preluare Dilema Veche

Teodor BACONSKY | turn înclinat

Noi şi ei

A trăi în societatea românească e deja un pariu imposibil. Sila de triumful mitocăniei a devenit letală pentru orice om cu bun-simţ. Tabloidizare, scandal artificial, calomnie generalizată, stare de asediu mediatic, deturnare de sens şi manipulare continuă. Diagnosticul e pus şi răsuflat pe la colţuri, în textele rarilor autori care se obstinează să denunţe anomalia noastră de toate zilele. Voi opri aici schiţa stării de fapt. Încerc în schimb să conturez o soluţie. Am ajuns atît de jos şi de josnici nu doar din cauza altora: impostori, interlopi strecuraţi în politică, mari corupţi, analfabeţi cu tupeu, fiinţe dedicate violenţei, neciopliţi, idioţi utili, mercenari. Vina e şi a noastră: persoane educate, intelectuali, specialişti, profesionişti din toate domeniile, personalităţi afirmate public, după 1990 sau după 2000. De la ţăranul onest pînă la universitarul solid şi de la preotul de ţară pînă la diplomat, de la activistul civic cu blog pînă la omul de afaceri serios sau la studentul dotat – oriunde ne-am întoarce, făcînd suma bunei credinţe şi a competenţei, dăm peste figuri singuratice, incapabile să se unească, să acţioneze împreună, să-şi asume, dincolo de agenda proprie, orizontul binelui comun.

Bătălia dintre civilizaţie şi salbăticie a fost pierdută, temporar, din simplul motiv că oamenii bine sînt mai puţin uniţi decît abjecţii cu vocaţia distrugerii, a furtului şi a simulacrului obştesc. Zicea un filozof că proştii cîştigă pentru că deştepţii se ceartă. Iată explicaţia, să nu ne epuizăm inutil, căutînd în stele vreo alta. Deştepţii României emigrează sau se ignoră, adică nu-şi pot surmonta individualismul, egoismul, vedetismul, resentimentul competiţional. Prin neputinţa de se solidariza, intelectualul român încarnează viciul major al acestei naţiuni fragile. Şi îl difuzează, fără să vrea, către „masele largi populare“. Rîdem de cutare apelomaniac nocturn, care ne spamează cutia poştală. De inşii care mai au naivitatea de a trimite spre semnătură petiţii colective etc. Dar trebuie să recunoaştem că tot ce s-a obţinut, pe seama societăţii civile renăscute după comunism, a fost rezultatul unei acţiuni laolaltă. Nimeni nu a rezolvat vreo problemă sau nu a provocat o evoluţie pozitivă de unul singur, de la Solidaritatea poloneză pînă la GDS, în primii ani ’90.

Solidaritate, aşadar. În jurul a ce? Aici discuţia se complică. Mai întîi, pentru că acceptăm ipocrizia din jur. Nu am racordat filozofic şi etic noua vîrstă socială, economică şi politică a României. Între simularea conectării la modernitatea laicistă şi refugiul fantasmatic într-un trecut pe care-l idealizăm necritic, elitele româneşti fabrică minciună şi se miră – degeaba – că-i suportă apoi consecinţele. Am lăsat şi un alt şantier neterminat: acela al postnaţionalismului. Casa naţiunii ar trebui zidită acum cu liantul contractualismului democratic şi al patriotismului constituţional, însă noi continuăm să o concepem ca pe o construcţie mitică, sacră moştenire şi tezaur de valori imuabile etc. Decalaje epistemice perfect imputabile celor care ar fi trebuit să determine, simbolic, reducerea lor.

Şi mai avem, cred, o culpă. Mi-o asum şi eu, recitindu-mi fraza unde relaţia civilizaţie-barbarie era transpusă în termeni „militari“. Nu putem să recivilizăm România printr-un latent război civil, ci prin generarea unui snobism al tendinţei, bazat pe o nouă cultură (şi practică) a dialogului social. Îmbogăţiţii de tranziţie, tineretul de discotecă, consumatorii de lux ostentativ, periferia clasei politice sau actorii ei principali – în fine, „ei“ – pretind – ca şi „noi“ – respectabilitate, siguranţă, acces la resurse, demnitate, statut. Nu vom asana dezbaterea publică şi nu vom convieţui civilizat dacă vom miza la nesfîrşit, prin diatribele noastre neputincioase, dar virulente şi dispreţuitoare, pe retorica demonizării „adversarului“. Ca într-o parabolă a romanităţii, barbarii trebuie seduşi pînă la punctul în care preferă să vorbească greceşte.

Noi si ei

preluare Dilema Veche

Teodor BACONSKY | turn înclinat

Noi şi ei

A trăi în societatea românească e deja un pariu imposibil. Sila de triumful mitocăniei a devenit letală pentru orice om cu bun-simţ. Tabloidizare, scandal artificial, calomnie generalizată, stare de asediu mediatic, deturnare de sens şi manipulare continuă. Diagnosticul e pus şi răsuflat pe la colţuri, în textele rarilor autori care se obstinează să denunţe anomalia noastră de toate zilele. Voi opri aici schiţa stării de fapt. Încerc în schimb să conturez o soluţie. Am ajuns atît de jos şi de josnici nu doar din cauza altora: impostori, interlopi strecuraţi în politică, mari corupţi, analfabeţi cu tupeu, fiinţe dedicate violenţei, neciopliţi, idioţi utili, mercenari. Vina e şi a noastră: persoane educate, intelectuali, specialişti, profesionişti din toate domeniile, personalităţi afirmate public, după 1990 sau după 2000. De la ţăranul onest pînă la universitarul solid şi de la preotul de ţară pînă la diplomat, de la activistul civic cu blog pînă la omul de afaceri serios sau la studentul dotat – oriunde ne-am întoarce, făcînd suma bunei credinţe şi a competenţei, dăm peste figuri singuratice, incapabile să se unească, să acţioneze împreună, să-şi asume, dincolo de agenda proprie, orizontul binelui comun.

Bătălia dintre civilizaţie şi salbăticie a fost pierdută, temporar, din simplul motiv că oamenii bine sînt mai puţin uniţi decît abjecţii cu vocaţia distrugerii, a furtului şi a simulacrului obştesc. Zicea un filozof că proştii cîştigă pentru că deştepţii se ceartă. Iată explicaţia, să nu ne epuizăm inutil, căutînd în stele vreo alta. Deştepţii României emigrează sau se ignoră, adică nu-şi pot surmonta individualismul, egoismul, vedetismul, resentimentul competiţional. Prin neputinţa de se solidariza, intelectualul român încarnează viciul major al acestei naţiuni fragile. Şi îl difuzează, fără să vrea, către „masele largi populare“. Rîdem de cutare apelomaniac nocturn, care ne spamează cutia poştală. De inşii care mai au naivitatea de a trimite spre semnătură petiţii colective etc. Dar trebuie să recunoaştem că tot ce s-a obţinut, pe seama societăţii civile renăscute după comunism, a fost rezultatul unei acţiuni laolaltă. Nimeni nu a rezolvat vreo problemă sau nu a provocat o evoluţie pozitivă de unul singur, de la Solidaritatea poloneză pînă la GDS, în primii ani ’90.

Solidaritate, aşadar. În jurul a ce? Aici discuţia se complică. Mai întîi, pentru că acceptăm ipocrizia din jur. Nu am racordat filozofic şi etic noua vîrstă socială, economică şi politică a României. Între simularea conectării la modernitatea laicistă şi refugiul fantasmatic într-un trecut pe care-l idealizăm necritic, elitele româneşti fabrică minciună şi se miră – degeaba – că-i suportă apoi consecinţele. Am lăsat şi un alt şantier neterminat: acela al postnaţionalismului. Casa naţiunii ar trebui zidită acum cu liantul contractualismului democratic şi al patriotismului constituţional, însă noi continuăm să o concepem ca pe o construcţie mitică, sacră moştenire şi tezaur de valori imuabile etc. Decalaje epistemice perfect imputabile celor care ar fi trebuit să determine, simbolic, reducerea lor.

Şi mai avem, cred, o culpă. Mi-o asum şi eu, recitindu-mi fraza unde relaţia civilizaţie-barbarie era transpusă în termeni „militari“. Nu putem să recivilizăm România printr-un latent război civil, ci prin generarea unui snobism al tendinţei, bazat pe o nouă cultură (şi practică) a dialogului social. Îmbogăţiţii de tranziţie, tineretul de discotecă, consumatorii de lux ostentativ, periferia clasei politice sau actorii ei principali – în fine, „ei“ – pretind – ca şi „noi“ – respectabilitate, siguranţă, acces la resurse, demnitate, statut. Nu vom asana dezbaterea publică şi nu vom convieţui civilizat dacă vom miza la nesfîrşit, prin diatribele noastre neputincioase, dar virulente şi dispreţuitoare, pe retorica demonizării „adversarului“. Ca într-o parabolă a romanităţii, barbarii trebuie seduşi pînă la punctul în care preferă să vorbească greceşte.

Postat de pe data de 25 iun., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 338 ori.

Publica un raspuns