Românul s-a născut poet, spune o vorbă de pe la noi zdrobită în vreme de Eminovici care spunea că „e uşor a scrie versuri”… Aşa o fi. De fapt, limba română sună bine în poezie. Probleme avem atunci când să punem versurile pe muzică. Dacă nu e tânguire, de multe ori nu sună bine. Pot spune în engleză orice dacă ritmul e bun, că totul sună bine.. Însă aici depre altceva vreau să scriu, nu despre muzicalitatea limbii române.

Vreau să scriu despre poetul Emil Marius Paşcan. Un om care, conjunctural a ajuns să fie prefect. Asta după ce l-a făcut pe Florea, medicul chirurg, primar cu trei mandate în oraşul de pe Pocloş. Ei bine, scaunul de prefect nu este unul care să i se întipărească lui Paşcan pe fese sau pe pantalonii călcaţi la dungă. Poate vor uita târgumureşenii şi de vremea în care Paşcan vorbea în locul primarului, lua şuturile presei în locul acestuia şi stătea liniştit în dreapta sau stânga lui Florea gata oricând să îi sară în ajutor dacă îşi pierde şirul ideilor sau dacă nu ştie răspunsul corect la vreo întrebare. Emil Marius Paşcan are însă acum o şansă: aceea de a rămâne în mintea şi sufletele târgumureşenilor cu propriile-i gânduri. Cele mai intime. Transpuse într-un volum de poezie – Uncia de vise -care va fi lansat miercuri. În avampremieră la acest eveniment îmi permit să reproduc aici câteva versuri ale lui Paşcan.

„Nu-ţi poartă nimeni crucea-/ Amprenta făpturii tale/ O duci de-a buşilea,/ În timp ce gloria suferinţei ei/ E sindrofie cu demoni,/ Bântuiri înfricoşate/ Amalgamul de căi,/ Destinaţii sucombate,/ Invalidante mize,/ Pe care ţi-ai întortocheat întotdeauna singur/ Triumfalismul ambiţiilor” (Coşmarul rătăcirii)

„Ei se întrec pe carapacea sufletului tău/ sparg o copcă şi-ţi momesc trăirile,/ noaptea, spre un capăt de lumină,/ trag sentimentele bezmetic/ le prinzi uşor,/ poţi hrăni cu ele toate flămânzările/ doar tu,/ secătuit,/ ultimul suspin din nada amăgirilor/ te zbaţi în năvod/ îţi rupi buza în festinul cinic, agonic,/ şi evadezi în tumultul singuratic;/ suflet al tău şi-o carapace/ ei vin,/ tot vin la copcă…” (La copcă)

sau

„Uneori lupţi să-ţi amăgeşti vremea/ Cu puzderia de nimicuri/ Din busculada zilei,/ Ca şi când acumularea de rigoare/ Ar fi altceva decât/ Secundele, anotimpurile, anii,/ Numărătoarea inversă/ Din codul genetic/ Al risipirii tale,/ Risipa risipirii tale…” (Risipa risipirii).

Până la urmă, citind, dacă treci dincolo de cuvinte, vezi omul, nud, cu gândurile sale cele mai crude, cu frustrări şi dureri… Trebuie doar să înţelegi imaginile care se creează printre cuvinte şi să adaugi sentiment peste sentiment pentru a putea redesena haina subţire dată jos de autor pentru a-l percepe exact aşa cum este el.

Desigur, apărută acum, cartea de poezie a lui Emil Marius Paşcan va da glas unor comentarii dintre cele mai diverse. Este de aşteptat, dată fiind poziţia sa în structura puterii alăturată cu criza prin care suntem târâţi de un guvern pe care îl reprezintă în teritoriu. Eu spun doar că, de regulă, poezie se scrie în criză. Iar faptul că acum este criză financiară nu este decât o coincidenţă probabil pentru Emil Marius Paşcan, poetul.

Paşcan prin grădina cu muze…

Românul s-a născut poet, spune o vorbă de pe la noi zdrobită în vreme de Eminovici care spunea că „e uşor a scrie versuri”… Aşa o fi. De fapt, limba română sună bine în poezie. Probleme avem atunci când să punem versurile pe muzică. Dacă nu e tânguire, de multe ori nu sună bine. Pot spune în engleză orice dacă ritmul e bun, că totul sună bine.. Însă aici depre altceva vreau să scriu, nu despre muzicalitatea limbii române.

Vreau să scriu despre poetul Emil Marius Paşcan. Un om care, conjunctural a ajuns să fie prefect. Asta după ce l-a făcut pe Florea, medicul chirurg, primar cu trei mandate în oraşul de pe Pocloş. Ei bine, scaunul de prefect nu este unul care să i se întipărească lui Paşcan pe fese sau pe pantalonii călcaţi la dungă. Poate vor uita târgumureşenii şi de vremea în care Paşcan vorbea în locul primarului, lua şuturile presei în locul acestuia şi stătea liniştit în dreapta sau stânga lui Florea gata oricând să îi sară în ajutor dacă îşi pierde şirul ideilor sau dacă nu ştie răspunsul corect la vreo întrebare. Emil Marius Paşcan are însă acum o şansă: aceea de a rămâne în mintea şi sufletele târgumureşenilor cu propriile-i gânduri. Cele mai intime. Transpuse într-un volum de poezie – Uncia de vise -care va fi lansat miercuri. În avampremieră la acest eveniment îmi permit să reproduc aici câteva versuri ale lui Paşcan.

„Nu-ţi poartă nimeni crucea-/ Amprenta făpturii tale/ O duci de-a buşilea,/ În timp ce gloria suferinţei ei/ E sindrofie cu demoni,/ Bântuiri înfricoşate/ Amalgamul de căi,/ Destinaţii sucombate,/ Invalidante mize,/ Pe care ţi-ai întortocheat întotdeauna singur/ Triumfalismul ambiţiilor” (Coşmarul rătăcirii)

„Ei se întrec pe carapacea sufletului tău/ sparg o copcă şi-ţi momesc trăirile,/ noaptea, spre un capăt de lumină,/ trag sentimentele bezmetic/ le prinzi uşor,/ poţi hrăni cu ele toate flămânzările/ doar tu,/ secătuit,/ ultimul suspin din nada amăgirilor/ te zbaţi în năvod/ îţi rupi buza în festinul cinic, agonic,/ şi evadezi în tumultul singuratic;/ suflet al tău şi-o carapace/ ei vin,/ tot vin la copcă…” (La copcă)

sau

„Uneori lupţi să-ţi amăgeşti vremea/ Cu puzderia de nimicuri/ Din busculada zilei,/ Ca şi când acumularea de rigoare/ Ar fi altceva decât/ Secundele, anotimpurile, anii,/ Numărătoarea inversă/ Din codul genetic/ Al risipirii tale,/ Risipa risipirii tale…” (Risipa risipirii).

Până la urmă, citind, dacă treci dincolo de cuvinte, vezi omul, nud, cu gândurile sale cele mai crude, cu frustrări şi dureri… Trebuie doar să înţelegi imaginile care se creează printre cuvinte şi să adaugi sentiment peste sentiment pentru a putea redesena haina subţire dată jos de autor pentru a-l percepe exact aşa cum este el.

Desigur, apărută acum, cartea de poezie a lui Emil Marius Paşcan va da glas unor comentarii dintre cele mai diverse. Este de aşteptat, dată fiind poziţia sa în structura puterii alăturată cu criza prin care suntem târâţi de un guvern pe care îl reprezintă în teritoriu. Eu spun doar că, de regulă, poezie se scrie în criză. Iar faptul că acum este criză financiară nu este decât o coincidenţă probabil pentru Emil Marius Paşcan, poetul.

Postat de pe data de 1 iun., 2010 in categoria Civism, Cultură, Evenimente, Opinii. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 3,085 ori.

3 Raspunsuri pentru “Paşcan prin grădina cu muze…”

  1. alexandru p spune:

    Minunat! De aceea Maior, in secret, pregateste si el 2 volume : ” Abecedarul, in sfarsit! ” si ” Cum am servit de mic un levier in cap” . Geniale vremuri traim! pe cand o dragedie a celor de la puterea lui Traian?

  2. sice spune:

    Alexandru p, asta dupa ce scrie „Cum iau 3, 7 miliarde de la primarie, anul asta, pe transporturile terestre ale Siletinei (sic) si cum de nu se prind prostii”

  3. andu spune:

    ce moooooaca are omu din fotografie :))) si ce versuri… dar nu-i de mirare. La ce palat are, comfortul e pe masura… nu-l doare capul, are timp de poezii.

Leave a Reply to sice