A pornit aşadar apa caldă. Iar FCM a câştigat primul său punct în Liga I. E bine şi aşa. Atât doar că, la final de campionat, dacă merge tot aşa, mă întreb cum va justifica echipa asta banii primiţi de la bugetul oraşului. Asta în condiţiile în care ieri s-a aprobat alocarea a 8,6 milioane de lei pentru susţinerea sa. Din banii ăştia se pare că lotul portocaliu se va întări cu un nou nume: Dede (sau Didi, să stea liniştit managerul-adjunct al echipei de pensionari din jurul celor cu bani)… Mijlocaş. Cu salariu de vedetă. Asta în condiţiile în care angajaţii din Primărie, vreo 50 se pregătesc de şomaj. Iar alţii vreo 50 speră ca firma de pază pe care vrea să o facă Primăria să îi şi angajeze astfel ca în iarna ce vine să aibă de unde plăti consumul şi, mai degrabă, în toamnă, să aibă de unde le cumpăra copiilor cele necesare la şcoală.

Aşadar, FCM, echipa portocalie, a câştigat primul punct după o repriza a doua în care vasluienii au fost mai tot timpul la poarta celor de la Târgu-Mureş. Iar Pancu a dat clasă celor din apărarea FCM. Da, nu-i bai. Noi să fim sănătoşi, să putem plăti taxele şi impozitele, că ei îşi iau sigur salariile, iar „stafful” merge cu fruntea sus peste tot, azi-mâine şi în cantonamente prin ţări străine…

FCM-Vaslui miuţă pe portocali

Postat de pe data de 30 iul., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 2,516 ori.

4 Raspunsuri pentru “FCM-Vaslui miuţă pe portocali”

  1. florentin spune:

    Eu zic sa il rugam pe primarul din Sannicolau Mare sa ne cumpere echipa. El a fost vinovat ca ne-am trezit cu loc de divizie B in campanie electorala,deh, era disperare mare dupa doua afaceri picate, el sa o plateasca in prima liga si sa plateasca si afacerile colegilor lui din PDL vis-a-vis de echipa.

  2. dinu spune:

    Parca era un comentariu aici ieri ! In fine, hai sa fiu eu primul, verificati cum in schimbul a 10 lei legitimatia primesc cei din galerie transport gratuit cu autobuzul(un abonament e cam 100 de lei), plus intrarea gratuita la Weekend(pentru prostime 5 lei).

    • Adrian Giurgea spune:

      era, am observat si eu ca s-a dus… probabil o eroare, dar, daca il gasesc il aduc inapoi.
      cat despre informatie, ce sa zic? am dat-o in lucru… nu stiu ce va iesi insa…

  3. Adrian Giurgea spune:

    Am fost contactat de portocaliul Filimon. Că pe Dede îl cheamă Didi. Aşa o fi, el ştie mai bine probabil. O fi văzut contractul fotbalistului că deh, el e din garda celor cu bani din jurul FCM-ului. Am corectat şi în text şi scriu şi aici să înţelegeţi despre cine este vorba. Nu a avut curaj să sune altcineva, a făcut-o Filimon, care a vândut PNL-ul lui Florea pe vremuri. Un colonel rezervist care a supt banii publici prin posturile pe care le-a avut datorită apropierii sale de edil. A fost colonel din anii 80 încoace. Cinste lui. Apoi şef la circulaţie în Primărie. Şi a achiziţionat se pare aparatul acela de pe Gheorghe Doja care ar trebui să indice viteza cu care circulăm, dar care din 2002 încoace nu a mers niciodată corect. Apoi s-a dus şef la Pieţe şi s-a ales cu un proces pentru neglijenţă după ce a luat foc Piaţa Armatei. O fi oare legătură că şi piaţa e a Armatei. Apoi s-a ajuns şef adjunct la Ape de unde i-a transmis David Csaba că îl zboară fără apel. A plecat singur, că deh, e consilier judeţean şi se vrea acum vice la forul administrativ judeţean. Poate va ajunge şi acolo. Deci? Se pricepe la orice. Şi la parvenire. Eu, jurnalist fiind, scriu despre orice, iar faptul că nu bate Dede cu Didi e o eroare materială care se corectează, nu domnu Filimon? Haideţi, combateţi portocaliu că mingea e rotundă. Păcat de banii pe care îi aruncăm din bugetul local pe prostii în timp ce ţara geme.

Leave a Reply to Adrian Giurgea