Teatrul Ariel, la Festivalul de la Avignon

În mod normal, un astfel de eveniment ar trebui să fie ştirea zilei pentru toate posturile tv, radio sau ziare locale. Un spectacol produs de către un teatru târgumureşean participă la unul dintre cele mai importante (pentru unii cel mai important) festivaluri de teatru din lume. În cadrul programului Zilelor culturii teatrale româneşti Avignon 2010, program coordonat şi susţinut de ICR şi reprezentanţa sa la Avignon, Teatrul Ariel va prezenta spectacolul „Amalia respiră adânc”, de Alina Nelega, regia Gavril Cadariu, interpretă Monica Ristea. Pentru a argumenta de ce aceasta este o ştire importantă vă mai spun că la Festivalul de la Avignon vinde anual peste o sută de mii de bilete la spectacolele prezente în festival. Totodată, festivalul are două secţiuni: IN şi OFF, cea de a doua fiind cea mai importantă „scenă” de prezentare a companiilor de teatru independene din întreaga lume. „Amalia respiră adânc” se joacă de cinci ani la Ariel iar pentru cei care nu au văzut spectacolul, pot face acest lucru miercuri, 16 iunie, de la ora 20.00, la Teatrul Ariel. Şi ca să vedeţi că lucrurile nu sunt întâmplătoare, vă mai spun că regizorul Gabi Cadariu a câştigat sâmbăta care tocmai a trecut premiul pentru regie la Festivalul Atelier de la Baia Mare, pentru spectacolul nonverbal pentru adulţi „Respiraţii”, produs de Teatrul Ariel în parteneriat cu Universitatea de Arte Tîrgu-Mureş. Nu este o ştire despre licitaţii, promovări în liga 1 de fotbal, criză, mitinguri, caniculă. Este o ştire despre un succes al comunităţii în care trăim şi care merită promovat.

Laurenţiu Blaga

Postat de pe data de 14 Iun, 2010 in categoria Civism, Cultură, Evenimente, Instituții de cultură, Opinii, Timp liber. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 3,044 ori.

1 Raspuns pentru “Teatrul Ariel, la Festivalul de la Avignon”

  1. Omul spune:

    Asa este. Ar trebu sa fie pe prima pagina a ziarelor. Dar pentru acest scop ar trebui sa existe in TgMures ziaristi profesionisti, nu numai avizi de scandaluri si de vanzare.

Publica un raspuns

Anunturi.inmures.ro