Theophyle a publicat pe blogul lui Politeia citeva postari despre jurnalismul interbelic.

Ii invit pe cei pasionati de subiect sa le citeasca pentru ca merita, iar comparatia facuta cu ceea ce se intimpla astazi nu este deloc fortata.

Am extras din unul dintre articolele postate peste weekend :

„O ultimă apariţie jurnalistică a epocii, foarte apreciată, de altfel, a fost ziarul „Timpul”, apărut în mai 1937 sub conducerea lui Grigore Gafencu. Simpatiile ţărăniste a celui ce avea să devină ministru în perioada cea mai tulbure a perioadei interbelice româneşti a trasat clar linia editorială a ziarului. E lesne de înţeles de ce „Timpul” a murit în 1944 – ideile ţărăniste ale lui Gafencu nu se mai potrivea cu tancurile ruseşti şi viziunea comunistă în legătură cu presa.

Indiferent de „culoarea politică”, propaganda, manifestele, îndemnurile electorale şi critica adversarilor politici erau nelipsite din paginile oricărui ziar interbelic. Campaniile de presă, nelipsite nici ele din paginile ziarelor vremii, erau duse cu încăpăţânare şi ferocitate. „Curentul” lui Pamfil Şeicaru, apărut în 1928, se specializase pe astfel de campanii, atacând dur şi în mod constant diferite societăţi industriale, bancare sau comerciale. Acestea cumpărau cu bani grei tăcerea presei şi în scurt timp, „Curentul” şi-a achiziţionat un sediu impozant şi o tipografie performantă. Averea lui Pamfil Şeicaru a crescut considerabil, ceea ce i-a făcut pe gazetarii vremii să lanseze vorba „Şantajul şi etajul”.

Probabil că Constantin Argentoianu, în „Însemnări zilnice” caracteriza realist presa vremii: „Presa e vândută. Ziarele primesc sume enorme din fondurile secrete ca să mai tacă asupra afacerilor regimului. Sunt plătite – unele – chiar şi de partidele de opoziţie care au parale. Recte de unul singur, căci unul singur are parale, Partidul Naţional Ţărănesc, care le-a furat cât a fost la guvern. «Zorile»  lui Socor primesc de la Mihalache 300 mii lei pe lună, «Lupta» excrocilor Honigman 60.000 pe săptămână, «Facla»  lui Vinea 50.000”.

Procesele pentru „afaceri murdare” se desfăşurau pe bandă rulantă, iar ziarele interbelice îşi făcuseră o pasiune din a publica extrase din Tribunale. Afacerea Skoda a fost făcută publică şi a devenit celebră tot datorită presei. Poetul Sandu Tudor (director al ziarului „Credinţa”) şi prozatorul Zaharia Stancu au fost implicaţi într-un proces, dar şi într-un şantaj, primul fiind cel care a pierdut şi care s-a ales cu două săptămâni petrecute la închisoarea Văcăreşti. „

Jurnalismul interbelic

Theophyle a publicat pe blogul lui Politeia citeva postari despre jurnalismul interbelic.

Ii invit pe cei pasionati de subiect sa le citeasca pentru ca merita, iar comparatia facuta cu ceea ce se intimpla astazi nu este deloc fortata.

Am extras din unul dintre articolele postate peste weekend :

„O ultimă apariţie jurnalistică a epocii, foarte apreciată, de altfel, a fost ziarul „Timpul”, apărut în mai 1937 sub conducerea lui Grigore Gafencu. Simpatiile ţărăniste a celui ce avea să devină ministru în perioada cea mai tulbure a perioadei interbelice româneşti a trasat clar linia editorială a ziarului. E lesne de înţeles de ce „Timpul” a murit în 1944 – ideile ţărăniste ale lui Gafencu nu se mai potrivea cu tancurile ruseşti şi viziunea comunistă în legătură cu presa.

Indiferent de „culoarea politică”, propaganda, manifestele, îndemnurile electorale şi critica adversarilor politici erau nelipsite din paginile oricărui ziar interbelic. Campaniile de presă, nelipsite nici ele din paginile ziarelor vremii, erau duse cu încăpăţânare şi ferocitate. „Curentul” lui Pamfil Şeicaru, apărut în 1928, se specializase pe astfel de campanii, atacând dur şi în mod constant diferite societăţi industriale, bancare sau comerciale. Acestea cumpărau cu bani grei tăcerea presei şi în scurt timp, „Curentul” şi-a achiziţionat un sediu impozant şi o tipografie performantă. Averea lui Pamfil Şeicaru a crescut considerabil, ceea ce i-a făcut pe gazetarii vremii să lanseze vorba „Şantajul şi etajul”.

Probabil că Constantin Argentoianu, în „Însemnări zilnice” caracteriza realist presa vremii: „Presa e vândută. Ziarele primesc sume enorme din fondurile secrete ca să mai tacă asupra afacerilor regimului. Sunt plătite – unele – chiar şi de partidele de opoziţie care au parale. Recte de unul singur, căci unul singur are parale, Partidul Naţional Ţărănesc, care le-a furat cât a fost la guvern. «Zorile»  lui Socor primesc de la Mihalache 300 mii lei pe lună, «Lupta» excrocilor Honigman 60.000 pe săptămână, «Facla»  lui Vinea 50.000”.

Procesele pentru „afaceri murdare” se desfăşurau pe bandă rulantă, iar ziarele interbelice îşi făcuseră o pasiune din a publica extrase din Tribunale. Afacerea Skoda a fost făcută publică şi a devenit celebră tot datorită presei. Poetul Sandu Tudor (director al ziarului „Credinţa”) şi prozatorul Zaharia Stancu au fost implicaţi într-un proces, dar şi într-un şantaj, primul fiind cel care a pierdut şi care s-a ales cu două săptămâni petrecute la închisoarea Văcăreşti. „

Postat de pe data de 2 aug., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 312 ori.

Publica un raspuns