E multă agitaţie în aceste zile, pe care eu cred că lumea n-o înţelege prea bine. Repet, ca să se înţeleagă: e opinia mea. Aşadar, eu cred că vânzoleala e de fapt o spoială de scos ochii lumii naive, un tangou politic poate ceva mai agitat, dar tot din categoria dansului. Şi am ales tango-ul pentru că-i un dans originar din suburbiile Buenos Aires-ului, cu influenţe spaniole şi africane, practicat iniţial doar de muncitorii de mahala, blamat mai întâi de societate, pentru ca mai apoi să se răspândească treptat în toată lumea, sub mai multe forme. De reţinut totuşi că e un dans.

Ei bine, aşa văd şi eu joaca de-a moţiunea, ca un dans, o confruntare între cei doi parteneri, pe mişcări bruşte, care aduc parcă a confruntare corp la corp, dar care de fapt se întâmplă pe note, pe ritm, urmează instrucţiunile unei linii melodice. Cam aşa văd eu moţiunea, de la care multă lumea aşteaptă să aducă cu sine abrogarea măsurilor de tăieri cu barda prin salariile bugetarilor şi pensiile bătrânilor. Am auzit multe argumentări bazate pe abţinerile unora şi ale altora, argumentări din start greşite: abţinerea la vot înseamnă de fapt vot împotriva moţiunii, pentru că-i important doar votul pentru în speţa de faţă, nu diferenţa între o abţinere şi-un vot împotrivă; diferenţă care, procedural, nu există. Sigur, are o încărcătură electorală care ar putea fi exploatată mai apoi în faţa naivilor cu remarca: „eu m-am abţinut, n-am vrut, n-am ştiut, nu eu v-am redus salariile”. Dar comentariile de aceste gen sunt pentru oameni pe care nu-i duce capul prea departe.

Pe de altă parte nu văd interesul de ansamblu pentru trecerea moţiunii. Adică, din punct de vedere politic, nici un partid de opoziţie cu o conducere având oareşce simţ pragmatic n-ar avea interes acum să dea jos un guvern pentru ca mai apoi să se apuce de căutări şi negocieri pentru a accede la o guvernare cu resurse extrem de subţiate. Da, nişte oameni cu principii, cu gândire pe termen lung, cu un partid reformat plin de oameni integri şi bine pregătiţi, ar tinde extrem de rapid spre accederea la putere, gândindu-se la scoaterea ţării din criză. Asta n-ar avea efecte electorale imediate, pentru că măsuri dure oricum trebuie luate, însă pe termen lung ar fi o carte bună de jucat. Dar, dacă ne uităm la găştile transpartinice de la noi, atunci nu cred că greşesc când spun că nu e cazul încă de aşa ceva.

Şi atunci ne jucăm de-a moţiunea, care după părerea mea nu va trece. Iar dacă, din greşeală, printr-o ieşire relativ masivă în decor a unui grup de parlamentari PD-L, moţiunea va trece, mingea e din nou la preşedinte, care trebuie să joace cu partidele din opoziţie. Partide care, repet, nu vor acum la putere. Iar dacă – să zicem, deşi e greu de crezut – printr-o şansă infimă ar dori, actualii guvernanţi au timp berechet la dispoziţie (cel puţin o lună) ca să lase bugetele pustiite, după principiul împământenit pe la noi de pe la Decebal încoace: otrăviţi fântânile şi ardeţi ogoarele să moară duşmanul de foame. Ştiu că nu e tocmai revigorant gândul acesta, dar eu aşa văd lucrurile.

P.S. Aştept să mă contraziceţi.

Dirty dancing

E multă agitaţie în aceste zile, pe care eu cred că lumea n-o înţelege prea bine. Repet, ca să se înţeleagă: e opinia mea. Aşadar, eu cred că vânzoleala e de fapt o spoială de scos ochii lumii naive, un tangou politic poate ceva mai agitat, dar tot din categoria dansului. Şi am ales tango-ul pentru că-i un dans originar din suburbiile Buenos Aires-ului, cu influenţe spaniole şi africane, practicat iniţial doar de muncitorii de mahala, blamat mai întâi de societate, pentru ca mai apoi să se răspândească treptat în toată lumea, sub mai multe forme. De reţinut totuşi că e un dans.

Ei bine, aşa văd şi eu joaca de-a moţiunea, ca un dans, o confruntare între cei doi parteneri, pe mişcări bruşte, care aduc parcă a confruntare corp la corp, dar care de fapt se întâmplă pe note, pe ritm, urmează instrucţiunile unei linii melodice. Cam aşa văd eu moţiunea, de la care multă lumea aşteaptă să aducă cu sine abrogarea măsurilor de tăieri cu barda prin salariile bugetarilor şi pensiile bătrânilor. Am auzit multe argumentări bazate pe abţinerile unora şi ale altora, argumentări din start greşite: abţinerea la vot înseamnă de fapt vot împotriva moţiunii, pentru că-i important doar votul pentru în speţa de faţă, nu diferenţa între o abţinere şi-un vot împotrivă; diferenţă care, procedural, nu există. Sigur, are o încărcătură electorală care ar putea fi exploatată mai apoi în faţa naivilor cu remarca: „eu m-am abţinut, n-am vrut, n-am ştiut, nu eu v-am redus salariile”. Dar comentariile de aceste gen sunt pentru oameni pe care nu-i duce capul prea departe.

Pe de altă parte nu văd interesul de ansamblu pentru trecerea moţiunii. Adică, din punct de vedere politic, nici un partid de opoziţie cu o conducere având oareşce simţ pragmatic n-ar avea interes acum să dea jos un guvern pentru ca mai apoi să se apuce de căutări şi negocieri pentru a accede la o guvernare cu resurse extrem de subţiate. Da, nişte oameni cu principii, cu gândire pe termen lung, cu un partid reformat plin de oameni integri şi bine pregătiţi, ar tinde extrem de rapid spre accederea la putere, gândindu-se la scoaterea ţării din criză. Asta n-ar avea efecte electorale imediate, pentru că măsuri dure oricum trebuie luate, însă pe termen lung ar fi o carte bună de jucat. Dar, dacă ne uităm la găştile transpartinice de la noi, atunci nu cred că greşesc când spun că nu e cazul încă de aşa ceva.

Şi atunci ne jucăm de-a moţiunea, care după părerea mea nu va trece. Iar dacă, din greşeală, printr-o ieşire relativ masivă în decor a unui grup de parlamentari PD-L, moţiunea va trece, mingea e din nou la preşedinte, care trebuie să joace cu partidele din opoziţie. Partide care, repet, nu vor acum la putere. Iar dacă – să zicem, deşi e greu de crezut – printr-o şansă infimă ar dori, actualii guvernanţi au timp berechet la dispoziţie (cel puţin o lună) ca să lase bugetele pustiite, după principiul împământenit pe la noi de pe la Decebal încoace: otrăviţi fântânile şi ardeţi ogoarele să moară duşmanul de foame. Ştiu că nu e tocmai revigorant gândul acesta, dar eu aşa văd lucrurile.

P.S. Aştept să mă contraziceţi.

Postat de pe data de 8 iun., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 204 ori.

Publica un raspuns