Când Primăria vrea să construiască un drum nou, pe lângă cunoscutul studiu de fezabilitate, proiect tehnic, avize de la furnizori de utilităţi, mai trebuie să strângă ceva: un aviz de mediu, de la ministerul de resort, din Bucureşti.

Când vreau să-mi iau un credit, după ce strâng o roabă de acte, adeverinţe, cereri etc. pe care le depun la sediul oricărei bănci, dacă mă încadrez în cerinţele băncii, oricare ar fi ea, urmează ca dosarul să zăbovească pentru aprobarea finală la Bucureşti.

Când ai o maşină pe care ai lovit-o şi faci uzanţă de poliţa CASCO, oricum ai face, după ce strângi toate actele, după ce ţi se face o evaluare, care de cele mai multe ori n-are treabă cu realitatea, ea va trebui musai aprobată la Bucureşti. Dacă nu-ţi convine, atunci ai calea unei sesizări pe care o faci la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor de la Bucureşti.

Când vrei să intri într-un program guvernamental cum e Prima Casă, o plăcere birocratică neasemuită, strângi un consistent dosar cu tot felul de adeverinţe, cereri, formulare, evaluări, după care te paşte o perioadă de aşteptare pentru evaluarea dosarului la Bucureşti.

Când Consiliul Judeţean vrea să facă un aeroport, un depozit de deşeuri ori un parc auto pentru sporturi cu motor, indiferent că-i place sau nu, dacă proiectul are între sursele de finanţare şi nişte fonduri europene nerambursabile, proiectul musai trebuie să treacă prin aprobarea unei autorităţi de la Bucureşti.

Trăim într-un stat ultra-centralizat, în care nişte inşi din Bucureşti, nu toţi, cred că acolo s-a pus coada la cireaşă şi s-a găurit macaroana. Ce-i mai grav este că molima a fost preluată şi de mediul privat, mai ales în rândul multinaţionalelor care au apărut după 1990. Aşa se face, că nişte domni din Bucureşti ştiu mai bine decât unii din Tîrgu-Mureş cum ar trebui să arate depozitul de deşeuri de la Sânpaul, dacă eu merit sau nu un credit, cum ar trebui să arate centura Tîrgu-Mureşului, evaluarea în urma unui accident local etc. E absurd, dar aşa e. Şi poate că de aici ar trebui pornit într-o discuţie cu argumente, nu cu sentimente, despre descentralizare, regionalizare, autonomie locală sau cum vreţi dumneavoastră s-o numiţi.

Două vorbe din provincie

Când Primăria vrea să construiască un drum nou, pe lângă cunoscutul studiu de fezabilitate, proiect tehnic, avize de la furnizori de utilităţi, mai trebuie să strângă ceva: un aviz de mediu, de la ministerul de resort, din Bucureşti.

Când vreau să-mi iau un credit, după ce strâng o roabă de acte, adeverinţe, cereri etc. pe care le depun la sediul oricărei bănci, dacă mă încadrez în cerinţele băncii, oricare ar fi ea, urmează ca dosarul să zăbovească pentru aprobarea finală la Bucureşti.

Când ai o maşină pe care ai lovit-o şi faci uzanţă de poliţa CASCO, oricum ai face, după ce strângi toate actele, după ce ţi se face o evaluare, care de cele mai multe ori n-are treabă cu realitatea, ea va trebui musai aprobată la Bucureşti. Dacă nu-ţi convine, atunci ai calea unei sesizări pe care o faci la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor de la Bucureşti.

Când vrei să intri într-un program guvernamental cum e Prima Casă, o plăcere birocratică neasemuită, strângi un consistent dosar cu tot felul de adeverinţe, cereri, formulare, evaluări, după care te paşte o perioadă de aşteptare pentru evaluarea dosarului la Bucureşti.

Când Consiliul Judeţean vrea să facă un aeroport, un depozit de deşeuri ori un parc auto pentru sporturi cu motor, indiferent că-i place sau nu, dacă proiectul are între sursele de finanţare şi nişte fonduri europene nerambursabile, proiectul musai trebuie să treacă prin aprobarea unei autorităţi de la Bucureşti.

Trăim într-un stat ultra-centralizat, în care nişte inşi din Bucureşti, nu toţi, cred că acolo s-a pus coada la cireaşă şi s-a găurit macaroana. Ce-i mai grav este că molima a fost preluată şi de mediul privat, mai ales în rândul multinaţionalelor care au apărut după 1990. Aşa se face, că nişte domni din Bucureşti ştiu mai bine decât unii din Tîrgu-Mureş cum ar trebui să arate depozitul de deşeuri de la Sânpaul, dacă eu merit sau nu un credit, cum ar trebui să arate centura Tîrgu-Mureşului, evaluarea în urma unui accident local etc. E absurd, dar aşa e. Şi poate că de aici ar trebui pornit într-o discuţie cu argumente, nu cu sentimente, despre descentralizare, regionalizare, autonomie locală sau cum vreţi dumneavoastră s-o numiţi.

Postat de pe data de 1 iun., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 323 ori.

Publica un raspuns