Peste jumătate din universităţile din România (58%) utilizează soluţii de eLearning în activitatea didactică şi nondidactică. Majoritatea celor care nu folosesc aceste soluţii (68%) declară că ar dori să le dezvolte în viitorul apropiat, se arată într-un studiu realizat la comanda SIVECO Romania.
Unul din proiectele care oferă acces studenţilor şi profesorilor la resurse de tip eLearning este PAELIS, realizat în cadrul unui parteneriat între SIVECO Romania şi Universitatea Politehnică Bucureşti, şi co-finanţat din Planul Naţional, Programul 5 – INOVARE, în baza contractului nr. 67/2007 încheiat cu AMCSIT.
Proiectul, lansat în 2007 şi finalizat în acest an, vine în sprijinul universităţilor oferindu-le un portal eLearning modular, care asigură pe de o parte flexibilitatea administrării electronice a procesului educaţional prin facilităţi de administrare specifice unei universităţi, şi pe de altă parte asigură eficientizarea procesului de învăţare, prin punerea la dispoziţa studenţilor şi a profesorilor a unor module de evaluare online şi de lucru la distanţă.
De acest tip de portal pot beneficia şi alte centre universitare din ţară sau din străinătate, sistemul oferind suport pentru activităţile educaţionale de predare/învăţare, colaborare, de management al cunoştinţelor şi cursurilor şi management al activităţilor administrative.
„Obiectivul principal al proiectului PAELIS este acela de a crea un produs nou, inovativ, competitiv si adaptat cerinţelor de educaţie modernă din universităţi, care se adaugă portofoliului de produse eLearning oferite de SIVECO Romania”, a declarat Cătălin Ştefan, responsabil tehnic al proiectului, în cadrul SIVECO Romania.

Citeste articolul pe: Agora News

58% dintre universităţi utilizează soluţii de eLearning

Postat de pe data de 30 aug., 2010 in categoria Educație, Evenimente, Noutăți. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 181 ori.

Publica un raspuns