S.A.S Grup, producător de sisteme de monitorizare şi localizare prin GPS, lansează o nouă soluţie antifurt – neidentificabilă, dedicată autoturismelor de lux şi activelor de mari dimensiuni (maşini agricole, utilaje de construcţii etc). Noul echipament GPS, care se montează pe vehiculul supravegheat, are o carcasă compactă şi, spre deosebire de alte soluţii, nu are antene, fire şi nici butoane care să îi „ajute” pe infractori să îl depisteze şi dezactiveze în vederea furtului.
În plus, echipamentul poate fi vopsit în culoarea caroseriei. Acesta transmite poziţia sa – şi deci a vehiculului supravegheat, iar utilizatorul o poate vizualiza gratuit, prin intermediul unei interfeţe web accesibilă pe site-ul producatorului.
„SAS Grup a dezvoltat în urmă cu mulţi ani o soluţie profesională de supraveghere şi management al flotelor de vehicule, care generează o serie de rapoarte foarte complete. Am primit însă mai multe solicitări de la diferite companii şi fermieri care doreau o simplă supraveghere a vehiculelor (buldozere, tractoare etc.) ca măsură de protecţie împotriva furtului, în condiţiile în care valoarea acestora este foarte mare (până la sute de mii de Euro). SAS FINDER este exact soluţia care răspunde acestor cerinţe, la costuri minime”, a arătat Adrian Dinu, director general S.A.S Grup.
Echipamentul SAS FINDER va fi comercializat la un preţ de 350 Euro + TVA, aplicaţia software prin care se realizează localizarea fiind gratuită: utilizatorii nu au de achitat alte costuri sau abonamente către S.A.S Grup, dar în echipament trebuie introdusă o cartelă SIM, care trebuie să permită o conexiune de date de tip GPRS şi trafic de date. Utilizatorii trebuie să achite lunar costurile către furnizorul de telefonie mobilă de la care achiziţionează cartela SIM: estimativ, acestea pot fi chiar şi mai mici de 1 Euro/lună, dacă se vor folosi cartele prepaid care includ servicii de date.

Citeste articolul pe: Agora News

SAS Grup lansează o soluţie GPS de monitorizare

Postat de pe data de 31 aug., 2010 in categoria Evenimente, IT, Noutăți. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 781 ori.

Publica un raspuns