« Instinctul meu, părerile mele

Am pentru instituţiile democratice un gust intelectual, dar sînt aristocrat din instinct, adică dispreţuiesc mulţimea şi mă tem de ea. Iubesc cu patimă libertatea, legalitatea, respectarea drepturilor, dar nu democraţia. Asta e în sufletul meu.
Urăsc demagogia, acţiunea dezordonată a maselor, intervenţia lor violentă şi deloc luminată în treburile publice, patimile jinduitoare ale claselor de jos, pornirile împotriva credinţei. Asta e în sufletul meu.
Nu ţin nici de partida revoluţionară, nici de cea conservatoare. Totuşi, la urma urmei, ţin mai degrabă la cea din urmă decît la prima. Căci mă deosebesc de cea de-a doua mai mult prin mijloace decît prin scop, în timp ce mă deosebesc de prima deopotrivă prin mijloace şi prin scop. Libertatea e pasiunea mea înaintea tuturor celorlalte. Acesta este adevărul. »

(Citat de Antoine Redier în Comme disait Monsieur de Tocqueville, Perrin, Paris, 1925, pp. 46-48)

preluat de pe blogul Editurii Compania : http://www.compania.ro/blog/?p=1465

Instinctul meu, părerile mele

Postat de pe data de 20 iul., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 723 ori.

Publica un raspuns