M-am plimbat timp de cinci zile printr-unul dintre cele mai importante centre economice ale lumii, cu venituri anuale de peste un trilion de dolari. E locul unde „este supercool sa fii tocilar“, dupa cum se lauda locuitorii celor 13 orasele din Silicon Valley.
San Jose este cel mai urat oras de pe pamant. Nu e cel mai bun inceput de articol, cu siguranta, si nici cel mai optimist, ci mai degraba o parere subiectiva, care m-a urmarit de-a lungul celor cinci zile petrecute acolo. Incerc totusi o reformulare: San Jose este cel mai urat oras de pe pamant, daca mai tot ce stiai despre el inainte de a ateriza era faima sa de capitala a uneia dintre cele mai dezvoltate si celebre zone industriale din lume: Silicon Valley.
Este de mirare cum un oras care a avut parte de investitii mai mari decat unele state din lumea a treia nu reuseste sa se faca remarcat prin nimic: nici prin infrastructura, nici prin muzee, nici prin spatii verzi, nici macar prin zgarie-nori. Nu sunt singura dezamagita. Un grup de cetateni revoltati ai metropolei a pus bazele site-ului sanjoseugly.com, pe care isi varsa frustrarile legate de aspectul nefericit al orasului in care locuiesc. Iar cei mai multi straini se intreaba ce pot vizita, in conditiile in care cel mai vechi monument din San Jose, cu care localnicii se mandresc ca si cum ar data de macar un mileniu, este Catedrala St. Joseph, ridicata la sfarsitul secolului XIX.
Destul insa cu criticile. La urma urmei, San Jose nu e faimos pentru atractii turistice, ci pentru ca reuseste sa aduca laolalta intreaga lume buna din industria globala de IT. Si, aviz celor care au habar de hocheiul pe gheata, pentru echipa San Jose Sharks, ocupanta primului loc in Conferinta de Vest a NHL.
Sindromul post-Google
HP, Intel, Apple, Adobe, Oracle sau Yahoo sunt cativa dintre gigantii IT care-si au cartierul general in Silicon Valley. In ochii vizitatorului est-european, fiecare este locul de munca mult visat.
„Este un loc ideal, in care sa-ti petreci toata viata. Numai ca sefii nu ne lasa sa dormim aici“, imi spune una dintre angajatele de la sediul central al Google, din Mountain View, California (in imediata vecinatate a orasului San Jose, a Universitatii Stanford, dar si a sediilor Microsoft, Mozilla Foundation si Symantec). Intr-adevar, reputatia Googleplex (denumirea informala a campusului Google, format din trei cladiri si un parc) de a fi cel mai confortabil si formidabil sediu de companie din lume este justificata. In cateva cuvinte: 17 cafenele-restaurant, toate cu acces gratuit si nelimitat, cursuri de dans (insa doar hip hop, un gen muzical national in SUA, care rasuna din masinile cu geamurile coborate), cursuri pentru aproape orice sport, concursuri in aproape orice sport, piscine, sali de fitness, sute de biciclete. In interior, cladirea este decorata in ideea „de a arata ca in exterior“. Frizeaza kitsch-ul, dar rezultatul final este suficient de spectaculos ca sa nu te mai impiedici de teoriile designului interior: ultimele echipamente hi-tech coabiteaza cu copaci si petice de iarba, iar deasupra intrarii principale troneaza un avion Virgin.
Ca orice angajat roman care s-a obisnuit in ultimii doi ani sa primeasca anunt dupa anunt privind necesitatea taierilor de costuri, beneficiile enumerate mai sus iti pot starni gelozie apriga. Personal, am trecut usor peste, pentru ca, anterior plecarii, citisem indeajuns de mult despre luxul Googleplex ca sa nu ma ia pe nepregatite. Am ramas insa cu un gust amar (altii i-ar zice invidie) legat nu atat de avantajele punctuale, cat de atmosfera generala. E o relaxare (probabil) neintalnita inca in companiile romanesti. In mijlocul zilei de lucru, zeci de angajati stau intinsi pe iarba sau discuta pe terasa, iar pe pistele de biciclete e un dute-vino permanent. Cel putin in aparenta, in Googleplex poti face cam orice. Cu exceptia fotografiilor si, evident, a filmarilor. „Nu vrem sa fie surprins vreun moment nepotrivit care ar putea strica imaginea companiei“, explica un angajat al firmei.
Contractul cu Stanford
Estimativ, peste o treime din angajatii din Silicon Valley sunt straini, insa cei mai multi dintre acestia au absolvit o institutie americana de invatamant. Principalul izvor de talente al companiilor din zona este Universitatea Stanford, aflata in Palo Alto, cea mai luxoasa localitate din regiune. De altfel, Frederick Terman, rector al institutiei in anii ’50, este considerat „parintele Silicon Valley“, iar mandatul sau este recunoscut pentru politica de stimulare a infiintarii de catre studenti a noi companii cu profil tehnic. Firme precum HP s-au nascut in acea perioada. Acum, intre universitate si companiile din zona exista un soi de intelegere nescrisa: institutia isi adapteaza curricula la descoperirile cercetatorilor din corporatii si isi incurajeaza cei mai buni studenti sa ia calea companiilor din Silicon Valley, iar acestea ii ofera in schimb sume uneori fabuloase. Drept urmare, Stanford este universitatea cu cele mai mari fonduri obtinute din sponsorizari, la nivel global: 785 de milioane de dolari. Si, fireste, acest parteneriat de tip win-win merge ca pe roate. Spre comparatie, Universitatea din Bucuresti a primit anul trecut de la sponsorii sai circa 85 de milioane de dolari.
Pepiniera de genii
Fiul lui Wendy Hawkins a fost coleg de camera la Stanford cu unul dintre fondatorii Google, Larry Page, acesta fiind doar varful de lance al unei generatii care a contribuit din plin la dezvoltarea Silicon Valley. Astfel, in timp ce ea achita anual universitatii 13.000 de dolari pentru studiile copilului, colegul acestuia isi finanta singur cursurile, iar pana la finalul facultatii pusese deja bazele a trei companii. De asemenea, pana la absolvire, opt dintre studentii care se aflau pe acelasi palier cu ei isi infiintasera businessuri in domeniul IT, pe care le-au vandut, ulterior, gigantilor din Silicon Valley.
Wendy este acum directoarea Intel Foundation, considerata cea mai mare fundatie educationala din lume, din perspectiva fondurilor alocate scolilor, universitatilor, profesorilor si elevilor din circa 70 de tari. Militeaza pentru folosirea pe scara cat mai larga a calculatoarelor in procesul de invatamant si pentru incurajarea spiritului antreprenorial in randul studentilor si chiar al elevilor. Asta, pentru ca, spune ea, directorii marilor companii din Silicon Valley continua sa se planga de lipsa tinerilor pasionati de domeniile „ingineresti“, in ciuda unei rate a somajului de circa 10% in SUA. E mandra ca doua din principalele competitii pe care le organizeaza in randul elevilor si studentilor, Intel Science Talent Search (ISTC) si Intel International Science and Engineering Fair (ISEF), carora compania le aloca anual 12 milioane de dolari, dau, de peste trei decenii, rezultatele asteptate: o buna parte din castigatorii acestor concursuri au fost recrutati de marile companii din Silicon Valley, iar sapte dintre ei au castigat, de-a lungul timpului, premiul Nobel. Nu toti au ales o cariera stralucita in IT. Unul dintre primii laureati ai ISEF este Brian de Palma, regizorul filmelor Scarface sau Misiune imposibila. Anul acesta, printre ocupantii primului loc s-au aflat si doi elevi romani: Cristian Rosu din Oradea si Paul Sucala din Zalau, ambii de 18 ani.
De la cainele-robot la salvarea soferilor
Cristian Rosu e multiplu olimpic la fizica si are in portofoliu premii la mai toate saloanele de inventica si robotica natinale si nu numai. ”Cariera” si-a inceput-o in clasa a saptea, cand a concurat la un concurs in Franta (mai exact in Grenoble) cu un sistem de hranire a animalelor de casa in lipsa stapanilor, prin telefon. De atunci a mai inventat, intre altele, un caine de paza mecanic, care patruleaza prin casa si inregistreaza, timp de zece ore, tot ce misca atunci cand proprietarii sunt plecati, un brat robotizat care poate ridica greutati de pana la cinci kilograme sau un robot vorbitor. Iar anul acesta a fost ales de fundatia Intel sa participe la cel mai mare targ international de stiinte, ISEF, desfasurat anual in California. Impreuna cu Paul Sucala, prieten si partener pe diverse proiecte in ultimii trei ani.
Paul, numit de presa locala „geniul inventicii salajene”, reusea, la opt ani, sa creeze pe cont propriu o lanterna, iar anul trecut si-a adjudecat primul loc la concursul international de informatica Infomatrix cu un aparat care, odata conectat la calculator, reuseste sa controleze toate aparatele electrice din casa.
Iar acum, impreuna cu Cristi, a iesit pentru prima oara din tara, la invitatia Intel. Pe scurt, inventia cu care au participat cei doi consta intr-un dispozitiv care se ataseaza masinilor si care calculeaza, in functie de cateva zeci de factori, probabilitatea ca automobilul sa intre in coliziune cu alt obiect, moment in care preia partial controlul asupra masinii.
Din cei aproape 1.700 de liceeni din intreaga lume stransi la centrul expozitional din San Jose, standul lor a fost printre cele mai vizitate. La un moment dat, un profesor american si-a adus 20 de elevi sa discute cu Paul si Cristi pe marginea inventiei lor. Imi spunea din doua in doua minute, cu fascinatie tipica pasionatilor de stiinte, ca avem de-a face cu un proiect extraordinar, ca e incredibil cum doi pusti de 18 ani au putut realiza un asemenea dispozitiv in doar cateva saptamani. Profesorul era membru in juriul care a facut selectia finala. Si, aparent, incantarea i-a fost impartasita de mai multi colegi de jurizare, intrucat proiectul baietilor a primit medalia de aur la categoria din care au facut parte, Electrical & Mechanical Engineering.
Specialist in inteligenta artificiala la 16 ani
Mai putin norocos a fost cel de-al treilea reprezentant al Romaniei la competitie, Ionut Budisteanu. La doar 16 ani, Ionut a realizat o aplicatie in domeniul inteligentei artificiale, „NeurosLab Rapid Application Development for Artificial Intelligence”. Proiectul este destul de greu de inteles pentru cei care nu au habar de domeniu, dar, odata clarificat, pare cu adevarat extraordinar. Cu cuvintele lui Ionut: „Are o aplicabilitate extinsa.
De exemplu, daca ai o foaie scrisa de mana, o scanezi si, cu ajutorul retelei neuronale create de mine, este transcrisa direct in calculator. Apoi, mecanismul ajuta la recunoasterea figurilor umane, indiferent de camuflarea acestora, cu ochelari, cu palarie etc. Aplicatia poate fi folosita cu succes pentru orice tip de valori corelate, de la prognoza meteo la predictiile pe bursa”.
Pare o inventie formidabila, mai ales raportat la varsta lui. Si totusi, a primit doar locul patru (ceea ce este o reusita in sine, dar a scazut in importanta comparativ cu reusita colegilor sai), in primul rand pentru ca nu era un proiect usor de explicat si de inteles de catre membrii juriului. Cu atat mai mult cu cat in ziua cea mai importanta a expozitiei, in care proiectele erau examinate pe indelete, i s-a stricat laptopul si nu a mai avut posibilitatea sa exemplifice avantajele aplicatiei sale. Tot raul spre bine, totusi: proiectul a fost apreciat de Association for Computing Machinery (considerata cea mai mare societate educationala dedicata stiintelor informatice), din partea carora a primit un premiu special, dar si invitatia de a participa, la finalul lunii iunie, la o intalnire cu conducerea asociatiei in vedere promovarii proiectului sau.
La randul lor, Cristi si Paul au fost recompensati pentru reusita lor cu 3.000 de dolari. Si, evident, cu o sansa sporita de a fi admisi la marile universitati internationale. Reusitele la olimpiade le garanteaza deja admiterea la oricare universitate din tara, si ambii vor opta, anul acesta, pentru Cluj, urmand ca, din anul doi de facultate, sa ia calea strainatatii. Cel putin Cristi, care va opta fie pentru Stanford, fie pentru Universitatea din Manchester. Nu e de mirare, e exact genul de baiat din cale-afara de destept, despre care stii, chiar daca are doar 18 ani, ca va ajunge departe. Pe moment insa, asteapta sa intre in bacalaureat, pentru ca are probleme cu unii dintre profesori care, paradoxal, in perioadele in care lipseste de la scoala pentru a participa la diversele saloane de profil, il trec absent nemotivat.

Citeste articolul pe: Capital

Silicon Valley: visul american al tocilarilor

M-am plimbat timp de cinci zile printr-unul dintre cele mai importante centre economice ale lumii, cu venituri anuale de peste un trilion de dolari. E locul unde „este supercool sa fii tocilar“, dupa cum se lauda locuitorii celor 13 orasele din Silicon Valley.
San Jose este cel mai urat oras de pe pamant. Nu e cel mai bun inceput de articol, cu siguranta, si nici cel mai optimist, ci mai degraba o parere subiectiva, care m-a urmarit de-a lungul celor cinci zile petrecute acolo. Incerc totusi o reformulare: San Jose este cel mai urat oras de pe pamant, daca mai tot ce stiai despre el inainte de a ateriza era faima sa de capitala a uneia dintre cele mai dezvoltate si celebre zone industriale din lume: Silicon Valley.
Este de mirare cum un oras care a avut parte de investitii mai mari decat unele state din lumea a treia nu reuseste sa se faca remarcat prin nimic: nici prin infrastructura, nici prin muzee, nici prin spatii verzi, nici macar prin zgarie-nori. Nu sunt singura dezamagita. Un grup de cetateni revoltati ai metropolei a pus bazele site-ului sanjoseugly.com, pe care isi varsa frustrarile legate de aspectul nefericit al orasului in care locuiesc. Iar cei mai multi straini se intreaba ce pot vizita, in conditiile in care cel mai vechi monument din San Jose, cu care localnicii se mandresc ca si cum ar data de macar un mileniu, este Catedrala St. Joseph, ridicata la sfarsitul secolului XIX.
Destul insa cu criticile. La urma urmei, San Jose nu e faimos pentru atractii turistice, ci pentru ca reuseste sa aduca laolalta intreaga lume buna din industria globala de IT. Si, aviz celor care au habar de hocheiul pe gheata, pentru echipa San Jose Sharks, ocupanta primului loc in Conferinta de Vest a NHL.
Sindromul post-Google
HP, Intel, Apple, Adobe, Oracle sau Yahoo sunt cativa dintre gigantii IT care-si au cartierul general in Silicon Valley. In ochii vizitatorului est-european, fiecare este locul de munca mult visat.
„Este un loc ideal, in care sa-ti petreci toata viata. Numai ca sefii nu ne lasa sa dormim aici“, imi spune una dintre angajatele de la sediul central al Google, din Mountain View, California (in imediata vecinatate a orasului San Jose, a Universitatii Stanford, dar si a sediilor Microsoft, Mozilla Foundation si Symantec). Intr-adevar, reputatia Googleplex (denumirea informala a campusului Google, format din trei cladiri si un parc) de a fi cel mai confortabil si formidabil sediu de companie din lume este justificata. In cateva cuvinte: 17 cafenele-restaurant, toate cu acces gratuit si nelimitat, cursuri de dans (insa doar hip hop, un gen muzical national in SUA, care rasuna din masinile cu geamurile coborate), cursuri pentru aproape orice sport, concursuri in aproape orice sport, piscine, sali de fitness, sute de biciclete. In interior, cladirea este decorata in ideea „de a arata ca in exterior“. Frizeaza kitsch-ul, dar rezultatul final este suficient de spectaculos ca sa nu te mai impiedici de teoriile designului interior: ultimele echipamente hi-tech coabiteaza cu copaci si petice de iarba, iar deasupra intrarii principale troneaza un avion Virgin.
Ca orice angajat roman care s-a obisnuit in ultimii doi ani sa primeasca anunt dupa anunt privind necesitatea taierilor de costuri, beneficiile enumerate mai sus iti pot starni gelozie apriga. Personal, am trecut usor peste, pentru ca, anterior plecarii, citisem indeajuns de mult despre luxul Googleplex ca sa nu ma ia pe nepregatite. Am ramas insa cu un gust amar (altii i-ar zice invidie) legat nu atat de avantajele punctuale, cat de atmosfera generala. E o relaxare (probabil) neintalnita inca in companiile romanesti. In mijlocul zilei de lucru, zeci de angajati stau intinsi pe iarba sau discuta pe terasa, iar pe pistele de biciclete e un dute-vino permanent. Cel putin in aparenta, in Googleplex poti face cam orice. Cu exceptia fotografiilor si, evident, a filmarilor. „Nu vrem sa fie surprins vreun moment nepotrivit care ar putea strica imaginea companiei“, explica un angajat al firmei.
Contractul cu Stanford
Estimativ, peste o treime din angajatii din Silicon Valley sunt straini, insa cei mai multi dintre acestia au absolvit o institutie americana de invatamant. Principalul izvor de talente al companiilor din zona este Universitatea Stanford, aflata in Palo Alto, cea mai luxoasa localitate din regiune. De altfel, Frederick Terman, rector al institutiei in anii ’50, este considerat „parintele Silicon Valley“, iar mandatul sau este recunoscut pentru politica de stimulare a infiintarii de catre studenti a noi companii cu profil tehnic. Firme precum HP s-au nascut in acea perioada. Acum, intre universitate si companiile din zona exista un soi de intelegere nescrisa: institutia isi adapteaza curricula la descoperirile cercetatorilor din corporatii si isi incurajeaza cei mai buni studenti sa ia calea companiilor din Silicon Valley, iar acestea ii ofera in schimb sume uneori fabuloase. Drept urmare, Stanford este universitatea cu cele mai mari fonduri obtinute din sponsorizari, la nivel global: 785 de milioane de dolari. Si, fireste, acest parteneriat de tip win-win merge ca pe roate. Spre comparatie, Universitatea din Bucuresti a primit anul trecut de la sponsorii sai circa 85 de milioane de dolari.
Pepiniera de genii
Fiul lui Wendy Hawkins a fost coleg de camera la Stanford cu unul dintre fondatorii Google, Larry Page, acesta fiind doar varful de lance al unei generatii care a contribuit din plin la dezvoltarea Silicon Valley. Astfel, in timp ce ea achita anual universitatii 13.000 de dolari pentru studiile copilului, colegul acestuia isi finanta singur cursurile, iar pana la finalul facultatii pusese deja bazele a trei companii. De asemenea, pana la absolvire, opt dintre studentii care se aflau pe acelasi palier cu ei isi infiintasera businessuri in domeniul IT, pe care le-au vandut, ulterior, gigantilor din Silicon Valley.
Wendy este acum directoarea Intel Foundation, considerata cea mai mare fundatie educationala din lume, din perspectiva fondurilor alocate scolilor, universitatilor, profesorilor si elevilor din circa 70 de tari. Militeaza pentru folosirea pe scara cat mai larga a calculatoarelor in procesul de invatamant si pentru incurajarea spiritului antreprenorial in randul studentilor si chiar al elevilor. Asta, pentru ca, spune ea, directorii marilor companii din Silicon Valley continua sa se planga de lipsa tinerilor pasionati de domeniile „ingineresti“, in ciuda unei rate a somajului de circa 10% in SUA. E mandra ca doua din principalele competitii pe care le organizeaza in randul elevilor si studentilor, Intel Science Talent Search (ISTC) si Intel International Science and Engineering Fair (ISEF), carora compania le aloca anual 12 milioane de dolari, dau, de peste trei decenii, rezultatele asteptate: o buna parte din castigatorii acestor concursuri au fost recrutati de marile companii din Silicon Valley, iar sapte dintre ei au castigat, de-a lungul timpului, premiul Nobel. Nu toti au ales o cariera stralucita in IT. Unul dintre primii laureati ai ISEF este Brian de Palma, regizorul filmelor Scarface sau Misiune imposibila. Anul acesta, printre ocupantii primului loc s-au aflat si doi elevi romani: Cristian Rosu din Oradea si Paul Sucala din Zalau, ambii de 18 ani.
De la cainele-robot la salvarea soferilor
Cristian Rosu e multiplu olimpic la fizica si are in portofoliu premii la mai toate saloanele de inventica si robotica natinale si nu numai. ”Cariera” si-a inceput-o in clasa a saptea, cand a concurat la un concurs in Franta (mai exact in Grenoble) cu un sistem de hranire a animalelor de casa in lipsa stapanilor, prin telefon. De atunci a mai inventat, intre altele, un caine de paza mecanic, care patruleaza prin casa si inregistreaza, timp de zece ore, tot ce misca atunci cand proprietarii sunt plecati, un brat robotizat care poate ridica greutati de pana la cinci kilograme sau un robot vorbitor. Iar anul acesta a fost ales de fundatia Intel sa participe la cel mai mare targ international de stiinte, ISEF, desfasurat anual in California. Impreuna cu Paul Sucala, prieten si partener pe diverse proiecte in ultimii trei ani.
Paul, numit de presa locala „geniul inventicii salajene”, reusea, la opt ani, sa creeze pe cont propriu o lanterna, iar anul trecut si-a adjudecat primul loc la concursul international de informatica Infomatrix cu un aparat care, odata conectat la calculator, reuseste sa controleze toate aparatele electrice din casa.
Iar acum, impreuna cu Cristi, a iesit pentru prima oara din tara, la invitatia Intel. Pe scurt, inventia cu care au participat cei doi consta intr-un dispozitiv care se ataseaza masinilor si care calculeaza, in functie de cateva zeci de factori, probabilitatea ca automobilul sa intre in coliziune cu alt obiect, moment in care preia partial controlul asupra masinii.
Din cei aproape 1.700 de liceeni din intreaga lume stransi la centrul expozitional din San Jose, standul lor a fost printre cele mai vizitate. La un moment dat, un profesor american si-a adus 20 de elevi sa discute cu Paul si Cristi pe marginea inventiei lor. Imi spunea din doua in doua minute, cu fascinatie tipica pasionatilor de stiinte, ca avem de-a face cu un proiect extraordinar, ca e incredibil cum doi pusti de 18 ani au putut realiza un asemenea dispozitiv in doar cateva saptamani. Profesorul era membru in juriul care a facut selectia finala. Si, aparent, incantarea i-a fost impartasita de mai multi colegi de jurizare, intrucat proiectul baietilor a primit medalia de aur la categoria din care au facut parte, Electrical & Mechanical Engineering.
Specialist in inteligenta artificiala la 16 ani
Mai putin norocos a fost cel de-al treilea reprezentant al Romaniei la competitie, Ionut Budisteanu. La doar 16 ani, Ionut a realizat o aplicatie in domeniul inteligentei artificiale, „NeurosLab Rapid Application Development for Artificial Intelligence”. Proiectul este destul de greu de inteles pentru cei care nu au habar de domeniu, dar, odata clarificat, pare cu adevarat extraordinar. Cu cuvintele lui Ionut: „Are o aplicabilitate extinsa.
De exemplu, daca ai o foaie scrisa de mana, o scanezi si, cu ajutorul retelei neuronale create de mine, este transcrisa direct in calculator. Apoi, mecanismul ajuta la recunoasterea figurilor umane, indiferent de camuflarea acestora, cu ochelari, cu palarie etc. Aplicatia poate fi folosita cu succes pentru orice tip de valori corelate, de la prognoza meteo la predictiile pe bursa”.
Pare o inventie formidabila, mai ales raportat la varsta lui. Si totusi, a primit doar locul patru (ceea ce este o reusita in sine, dar a scazut in importanta comparativ cu reusita colegilor sai), in primul rand pentru ca nu era un proiect usor de explicat si de inteles de catre membrii juriului. Cu atat mai mult cu cat in ziua cea mai importanta a expozitiei, in care proiectele erau examinate pe indelete, i s-a stricat laptopul si nu a mai avut posibilitatea sa exemplifice avantajele aplicatiei sale. Tot raul spre bine, totusi: proiectul a fost apreciat de Association for Computing Machinery (considerata cea mai mare societate educationala dedicata stiintelor informatice), din partea carora a primit un premiu special, dar si invitatia de a participa, la finalul lunii iunie, la o intalnire cu conducerea asociatiei in vedere promovarii proiectului sau.
La randul lor, Cristi si Paul au fost recompensati pentru reusita lor cu 3.000 de dolari. Si, evident, cu o sansa sporita de a fi admisi la marile universitati internationale. Reusitele la olimpiade le garanteaza deja admiterea la oricare universitate din tara, si ambii vor opta, anul acesta, pentru Cluj, urmand ca, din anul doi de facultate, sa ia calea strainatatii. Cel putin Cristi, care va opta fie pentru Stanford, fie pentru Universitatea din Manchester. Nu e de mirare, e exact genul de baiat din cale-afara de destept, despre care stii, chiar daca are doar 18 ani, ca va ajunge departe. Pe moment insa, asteapta sa intre in bacalaureat, pentru ca are probleme cu unii dintre profesori care, paradoxal, in perioadele in care lipseste de la scoala pentru a participa la diversele saloane de profil, il trec absent nemotivat.

Citeste articolul pe: Capital

Postat de pe data de 5 iun., 2010 in categoria Noutăți. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 178 ori.

Publica un raspuns