Consilierii locali PD-L din CL Târgu-Mureş au început să se teamă. Nu mai votează chiar totul pe bandă rulantă aşa cum li se cere. Iar când spun asta am în minte un caz concret: cartierul Belvedere. Joi, deşi iniţial pus pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a forului legislativ local, nu s-a mai dezbatut. E vorba de proiectul de hotărâre care ar fi trebuit să îi aducă linişte lui Benţa care a cerut prelungirea cu doi ani a termenului de predare a cartierului. Miercuri, consilierii locali PD-L s-au reunit şi au decis că nu e bine. Problema nu poate fi cusută aşa uşor pentru că se vede de la o poştă aţa albă. Precum şi interesele unora din cei ce conduc oraşul. Asta deoarece asocierea dintre Contrascom Benţa şi municipalitate are anumite clauze contractuale. Unele din acestea se referă exact la ce se întâmplă atunci când părţile nu îşi respectă angajamentele. Cine şi cât plăteşte. Adică, altfel spus, Contrascom Benţa va fi bună de plată anul viitor dacă nu îşi onorează angajamentul de a preda cartierul la termen. Iar CL Târgu-Mureş nu poate aproba o prelungire a termenului doar aşa, la solicitarea dezvoltatorului imobiliar. Pentru că, la un moment dat, cineva s-ar putea să le ceară socoteală. Şi despăgubiri. În numele oraşului desigur. Şi, prin urmare, proiectula fost scos de pe ordinea de zi pentru a treia oară consecutiv. Urmează să se discute probabil în septembrie. Atât doar că, surse din rândul democrat-liberalilor mureşeni mi-au spus că până atunci trebuie găsit un motiv temeinic în vederea tergiversării construirii cartierului. Unul imputabil municipalităţii, dar care să nu oblige oraşul la plata de daune. Un motiv care să pară plauzibil în faţa celor ce vor analiza ulterior contractul… Cum însă reprezentanţii Contrascom Benţa au invocat până acum doar criza, faptul că nu au vândut locuinţele ce urmează a se construi în Belvedere şi întârzierea cu care s-au „obţinut utilităţile” – gaz şi electricitate, este destul de greu de invocat acum că întârzierea finalizării lucrărilor la cartier ar fi în culpa municipalităţii. Totuşi, se pare că aleşii locali PD-L Mureş vor să îşi asume predarea cu circa un an şi jumătate întârziere faţă de contract a amplasamentului. Şi să acorde această amânare. Dar dacă după un an şi jumătate Contrascom Benţa vine şi invocă faptul că România nu a adoptat euro la termen, se mai finalizează lucrările? Sau plăteşte oraşul încă o dată autorizaţiile?

La unii se pare că se poate. Atât doar că nu toţi aleşii locali PD-L sunt de acord să voteze prelungirea. Unii din ei ştiu vorba românului care spune clar că „ulciorul nu merge de multe ori la apă”….

Eu am scris ce am auzit, ce m i s-a confirmat, fără a acuza. Şi acum vă doare? Lăsaţi, mai vine un meci săptămâna viitoare. Poate câştigă şi atunci FCM-ul. Oricum, la meciul cu Urziceniul, dacă nu venea golul, rămâneau în urechile tuturor huiduielile de la început, când cu aniversarea, nu-i aşa?

Aleşii PD-L Mureş au început să se teamă

Postat de pe data de 8 aug., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 1,227 ori.

Publica un raspuns