1. Că nu s-a decis în nici un fel organizarea de alegeri pentru preşedinţia organizaţiei, ci doar un Consiliu Judeţean PSD Mureş în luna iulie, la care să se schimbe o parte din vicepreşedinţi, tocmai în încercarea de a împăca cele două tabere.

2. Că Alexandru Frătean deocamdată este preferat de Victor Ponta în locul lui Ovidiu Natea (a se înţelege ca grupare, nu doar ca simplu membru, la fel ca la Frătean), chiar dacă gruparea Natea a avut parte de lobby din partea lui Liviu Dragnea, aflat la Sovata săptămâna trecută.

3. Că pentru a afla ce se întâmplă acum în PSD Mureş trebuie să vorbeşti şi cu Dragoş Popa, singurul pe care Victor Ponta nu l-a expediat ironic la momentul discursului din deja celebra şedinţă cu uşile închise; şedinţă în care într-adevăr au fost o serie de cereri de schimbare a lui Frătean venite din partea grupării Natea, tratate însă până acum cu flit.

4. Că Victor Ponta a fost poate primul preşedinte PSD care a gestionat pur politic situaţia din PSD Mureş, venind şi dând mandat unui ins (în cazul de faţă Frătean), cu menţiunea că trebuie să arate că poate gestiona situaţia internă. Nici pomeneală de „Iar scaunul lui Alexandru Petru Frătean scârţâie din toate încheieturile. De fapt, s-a rupt” cum scria Adi.

5. Că Victor Ponta a spus clar că PSD nu va mai colabora până după 2012 în nici un fel cu PD-L (nici măcar la nivel local), ceea ce Adrian iarăşi a cam neglijat în analiza sa.

Cum ne place, mie şi lui Adrian, iată că ne contrazicem din nou, cu riscul ca unul să pară pro-gruparea-Natea, celălalt pro-gruparea-Frătean. Când de fapt nici pomeneală de aşa ceva. Cel puţin din partea mea sigur nu şi sper nici din a lui.

Ce n-a înţeles Adrian Giurgea din vizita lui Ponta

Postat de pe data de 7 iun., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 2,278 ori.

22 Raspunsuri pentru “Ce n-a înţeles Adrian Giurgea din vizita lui Ponta”

  1. Adrian Giurgea spune:

    Ei nah. Ai fost în sală?! Ponta le-a cerut să facă linişte. Primul pas ar fi acel Consiliu Judeţean de care vorbeşti tu, Cataline, dar al doilea, dacă apele nu se liniştesc, este Conferinţa judeţeană. Iar cei care au avut curaj să îi spună lui Frătean în faţa lui Ponta că lucrurile merg prost la Târgu-Mureş mi-au spus mie că nici vorbă de linişte la Consiliul Judeţean şi nici după, deci, singura variantă va fi Conferinţa judeţeană de alegeri. Asta cu atât mai mult cu cât la Consiliul Judeţean va veni Ponta, dacă va avea timp, dar sigur va fi aici Dragnea, despre care spuneai şi tu că este pro-Natea. Cât despre colaborarea cu PD-L, ţi-aş atrage atenţia spre un mic amănunt: Natea nu a colaborat cu PD-L, ci l-a susţinut pe Florea la primărie, proiect în care iniţial erau parteneri şi liberalii. Fă un mic apel la memorie şi iţi vei aminti, te asigur! Cât despre scaunul lui Frătean, aş putea paria că e rupt.

  2. Cătălin Hegheș spune:

    1. Nici eu n-am spus că apele s-au liniştit şi că alegerile sunt excluse, ci am spus că deocamdată scaunul lui Frătean e în picioare, nu rupt cum spui tu.

    2. Dragnea le-a făcut lobby tocmai ca să poată vorbi cu un minim acord (nu susţinere).

    3. E fals ce spui tu cu susţinerea lui Florea, pentru că uiţi înţelegerea făcută de PSD cu PD-L şi PRM la localele din 2008, când PD-L nu şi-a pus candidat la CJ, iar PSD şi PRM nu şi-a pus la Primărie (pe când Natea era încă preşedinte, nota bene!). Fă şi tu te rog un apel la memorie.

    • Adrian Giurgea spune:

      Cataline, acolo a fost un acord al lui Natea cu Florea. Cat despre PRM,intelegerea a fost a lui Maior cu Amza. Citeste te rog ce a scris Dan la materialul meu si vei intelege. Dacă nu vrei, iti spun doar ca aici e vorba de găşti nu de partide.

      • Cătălin Hegheș spune:

        Normal că vorbim de găşti, că doar despre asta vorbim – lupta a două dintre ele pentru supremaţia în PSD.

        Dar în 2008, la campania de la locale nu s-a vorbit în numele găştilor, ci în numele partidelor. Îţi repet: PD-L nu a avut candidat la judeţ, iar PSD la primărie, nu Maior n-a avut candidat la CJ ori Natea la primărie.

        • Adrian Giurgea spune:

          HAHAHAHA, Cataline, esti naiv: Natea a avut candidat la Primarie in 2008, nu PD-L!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Cât despre CJ, era o chestie de suprafaţă…

          • Cătălin Hegheș spune:

            Natea a avut, dar PSD nu. Ceea ce nu era normal cand Natea era presedintele PSD.

        • Adrian Giurgea spune:

          Si inca ceva: priveste in PRM si vezi ce l-a frecat Vadim pe Amza la sfarsitul saptamanii. Poate asa imi dai dreptate.

          • Adrian Giurgea spune:

            pai vezi?! imi dai dreptate: a avut Natea candidat, deci nu a fost o intelegere de partid.

          • Cătălin Hegheș spune:

            Amza e slab ca presedinte din secunda in care a ajuns presedinte, iar asta n-are nici o legatura cu situatia actuala din PSD.

          • Adrian Giurgea spune:

            are legatura cu 2008 si intelegerile de care vorbesti tu. nu te supara, dar nu le legi deloc.

          • Cătălin Hegheș spune:

            Bine: deci Natea a avut o intelegere ca persoana privata cu Florea persoana privata, ceea ce a adus un prejudiciu PSD. Sau nici asa nu e corect?

          • Adrian Giurgea spune:

            si ce legatura are asta cu faptul ca primarii PSD nu il mai vor pe Fratean, ca Georgescu, Bolos, Tuca si altii cer conferinta judeteana??? Doar nu vine Natea presedinte. Si, chiar daca ar vrea sa vina, ar fi primit si de Ponta, sa nu uitam ca batranul cu socrul lui sunt in relatii bune…

  3. Cătălin Hegheș spune:

    Las-o asa ca deja dai in derizoriu.

    • Adrian Giurgea spune:

      ma dezamagesti profund. ai auzit de scrisoarea celor 22 de primari PSD care Ponta? Ai citit-o? Stii ce s-a spus vineri de la tribuna? Stii unde s-a intalnit ulterior Natea cu Ponta?
      Când incerci să mă acoperi cu ceva cauta sa nu fie din material transparent…

  4. Cătălin Hegheș spune:

    Care primarii PSD? cel de la Batos si ala de la Solovastru. Iti pot numi cel putin doi care habar n-au ce-au semnat pe tadula lui Cristian Tuca trimisa lui Ponta.

    Nu e vorba de cine vine sau nu vine presedinte. E vorba ca sunt doua tabere care au avut o prima etapa dintr-o confruntare care va dura pana pe data de 16 octombrie si tu n-ai inteles cine a iesit mai bine acum. Repet, acum, pentru ca intr-adevar confruntarea nu e terminata.

    P.S. Nu mai lua Natea si Fratean ad-literam, pentru ca stii si tu, stiu si eu, vorbim de tabere nu de persoane fizice neimplicate politic cum vrei tu sa zici.

  5. Dan Masca spune:

    Cataline,
    teoretic intr-o organizatie, fie ea si politica, exista un statut. Adica noul statut al PSD. Acel statut daca este facut bine, dupa 20 de ani ar trebui sa fie facut bine, ar trebui sa mentioneze clar cind se fac alegeri, dupa ce reguli si asa mai departe.
    Statutul ar trebui sa aibe un regulement de aplicare.
    Ponta nu ar fi trebuit sa spuna decit : avem un statut, trebuie sa il aplicam ajutati de regulamentul de aplicare.
    Restul e tacere :). Sau strategie cum vrei sa ii spui :).
    Din pacate Statutul, adica Biblia unui partid, nu prea conteaza in fata gastilor.
    Aici se discuta de cine are trecere mai mare la Victor POnta.
    Dubla masura din pacate exista in cam toate partidele. Elocventa este afirmatia ta legata de faptul ca doar Dragos Popa nu a fost ironizat de Victor Ponta, cind de fapt, ca lider adevarat, daca ar fi, nu ar fi trebuit sa ironizeze pe nimeni.
    Dar cei mai tineri decit fostii tineri ai PSD ce au zis ?
    Au facut ciocul mic sa nu fie ironizati de Ponta ? 🙂

  6. Cătălin Hegheș spune:

    Da, iar statul este de partea gastii Fratean: la Consiliul Judetean PSD Mures nu se pot organiza alegeri pentru presedinte.

    Si nu, n-au facut ciocu mic. Tocmai ca s-a discutat deschis la sedinta cu Ponta. Si au fost si cei mai tineri… Buda, Georgescu, Tuca etc.

    • Dan Masca spune:

      Cataline,
      tineri au fost cei de mai sus. Acum au ajuns la seniori.
      alti tineri crescuti de ei sunt ?

      • Catalin Heghes spune:

        mie inca nu mi se pare ca vreunul din ei poate fi numit senior; nici prin prisma varstei, nici prin cea a rezultatelor obtinute pana acum pe plan politic.

        intr-adevar e adevarat ce spui, regula care din nou e valabila pe la toate partidele romanesti. dar e de discutat si aici de ce se intampla asa.

  7. Doctorul spune:

    Nu vor fi alegeri in PSD Mures.

Leave a Reply to Dan Masca