Informatica Corporation, lider în domeniul software-ului de data integration, a anunţat finaliştii în competiţia Informatica Innovation Awards 2010. Cele opt categorii de premii în tehnologie şi afaceri sunt o recunoaştere a organizaţiilor innovative care folosesc Platforma şi serviciile Informatica şi care obţin valoare maximă din implementările de data integration.
Onorând acele companii care au avut performanţă şi rezultate foarte bune din data integration, Informatica va anunţa categoriile individuale de câştigători, precum şi câştigătorul „cel mai bun dintre cei buni’’ pe 2 noiembrie la Washington, Gaylord Naţional Hotel, ca parte a Conferinţei anuale Informatica (ediţia 11) – Informatica World 2010. Pentru prima dată, câştigătorii vor fi selectaţi de către public prin vot online pe site-ul de premieri. Votarea a început la mijlocul lunii august.
Finaliştii au fost selectaţi din cei 4100 de clienţi care au prezentat cea mai bună utilizare a Plaformei Informatica. Platforma susţine toţi paşii în data integration life cycle şi ajută companiile să obţină avantaj competitiv în afacerile lor, costuri mai mici, creşterea producţiei şi reducerea riscurilor.
„A fi recunoscut ca finalist în programul Informatica Innovation Award este o onoare pentru noi”, a spus Tim Leonard, CTO şi vicepreşedinte IT la US Xpress Enterprises. „Este imperativ să avem o viziune precisă a datelor clienţilor noştri şi am văzut o recuperare a investiţiilor aproape imediată – de fapt în câteva luni. Participarea la acest program ne-a dat posibilitatea de a ne evalua eforturile. Noi şi ceilalţi finalişti demonstrăm cum utilizarea tehnologiei de integrare poate creşte semnificativ valoarea datelor şi performanţa oricărei organizaţii”.

Citeste articolul pe: Agora News

Au fost anunţaţi finaliştii la Informatica Innovation Awards 2010

Postat de pe data de 1 sept., 2010 in categoria Evenimente, IT, Noutăți. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 530 ori.

Publica un raspuns