare), jucării chinezeşti, cărţi, porţi şi uşi glisante, bulendre de toate felurile, costume de pompier, centrale de încălzire, bijuterii, şosete, confecţii metalice, maşini noi sau la mâna a doua şi multe, multe altele.

P.S. Şi încă n-am scos nici un cuvinţel despre ce se întâmplă în Cetate, ori circulaţia infernală adusă de închiderea unui sens din Centru.

La târg

Pe vremea când era director la Administraţia Pieţelor, Vasile Filimon a fost chestionat de un coleg, nedumerirea venind de la Săptămâna Mărului, care durase la noi vreo lună-două, în plin centrul oraşului. 1. De ce o săptămână atât de lungă? şi 2. De ce o piaţă de mere în centrul unui oraş cu pretenţii? Păi ce, Piaţa Teatrului, ori Piaţa Trandafirilor nu sunt şi ele pieţe? a venit ghiduşul răspuns. Ba da, numai că una-i piaţa de zarzavaturi şi alta e piaţa din centrul unui oraş, locul de intersecţie a unor artere de circulaţie importante. Teoretic.

Exact acelaşi lucru, aceeaşi suprapunere grosolană a sensurilor unui cuvânt se întâmplă şi în cazul târgului. Îi spune Tîrgu-Mureş, iar în aceste zile trece prin aşa-numitul eveniment Zilele Tîrgumureşene. Până aici bine. Doar că în fiecare an ţinem cu tot dinadinsul să arătăm că Tîrgu-Mureş, n-are doar sensul de Oraş, Orăşel de pe Mureş, ci şi Locul de pe Mureş în care totul se vinde oriunde şi oricum. Vrem să spunem tuturor care trec în această perioadă prin oraş, în gura mare, că suntem nişte târgoveţi, nişte chioşcari, iude ce n-au nici un respect pentru arealul în care locuiesc. Drept urmare, măcar o dată pe an, scoatem tot ce avem de vânzare, punem pe nişte mese în centru şi ne apucăm de comerţ cu nemiluita. Nu contează că la doi metri e Palatul Culturii care azi-mâine împlineşte 100 de ani, nu contează că de ailaltă parte a centrului e Turnul Franciscanilor, cu catacombele de dedesubt, ori Piaţa Teatrului – monument arhitectural… nimic nu contează. Ce iese, dacă n-ar fi un kitsch de-o raritate cruntă, ar putea fi oricând un subiect pentru măcar un scurt-metraj numai bun de ilustrat cu muzică de Bregovic. Dar într-un oraş cu oameni cu o reală aplecare spre a-şi da poalele peste cap, a vorbi despre astfel de probleme e un fel de pedalat pe bicicleta fără lanţ.

Aşadar, să înşiruim nişte produse care astăzi puteau fi cumpărate din centru: arbuşti, lactate, un bou plantat într-un ţarc (nu ştiu sigur dacă era de vânzare), jucării chinezeşti, cărţi, porţi şi uşi glisante, bulendre de toate felurile, costume de pompier, centrale de încălzire, bijuterii, şosete, confecţii metalice, maşini noi sau la mâna a doua şi multe, multe altele.

P.S. Şi încă n-am scos nici un cuvinţel despre ce se întâmplă în Cetate, ori circulaţia infernală adusă de închiderea unui sens din Centru.

Postat de pe data de 27 mai, 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 502 ori.

3 Raspunsuri pentru “La târg”

  1. mia spune:

    Foarte bine spus, Catalin, dar sa se prezinte un bilant a ceea ce se inchiriaza acxolo, pardon, a ceea ce incaseaza Ioan Roman in centru. Si se impune o discutie despre ziaristi, fosti ziaristi si firmele lor, care sunt in afaceri cu primaria de Zile, de la Ioan Chioreanu, Nely Blajut, Cristina Manoila, Dan Suciu, Ioana Roman. Pai Zilele le aduc venituri si respectivii presteaza si pe bani publici la serviciu.

    • Cătălin Hegheș spune:

      N-am verificat aceste încasări şi într-adevăr s-ar putea să ai dreptate. Dar dacă logica pe care se mergea, principiul organizării n-ar fi fost „haideţi să trântim un bâlci” rămâneam fără subiect de discuţie la ora asta.

Publica un raspuns