Samsung Electronics a lansat şi în România programul PlanetFirst, angajamentul companiei la un proiect mondial de anvergură, prin care urmăreşte să devină una dintre cele mai ecologice companii până în anul 2013.
În contextul în care conştientizarea impactului asupra mediului înconjurător şi cultivarea responsabilităţii „eco-friendly” reprezintă două abordări necesare oricărui individ sau companii în zilele noastre, Samsung Electronics România a anunţat misiunea companiei la nivel local. Prin susţinerea unor programe de inovație ecologică la nivel local, introducerea unei game extinse de produse eco-friendly Samsung şi dezvoltarea unor programe de educaţie ecologică, Samsung îşi propune pentru următorii ani să promoveze constant principiile de bază ale unui mod de viaţă ecologic şi să devină un exemplu pentru companiile şi consumatorii autohtoni.
Iniţiativa PlanetFirst, care la nivel global presupune o investiţie de aproximativ 4,28 miliarde de dolari în programele de eco-management Samsung până în 2013, este lansată în România prin intermediul unor programe de educaţie „eco” adresate copiilor din clasele primare, prin care Samsung îi va încuraja să îşi exprime viziunea lor asupra felului în care ar arăta planeta eco de mâine. În plus, Samsung va demara în viitorul apropiat o serie de acţiuni de amploare destinate publicului larg, capabile să atragă şi să inspire consumatorii autohtoni.
Lansarea iniţiativei PlanetFirst în România a fost însoţită printr-o expoziţie de fotografie a cunoscutului fotograf Cătălin Beldea despre cel mai spectaculos fenomen al Terrei: Eclipsa totală de soare din Sudul Pacificului – un eveniment planetar.

Citeste articolul pe: Agora News

Samsung lansează programul PlanetFirst şi în România

Postat de pe data de 27 aug., 2010 in categoria Noutăți. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 967 ori.

Publica un raspuns