E drept că încă n-au ieșit tare în presă și poate tocmai din cauza asta au o mare problemă: lumea nu-i știe, nu prea pricepe ce vor și mai ales de ce. Dar e foarte simplu și pleacă de la ideea de voluntariat, dusă oarecum la extrem. Cum ar fi să cureți România de toate gunoaie (mai puțin cele umane) într-o singură zi? Păi ar fi fain, nu? Da, însă doar stând acasă și spărgând semințe în fața televizorului nu va funcționa niciodată. Pentru că avem nevoie de dumneata stimate cititor care să îți sacrifici o parte din puținul tău timp liber și să faci o muncă benevolă pentru ca verdele nostru să arate la fel de curat ca al lor. Cea mai uzitată scuză e „n-am timp”. Așa ziceam și eu când lucram la un ziar săptămânal, după care mi-am mai luat o slujbă și încă una și mai nou prestez săptămânal tot felul de munci voluntare pe lângă cele trei locuri de muncă. Și uite că îmi rămâne și timp liber. Deci caută altceva, pentru că nu te cred.

Pe hârtie rețeta e destul de simplă: 200.000 de voluntari care vor curăța pe 25 septembrie toată țara. Acum se lucrează intens la cartare, adică niște voluntari bat tot județul în căutarea mormanelor de gunoaie, pe care le identifică, clasifică și fixează pe hartă cu ajutorul unor dispozitive GPS. Și duc lipsă de voluntari pentru cartare, motiv pentru care ești așteptat să te înscri aici. Costurile de aproximativ 25.000 de euro la nivelul județului vor fi acoperite din sponsorizări sau parteneriate, iar de coordonare se ocupă un grup de tineri, fiecare gestionând câte o activitate distinctă: cartare, logistică, voluntari etc. La final va fi dată publicității o hartă a deșeurilor din afara zonelor locuite, iar campania de atragere de voluntari pentru ziua Z se va intensifica. Între timp se lucrează la parteneriate cu autoritățile locale și județene, parteneriate cu ONG-uri, parteneriate cu agenți economici care pot ajuta, parteneriate de fapt cu oricine vrea să dea o mână de ajutor. Totul pentru ca în 25 septembrie lucrurile să meargă șnur.

Ce e cel mai important de reținut e că nimic din toată această strădanie nu va da roade daca dumneata cititorule vei alege ca pe 25 septembrie să nu-ți pese.

p.s. Detalii despre proiect găsiți pe site-ul Let’s do it România, iar câteva superbe filmulețe de promovare găsiți aici.

Tu ce faci pe 25 septembrie?

Postat de pe data de 7 iul., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 851 ori.

Publica un raspuns