Aceasta postare o dedic lui Adi Giurgea pentru scrierea lui de astazi si mai ales lui Aurelian Grama pentru editorialul, pagina 3 din ultimul numar din Ziarul de Mures si pagina 16 din nr 418.

Am extras mai jos doua texte reprezentative in foarte mare parte pentru ceea ce se intimpla in istoria recenta a Romaniei. Orice legatura cu actualii politicieni si imbogatitii post decembristi este pur intimplatoare . Oare ? 🙂

„Administraţia e compusă din două mari armate. Una stă la putere şi se hrăneşte; alta aşteaptă flămînzind în opoziţie. Cînd cei hrăniţi au devenit impotenţi prin nutrire excesivă, iar cei flămînzi au ajuns la completă famină, încep tulburările de stradă… Plebea, clienţii, cu studenţii universitari şi şcolarii din licee, conduşi uneori de profesori universitari, cer numaidecît răsturnarea guvernului. Facţiunea de la putere, supranutrită, este incapabilă a mai ţine pept torentului popular, adică facţiunii răsbite de foame; iar Regele, gelos de reputaţia europeană de linişte şi ordine a Statului său, este silit să congedieze, avec force compliments, cabinetul, care avea aproape unanimităţi în Parlament, pentru a însărcina pe capul opoziţiei cu formarea unui nou cabinet, cu disolvarea Parlamentului şi a tuturor consiliilor judeţene, urbane şi rurale, cu convocarea colegiilor electorale pentru constituirea unui nou Parlament şi unor noi consilii, – care toate, după bunele obiceiuri consacrate, sînt fireşte aproape unanime partizane ale noului guvern.”

” Toţi oamenii de afaceri, începînd de la arendaşul care plăteşte milioane arendă şi sfîrşind cu micul precupeţ, care învîrteşte în mizerele-i daraveri abia cîţiva lei, sînt rançonnés, în proporţie, de către aceşti baroni feudali mari şi mici, cari se numesc agenţii administraţiei Statului romîn. Şi oamenilor de afaceri asta trebue să le convină; în aşa stare de lucruri, numai astfel pot exploata fără nicio sfiială- poate nedreptăţi mare pe mic, poate înşela mic pe mare, – puţini reducînd în mizerie pe mulţi. Rar, din cînd în cînd, ca pentru paradă de lux, se aruncă un homme á la mer – cine ştie ce nenorocit agent care, lipsit de cel mai elementar tact, a făcut prea brutal o flagrantă delapidare sau s’a lăsat prea stîngăceşte mituit. Încolo, sistema lucrează fără supărare pe toată linia, afară de netăgăduite rare excepţii onorabile. De aceea, cu un zîmbet plin de amărăciune, Romînul numeşte ţara lui patria bacşişului şi hatîrului. Cu aşa parlamente se fac legi peste legi – cu aşa administraţie se aplică. Justiţia ?… Judecătorii de pace şi membrii tribunalelor de primă instanţă, afară de prezidenţi, sînt amovibili, ca şi agenţii şi funcţionarii ordinari. În justiţie, poporul n’are încredere; ea are, astfel, autoritate, dar nu şi prestigiu; şi între această justiţie fără prestigiu şi poporul sceptic, se resfaţă formidabila şi excesiv numeroasa clasă a avocaţilor – cea mai prosperă în Romînia după a arendaşilor mari. Avocaţii constituiesc grosul intelectualilor; clasa lor este pepiniera cea mare a bărbaţilor de Stat. Să vedem acuma cum se fac în Statul romîn educaţia şi cultura publică, în ce scop se fac şi ce rezultate dau.

Toate şcoalele, de la cele populare pînă la Universităţi – şcoale primare, secundare, profesionale, agricole, comerciale, de popi, de moaşe, de muzică, de alte arte, facultăţi de toate ramurile culturii înalte – toate dau mai mult sau mai puţin d’emblée absolvenţilor lor drepturi la dignităţi şi funcţiuni publice. Astfel şcoala romînă, în loc de la fi un mijloc de educaţiune şi cultură a poporului şi a claselor dirigente, devine un canal de scurgere al poftelor de întîietate între cetăţenii, de eftină parvenire, de scutire de îndatoriri, de sporire de drepturi şi privilegii. Şi din ce în ce, din gradul cel mai de jos pînă la cel de sus, şcoalele sînt nişte fabrici de funcţionari, de salariaţi publici şi de avocaţi – o pletoră de semidocţi, fără caractere, fără omenie, adevăraţi cavaleri de industrie intelectuală, cărora le trebuesc numai decît onoruri cît de multe fără nuciun merit şi cîştig cît de mare fără multă osteneală.

Aceste fabrici alimentează oligarchia publică ce stăpîneşte exclusiv ţara romînească. Din aceste fabrici ese şi se premeneşte şi creşte, în oarba luptă de concurenţă pentru repurtarea rangurilor, distincţiunilor şi profiturilor, oligarchia de aventură. An cu an apar proaspeţi pe arena publică, în poze teatrale, teoreticienii, reformatorii şi patrioţii, placizii făuritori de sisteme noue, instigatorii exaltaţi, şovinişti, naţionalişti, iredentişti, antisemiţi, xenofagi, călărind pe întrecute fiecare pe calul său de bătaie, spre uimirea naivei trîndavei plebe, servanta oligarchiei. Familiile sîrmane din plebea orăşenească, lipsite de orce mijloace de producţie, trăind din mică precupeţie, or din slujbe sau slujbuşoare, or din cîrciumăritul de mahala, ori din meserii mai puţin uşor de mărturisit – toate aspiră, graţie şcoalelor naţionale, să-şi vadă copiii cît mai degrabă, după vîrsta majoratului, în cel mai rău caz funcţionari; în cel mai bun, măcar deputaţi ministeriabili, dacă nu chiar miniştri…. Şi, ca la cele mai absurde loterii, şi aci, nu toate iluziile sînt amăgite.

Aşa se recrutează oligarchia care stăpîneşte ţara romînească. Nu este o oligarchie măcar statornică, de tradiţie istorică, de bravură, de obligaţiuni morale, de nobilitate, ori de merite; este o oligarchie mutabilă, de perpetuă premeneală, accesibilă oricui prin nemereală, prin loterie, prin aventură. Îndrăzneală multă, lipsă de orce scrupuluri, renunţare la demnitate personală, la onoarea familiei, infamie chiar, dacă trebue, şi puţintel noroc – şi cariera strălucită e gata. Aşa se face concurenţa; aşa se parvine; aşa se intră în rangurile nobiliare ale oligarchiei romîne. Astfel dar, nuciun salt social dela o generaţie la alta, oricît de enorm, nu este exclus. Dintr’un fiu de ţîrcovnic ese un bărbat de Stat care umple lumea cu personalitatea sa marcantă; dintr’un fiu de familie istorică, mari boeri pînă eri, ese un escroc, care moare victima viţiului, cînd a scăpat de puşcărie, graţie intervenţiei rudelor influente; dintr’un copil de cîrciumăraş, un avocat ilustru, care, în cîţiva ani, din sărac lipit, ajunge milionar; dintr’un fiu al unui ministru remarcabil, un mititel agitator, trepăduş electoral, la solda unui ambiţios politic deja ajuns la culme, fost odinioară fecior în casă la casa răposatului ministru.

Asta, în ţara romînească, se numeşte cu tot seriosul sistemă democratică… ”

Textul integral scris de Ion Luca Caragiale acum mai bine de un secol il puteti citi la adresa :

1907 din primăvară până’n toamnă

Caragiale :”Deprisos să spunem că’n vremea asta interesaţii au restabilit, cum au putut mai bine, echilibrul intereselor”

Aceasta postare o dedic lui Adi Giurgea pentru scrierea lui de astazi si mai ales lui Aurelian Grama pentru editorialul, pagina 3 din ultimul numar din Ziarul de Mures si pagina 16 din nr 418.

Am extras mai jos doua texte reprezentative in foarte mare parte pentru ceea ce se intimpla in istoria recenta a Romaniei. Orice legatura cu actualii politicieni si imbogatitii post decembristi este pur intimplatoare . Oare ? 🙂

„Administraţia e compusă din două mari armate. Una stă la putere şi se hrăneşte; alta aşteaptă flămînzind în opoziţie. Cînd cei hrăniţi au devenit impotenţi prin nutrire excesivă, iar cei flămînzi au ajuns la completă famină, încep tulburările de stradă… Plebea, clienţii, cu studenţii universitari şi şcolarii din licee, conduşi uneori de profesori universitari, cer numaidecît răsturnarea guvernului. Facţiunea de la putere, supranutrită, este incapabilă a mai ţine pept torentului popular, adică facţiunii răsbite de foame; iar Regele, gelos de reputaţia europeană de linişte şi ordine a Statului său, este silit să congedieze, avec force compliments, cabinetul, care avea aproape unanimităţi în Parlament, pentru a însărcina pe capul opoziţiei cu formarea unui nou cabinet, cu disolvarea Parlamentului şi a tuturor consiliilor judeţene, urbane şi rurale, cu convocarea colegiilor electorale pentru constituirea unui nou Parlament şi unor noi consilii, – care toate, după bunele obiceiuri consacrate, sînt fireşte aproape unanime partizane ale noului guvern.”

” Toţi oamenii de afaceri, începînd de la arendaşul care plăteşte milioane arendă şi sfîrşind cu micul precupeţ, care învîrteşte în mizerele-i daraveri abia cîţiva lei, sînt rançonnés, în proporţie, de către aceşti baroni feudali mari şi mici, cari se numesc agenţii administraţiei Statului romîn. Şi oamenilor de afaceri asta trebue să le convină; în aşa stare de lucruri, numai astfel pot exploata fără nicio sfiială- poate nedreptăţi mare pe mic, poate înşela mic pe mare, – puţini reducînd în mizerie pe mulţi. Rar, din cînd în cînd, ca pentru paradă de lux, se aruncă un homme á la mer – cine ştie ce nenorocit agent care, lipsit de cel mai elementar tact, a făcut prea brutal o flagrantă delapidare sau s’a lăsat prea stîngăceşte mituit. Încolo, sistema lucrează fără supărare pe toată linia, afară de netăgăduite rare excepţii onorabile. De aceea, cu un zîmbet plin de amărăciune, Romînul numeşte ţara lui patria bacşişului şi hatîrului. Cu aşa parlamente se fac legi peste legi – cu aşa administraţie se aplică. Justiţia ?… Judecătorii de pace şi membrii tribunalelor de primă instanţă, afară de prezidenţi, sînt amovibili, ca şi agenţii şi funcţionarii ordinari. În justiţie, poporul n’are încredere; ea are, astfel, autoritate, dar nu şi prestigiu; şi între această justiţie fără prestigiu şi poporul sceptic, se resfaţă formidabila şi excesiv numeroasa clasă a avocaţilor – cea mai prosperă în Romînia după a arendaşilor mari. Avocaţii constituiesc grosul intelectualilor; clasa lor este pepiniera cea mare a bărbaţilor de Stat. Să vedem acuma cum se fac în Statul romîn educaţia şi cultura publică, în ce scop se fac şi ce rezultate dau.

Toate şcoalele, de la cele populare pînă la Universităţi – şcoale primare, secundare, profesionale, agricole, comerciale, de popi, de moaşe, de muzică, de alte arte, facultăţi de toate ramurile culturii înalte – toate dau mai mult sau mai puţin d’emblée absolvenţilor lor drepturi la dignităţi şi funcţiuni publice. Astfel şcoala romînă, în loc de la fi un mijloc de educaţiune şi cultură a poporului şi a claselor dirigente, devine un canal de scurgere al poftelor de întîietate între cetăţenii, de eftină parvenire, de scutire de îndatoriri, de sporire de drepturi şi privilegii. Şi din ce în ce, din gradul cel mai de jos pînă la cel de sus, şcoalele sînt nişte fabrici de funcţionari, de salariaţi publici şi de avocaţi – o pletoră de semidocţi, fără caractere, fără omenie, adevăraţi cavaleri de industrie intelectuală, cărora le trebuesc numai decît onoruri cît de multe fără nuciun merit şi cîştig cît de mare fără multă osteneală.

Aceste fabrici alimentează oligarchia publică ce stăpîneşte exclusiv ţara romînească. Din aceste fabrici ese şi se premeneşte şi creşte, în oarba luptă de concurenţă pentru repurtarea rangurilor, distincţiunilor şi profiturilor, oligarchia de aventură. An cu an apar proaspeţi pe arena publică, în poze teatrale, teoreticienii, reformatorii şi patrioţii, placizii făuritori de sisteme noue, instigatorii exaltaţi, şovinişti, naţionalişti, iredentişti, antisemiţi, xenofagi, călărind pe întrecute fiecare pe calul său de bătaie, spre uimirea naivei trîndavei plebe, servanta oligarchiei. Familiile sîrmane din plebea orăşenească, lipsite de orce mijloace de producţie, trăind din mică precupeţie, or din slujbe sau slujbuşoare, or din cîrciumăritul de mahala, ori din meserii mai puţin uşor de mărturisit – toate aspiră, graţie şcoalelor naţionale, să-şi vadă copiii cît mai degrabă, după vîrsta majoratului, în cel mai rău caz funcţionari; în cel mai bun, măcar deputaţi ministeriabili, dacă nu chiar miniştri…. Şi, ca la cele mai absurde loterii, şi aci, nu toate iluziile sînt amăgite.

Aşa se recrutează oligarchia care stăpîneşte ţara romînească. Nu este o oligarchie măcar statornică, de tradiţie istorică, de bravură, de obligaţiuni morale, de nobilitate, ori de merite; este o oligarchie mutabilă, de perpetuă premeneală, accesibilă oricui prin nemereală, prin loterie, prin aventură. Îndrăzneală multă, lipsă de orce scrupuluri, renunţare la demnitate personală, la onoarea familiei, infamie chiar, dacă trebue, şi puţintel noroc – şi cariera strălucită e gata. Aşa se face concurenţa; aşa se parvine; aşa se intră în rangurile nobiliare ale oligarchiei romîne. Astfel dar, nuciun salt social dela o generaţie la alta, oricît de enorm, nu este exclus. Dintr’un fiu de ţîrcovnic ese un bărbat de Stat care umple lumea cu personalitatea sa marcantă; dintr’un fiu de familie istorică, mari boeri pînă eri, ese un escroc, care moare victima viţiului, cînd a scăpat de puşcărie, graţie intervenţiei rudelor influente; dintr’un copil de cîrciumăraş, un avocat ilustru, care, în cîţiva ani, din sărac lipit, ajunge milionar; dintr’un fiu al unui ministru remarcabil, un mititel agitator, trepăduş electoral, la solda unui ambiţios politic deja ajuns la culme, fost odinioară fecior în casă la casa răposatului ministru.

Asta, în ţara romînească, se numeşte cu tot seriosul sistemă democratică… ”

Textul integral scris de Ion Luca Caragiale acum mai bine de un secol il puteti citi la adresa :

1907 din primăvară până’n toamnă

Postat de pe data de 23 aug., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 619 ori.

4 Raspunsuri pentru “Caragiale :”Deprisos să spunem că’n vremea asta interesaţii au restabilit, cum au putut mai bine, echilibrul intereselor””

  1. aurelian spune:

    Recitim si noi. Multamim de citire si promoivare. Cred si de apropiere in combaterea de zi cu zi. Fiecare dupa putirinta si pricepere. Aurelian

  2. Adrian Giurgea spune:

    asa e dane, de ce naiba mai stau eu in Romania???

  3. Dan Mașca spune:

    Adriane, avem libertatea de a sta sau de a pleca. Important este ca avem aceasta libertate. Sau nu o avem ? 🙂

    • Adrian Giurgea spune:

      E doar o iluzie asa cum ai sesizat si tu… O mare iluzie. Suntem legati nu prin legi si interdictii, ci prin altele. Fiecare in parte.

Publica un raspuns