Zbuciumul din PSD Mureş continuă, iar atmosfera este mai încinsă ca niciodată chiar dacă declarativ taberele social democrate au băgat săbiile în teci pentru binele doctrinei în pregătirea alegerilor viitoare când PSD va trebui să îşi arate forţa în faţa restului partidelor.
Astfel, astăzi, surse credibile din PSD Mureş m-au informat că Biroul Permanent al PSD Mureş a decis, fără a asculta ambele părţi, să admită contestaţia lui Dorin Dăneşan după alegerile din PSD Sighişoara în urma cărora a fost detronat şi înlocuit cu Iulian Sârb. Şi a invalidat alegerile. Pentru că nu a ieşit cine a trebuit. Adică omul lor. Surprinzător este că, spun aceleaşi surse, după invalidarea alegerilor, o comisie specială va fi instituită pentru a decide ce urmează să se facă în organizaţia de la zidurile cetăţii medievale. Asta după ce, dacă e să luăm de bune cele invocate de Dorin Dăneşan în contestaţie admisă de oamenii lui Frătean, nemulţumiţi de faptul că Sârb este aproape de aripa Natea-Ţucă-Georgescu, pesediştii de la vârful PSD Mureş au ajuns la concluzia că Dăneşan a făcut vraişte organizaţia pe care a condus-o până nu cu multă vreme în urmă. Însă pentru Frătean decizia este capitală şi marchează răsturnarea victoriei celor care i-au vrut capul în favoarea sa. Deocamdata.
Aşadar, aerul de reorganizare al PSD în judeţul Mureş a fost tăiat. Alexandru Petru Frătean sprijinit şi îndrumat de Cornel Brişcaru, vor să arate că au şi ei sânge în instalaţie. Şi instaurează conducerea cu mână forte, să nu-i spun direct dictatura de partid. Însă, dat fiind că până în toamnă nu mai e mult, s-ar putea totuşi ca aceste decizii să provoace o nouă revoltă în PSD Mureş. Cine o va conduce? Păi fie Ţucă şi Geogescu din interior, fie Natea, ca un fel de general de Gaulle, din exil, după ce şi-a dat demisia pe timpul concediului meu…
Apropo… am revenit. Iar showul pare să înceapă deja. Chiar dacă e căldură mare, nu?…

Servus Adriane, te rog corecteaza-i numele domnului Georgescu. L-ai pocit de doua ori.
Cred ca ti-ai pierdut concentrarea dupa atita vacanta :).
Pe Briscaru sunt suparat ca dupa ce a plecat din PNL, a uitat sa il ea si pe fostul lui sef de la judet si sa il inscrie in PSD. asa era mai multa mina forte in PSD 🙂 .
in goana calului am transmis informatia de dragul exclusivitatii… acum am facut si corectura. şi am vrut sa editez si textul tau, dar te las sa corectezi singur… cornel sa il ia, nu sa il ea… nu? hai trecem peste… informatia conteaza.. ma bucur ca inca esti pe baricade, desi sunt trist ca am revenit intr-o tara care continua sa faca orice impotriva cetateanului. dar voi reveni pe tema asta. stai pe aproape…
Sunt foarte bucuros! Sunteti mai tari decat Click, acest site! Aveti doar materiale pe surse. De regulile jurnalismului real ceva? No bine….
daca sursele spun adevaruri draga alcibiade… intreaba la PSD si afla ca „la judet” alegerile de la Sighisoara au fost invalidate dupa ce a fost admisa contestatia lui Dorin Danesan. Ce mai trebuie adaugat?
🙂 welcome back Adi
treburile sint sub control in PSD asadar altii intra in vrie 🙂
vezi sondajul IPP 😉
mersi de primire.
or fi sub control in PSD, si poate si in PSD Mures, dar asta nu inseamna ca nu e fierbere aici, in judet… Si poate cei de la centru vor ajunge la concluzia ca dauneaza starea asta si vor da frau liber alegerilor. eu asta cred ca e miza aici.
De ce cred ca numai cei din PDL sunt acum nervosi. La restul sunt nervi indusi. Inclusiv de tine Adi. Cei din PSD sunt mai inteligenti de atat. Si tu stii bine asta.
Nervosi nu prea au de ce sa fie. Daca ti bine minte alcibiade draga, erau niste sondaje unde Geoana avea 60% si Basescu 40% .
La numaratoarea reala pesedistii cei inteligenti foc au ramas cu „inteligenta” lor.
Cica Danesan a facut praf organizatia. Pina una alta este primar si a mai fost timp de doua mandate 🙂
Iar Adi Giurgea stie ca niciun partid nu ar putea fi condus prin „democratie”. Si nici o televiziune si nici o alta organizatie
Doctore, vezi ca am postat un articol legat de lideri.
Din experienta mea de liberal sub mai multi sefi, inclusiv a cea a lui Briscaru Cornel, pot sa iti garantez ca toata partidele nu au de a face cu democratia, iar asta nu pentru ca nu s-ar putea conduce democratic un partid, ci pentru ca toti „liderii” aplica dubla masura.
Firmele private nu sunt organizatii non profit.
Functioneaza dupa alte legi.
Sa nu incurcam varza cu salata.
In Mures ar trebui desfiintate toate partidele politice si facut un agreement prin care Dorin Florea & co. sa fie conducatori pe veci. Hai sa adunam semnaturi.
Dragos, esti nebun?!?! Eu speram ca viitoarele alegeri vor aduce normalitatea si pe Poclos…
Normalitatea pe Poclos nu inseamna PSD la putere.
absolut. dar un alt primar poate include, nu?
da, cu siguranta ca va fi un alt primar, daca Florea nu va candida, dar cu siguranta ca nu va fi de la PSD 🙂
Desfiintam si PSD-ul, pt Dan, ca e simpatic 😉
Dan iti doresc sa ajungi sa conduci un partid (oricare in afara de PSD) cu „democratie”.