N-am avut nici un fel de emoţie la dezbaterile pe moţiunea PSD care chipurile era cât pe ce să răstoarne Guvernul. De altminteri am spus-o şi înainte cu o săptămână de ziua votului că după părerea mea nu va trece, iar Guvernul va rămâne pe poziţie. Aşa a şi fost. Nu mai reiau motivele pentru că nu mai are nici un fel de rost.

Ce m-a surprins a fost însă ştirea de pe hotnews care trata marea trădare la vedere executată de Teo Trandafir, parlamentar PD-L, care a votat pentru moţiune, deci împotriva măsurilor luate de Guvern. N-are nici o importanţă în cazul de faţă discuţia despre măsuri în sine, despre calitatea Guvernului, despre calitatea moţiunii PSD, ci vreau să vă supun atenţiei raţionamentul aproape universal în Parlament, potrivit căruia, dacă nu votezi ca grupul, înseamnă că eşti trădător. De altfel deputatul Doru Oprişcan a şi relatat mecanismul practic de aplicare a metodei: şeful de grup ridică degetul mare în sus la votul pentru, ori îl orientează în jos pentru votul împotrivă. Dezbrăcând cazul de faţă inclusiv de actorii principali, e îngrijorător faptul că un parlamentar (atenţie, ales după un tur de scrutin prin sistem uninominal) este blamat pentru că are o altă opinie faţă de majoritatea din partid. Iar partidul vine în cazul de faţă şi condamnă aplicând sintagma trădător diferenţa de opinie. Carevasăzică nu-i voie să ai idei, opinii şi întreprinderi personale. Ori faci ca grupul, ori eşti trădător. N-ai voie să ieşi din rând, n-ai voi să gândeşti, ci partidul care te-a trimis în Parlament gândeşte pentru tine.

În cazul de faţă omul din spatele parlamentarului este egal cu zero. Părerile, trăirile, votul, toate sunt concesionate partidului cel puţin până la ieşirea din Casa Poporului. Mai apoi ai dreptul să-ţi recuperezi personalitatea, însă ai grijă ce faci cu ea, pentru că nici la televizor n-ai voie să spui prea multe, nici acolo n-ai voie să gândeşti împotriva partidului.

Observaţi că m-am ferit să repet numele PD-L, pentru că această gândire, această oprelişte instituţională este larg răspândită în România, funcţionând deopotrivă la partidele aflate la putere şi cele din opoziţie. Din păcate, aş adăuga. Prin urmare, la finalul votului mai toţi parlamentarii români ar fi trebuit să declare în faţa camerelor de luat vederi doar atât: mulţumesc partidului care a gândit pentru mine!

Mulţumesc partidului care a gândit pentru mine

N-am avut nici un fel de emoţie la dezbaterile pe moţiunea PSD care chipurile era cât pe ce să răstoarne Guvernul. De altminteri am spus-o şi înainte cu o săptămână de ziua votului că după părerea mea nu va trece, iar Guvernul va rămâne pe poziţie. Aşa a şi fost. Nu mai reiau motivele pentru că nu mai are nici un fel de rost.

Ce m-a surprins a fost însă ştirea de pe hotnews care trata marea trădare la vedere executată de Teo Trandafir, parlamentar PD-L, care a votat pentru moţiune, deci împotriva măsurilor luate de Guvern. N-are nici o importanţă în cazul de faţă discuţia despre măsuri în sine, despre calitatea Guvernului, despre calitatea moţiunii PSD, ci vreau să vă supun atenţiei raţionamentul aproape universal în Parlament, potrivit căruia, dacă nu votezi ca grupul, înseamnă că eşti trădător. De altfel deputatul Doru Oprişcan a şi relatat mecanismul practic de aplicare a metodei: şeful de grup ridică degetul mare în sus la votul pentru, ori îl orientează în jos pentru votul împotrivă. Dezbrăcând cazul de faţă inclusiv de actorii principali, e îngrijorător faptul că un parlamentar (atenţie, ales după un tur de scrutin prin sistem uninominal) este blamat pentru că are o altă opinie faţă de majoritatea din partid. Iar partidul vine în cazul de faţă şi condamnă aplicând sintagma trădător diferenţa de opinie. Carevasăzică nu-i voie să ai idei, opinii şi întreprinderi personale. Ori faci ca grupul, ori eşti trădător. N-ai voie să ieşi din rând, n-ai voi să gândeşti, ci partidul care te-a trimis în Parlament gândeşte pentru tine.

În cazul de faţă omul din spatele parlamentarului este egal cu zero. Părerile, trăirile, votul, toate sunt concesionate partidului cel puţin până la ieşirea din Casa Poporului. Mai apoi ai dreptul să-ţi recuperezi personalitatea, însă ai grijă ce faci cu ea, pentru că nici la televizor n-ai voie să spui prea multe, nici acolo n-ai voie să gândeşti împotriva partidului.

Observaţi că m-am ferit să repet numele PD-L, pentru că această gândire, această oprelişte instituţională este larg răspândită în România, funcţionând deopotrivă la partidele aflate la putere şi cele din opoziţie. Din păcate, aş adăuga. Prin urmare, la finalul votului mai toţi parlamentarii români ar fi trebuit să declare în faţa camerelor de luat vederi doar atât: mulţumesc partidului care a gândit pentru mine!

Postat de pe data de 17 iun., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 947 ori.

1 Raspuns pentru “Mulţumesc partidului care a gândit pentru mine”

  1. Manescu spune:

    Din moment ce nu votezi la fel ca si ceilalti din partidul tau (in cazul de fata chiar impotriva Guvernului) este firesc sa nu mai ai ce cauta in acel grup. De ce s-a bagat Teo daca nu o tine. Politica nu e pt mironosite. Bine i-au facut.
    In rest doar mult circ pt nimic.

Publica un raspuns