Tot am aşteptat să văd încotro o vor apuca discuţiile legate de reducerea cheltuielilor salariale în domeniul bugetar. În perioada asta am auzit tot felul de idei, care mai de care mai ghiduşe, mai simpatice ca hăhăială, mai distractive, ori din contră aiuritoare, însă ceva constructiv nu mi-a fost dat încă să aud. Ba din contră. Culmea prostiei a fost cerinţa ca parlamentarii să-şi doneze leafa până la sfârşitul anului, pentru a se face economii. Nimeni nu s-a întrebat cu ce venituri trăiesc acei oameni, cât de legale sunt şi cum se vor transforma ele după această donaţie. Ca să nu vorbim de un principiu elementar al remunerării oricărei munci prestate. Sigur, putem vorbi de calitatea muncii, dar pornind tot de la acest principiu al remunerării ei.

Ei bine, vă spuneam că tot urmăresc evoluţia acestui ping-pong de declaraţii, uneori belicoase, alteori penibile, alteori de atras doar o compătimire pentru cei care le lansează şi constat că Guvernul a ratat din nou şansa instaurării unei minime echităţi sociale. Ba mai mult, şi cea fragilă şi pe alocuri proastă, devine după intrarea în vigoare a măsurilor băsesciene (dacă asta se va întâmpla, iar eu cred că se va întâmpla) şi mai proastă. Revin la cazul amicilor profesori titulari pe post, care fac naveta. Aceşti profesori, teoretic, de la 1 iulie, vor câştiga aproximativ 600 de lei (din care se mai scade şi naveta pe care primăriile în anumite luni o plătesc, în altele ba). Un medic rezident din anul întâi, după aplicarea aceloraşi reduceri, va câştiga undeva pe la 8-900 de lei. Vă pot da în acest moment o sumedenie de exemple de muncitori necalificaţi, de agenţi comerciali cărora nu li se cer studii superioare, de şoferi la care de asemenea nu li se solicită diplomă de licenţă, care câştigă peste 1.000 de lei. Unde-i echitatea, recunoaşterea anilor de facultate, a cunoştinţelor acumulate, până la urmă chiar a investiţiei pe care statul a făcut-o în formare omului, investiţie care se poate pierde dacă împricinatul alege să se mute în străinătate?

A fost o şansă foarte bună pentru Guvern să facă aceste corecţii, să remunereze munca după nivelul de competenţă, de pregătire, ba chiar nu ar fi stricat şi nişte evaluări la locul de muncă pentru a vedea şi randamentul celor deja angajaţi, iar mai apoi să se aşeze la masă cu sindicatele şi să negocieze reducerile. Asta ar fi însemnat o strategie, o gândire pe termen lung, o reformă în domeniul cheltuielilor salariale bugetare. Dar asta într-adevăr necesita şi niţică muncă şi bătaie de cap. Şi, din nou, ai noştri au ales varianta mai facilă: minus 25% la toată lumea.

Echitatea românească: şoferul plătit mai bine ca profesorul

Tot am aşteptat să văd încotro o vor apuca discuţiile legate de reducerea cheltuielilor salariale în domeniul bugetar. În perioada asta am auzit tot felul de idei, care mai de care mai ghiduşe, mai simpatice ca hăhăială, mai distractive, ori din contră aiuritoare, însă ceva constructiv nu mi-a fost dat încă să aud. Ba din contră. Culmea prostiei a fost cerinţa ca parlamentarii să-şi doneze leafa până la sfârşitul anului, pentru a se face economii. Nimeni nu s-a întrebat cu ce venituri trăiesc acei oameni, cât de legale sunt şi cum se vor transforma ele după această donaţie. Ca să nu vorbim de un principiu elementar al remunerării oricărei munci prestate. Sigur, putem vorbi de calitatea muncii, dar pornind tot de la acest principiu al remunerării ei.

Ei bine, vă spuneam că tot urmăresc evoluţia acestui ping-pong de declaraţii, uneori belicoase, alteori penibile, alteori de atras doar o compătimire pentru cei care le lansează şi constat că Guvernul a ratat din nou şansa instaurării unei minime echităţi sociale. Ba mai mult, şi cea fragilă şi pe alocuri proastă, devine după intrarea în vigoare a măsurilor băsesciene (dacă asta se va întâmpla, iar eu cred că se va întâmpla) şi mai proastă. Revin la cazul amicilor profesori titulari pe post, care fac naveta. Aceşti profesori, teoretic, de la 1 iulie, vor câştiga aproximativ 600 de lei (din care se mai scade şi naveta pe care primăriile în anumite luni o plătesc, în altele ba). Un medic rezident din anul întâi, după aplicarea aceloraşi reduceri, va câştiga undeva pe la 8-900 de lei. Vă pot da în acest moment o sumedenie de exemple de muncitori necalificaţi, de agenţi comerciali cărora nu li se cer studii superioare, de şoferi la care de asemenea nu li se solicită diplomă de licenţă, care câştigă peste 1.000 de lei. Unde-i echitatea, recunoaşterea anilor de facultate, a cunoştinţelor acumulate, până la urmă chiar a investiţiei pe care statul a făcut-o în formare omului, investiţie care se poate pierde dacă împricinatul alege să se mute în străinătate?

A fost o şansă foarte bună pentru Guvern să facă aceste corecţii, să remunereze munca după nivelul de competenţă, de pregătire, ba chiar nu ar fi stricat şi nişte evaluări la locul de muncă pentru a vedea şi randamentul celor deja angajaţi, iar mai apoi să se aşeze la masă cu sindicatele şi să negocieze reducerile. Asta ar fi însemnat o strategie, o gândire pe termen lung, o reformă în domeniul cheltuielilor salariale bugetare. Dar asta într-adevăr necesita şi niţică muncă şi bătaie de cap. Şi, din nou, ai noştri au ales varianta mai facilă: minus 25% la toată lumea.

Postat de pe data de 10 iun., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 219 ori.

Publica un raspuns