Centura prin pădure sare de la finanţare

ONG-urile care se opun defrişării unei porţiuni de pădure de la Platoul Corneşti în favoarea unui drum care să facă legătura între cartierul Tudor Vladimirescu şi cartierul 7 Noiembrie au obţinut cel puţin amânarea proiectului. Asta pentru că, potrivit siteului oficial al ADR Centru, Primăria Târgu-Mureş a cerut retragerea acestui proiect de la finanţare. „Prin adresa nr. 16007/24.08.2010 Primăria Municipiului Tg. Mureş a solicitat retragerea proiectului intitulat „Construire stradă de legătură Spitalul Judeţean Mureş-strada Livezeni” depus cu PIDU, având în vedere riscul necontractării acestui proiect datorită contestaţiilor făcute de o serie de ONG-uri, şi înlocuirea acestuia cu cele două proiecte existente în lista de rezervă care vizează „Modernizarea reţelei stradale din Tg. Mureş  etapa I şi II”. Din documentul citat eu înţeleg o oarecare bucurie a celui care a redactat întreaga informare şi asta deoarece autorul nu dă vina pe ONG-uri, ci aproape le felicită. De ce? Pentru că în textul preluat de pe site-ul ADR Centru scrie că toată această modificare se petrece „datorită” şi nu „din cauza” ONG-urilor. Mă întreb dacă cei de la ADR au citat în informarea lor exact Primăria Târgu-Mureş, iar dacă e aşa… înseamnă că protestul ONG-urilor le pică precum o mănuşă lui Florea şi Maior. De ce? Pentru că subiectul poate fi exploatat la maximum în campania electorală. Cum? Simplu: cei din ONG-uri sunt de regulă maghiari, iar asta dă bine în competiţia cu Borbely care urmează a fi acuzat că întărâtă din umbră organizaţiile cu pricina. Pentru că, nu-i aşa, la Târgu-Mureş doar Laszlo Borbely e de vină…

Interesant este însă că despre solicitarea cu pricina presa nu a fost informată nici de Biroul de PResă al Primăriei Târgu-Mureş, nici de consilierii personali ai primarului sau viceprimarului şi nici de presa-trompetă care ar fi trebuit imediat să sară la gâtul ONG-urilor pentru că, iată, vom mai avea deaşteptat până să avem încă un drum care să degreveze circulaţia prin centru. Am fost anunţaţi chiar de cei care critică proiectul drumului prin pădure care îşi fac un titlu de glorie din pasul înapoi al Primăriei. Este însă, aşa cum spuneam, o bucurie mult pre precoce, iar râmele, melcii şi veveriţele din pădure ştiu asta…

Postat de pe data de 16 sept., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 3,523 ori.

13 Raspunsuri pentru “Centura prin pădure sare de la finanţare”

  1. Andrei spune:

    Hmmm…daca taiem niste copaci e grav de tot caci nu se vor absorbi la fel de multe noxe din aerul si asa poluat…dar ca tirurile care vin de pe e60 dinspre corunca si vor sa meaga spre reghin – bistrita trebuie sa treaca pe centura – bega – ghe doja – libertatii – … – 22 decembrie e foarte eco pentru oras.

  2. brother maghiar spune:

    daaaaa,toti fraierii cred ca o fasie, de 20 m de-a lungul a vreo cativa km netaiata ne fac orasul curat….
    de azo ce spuneti,domnilor?
    eco,nu?

    • Dan Masca spune:

      Astazi am mers spre Azo si cu cit ma apropiam nu imi vedea sa cred. Un miros intepator. M-am uitat la daca nu cumva am calcat in vreun norocel. Cind colo ce sa vezi : o multime de aburi si furnale scotind gaze care nu sunt poluante si chiar fac bine la sanatate consumate in cantitate mica. Doar ca Azo le livreaza en gros .

    • Hagea spune:

      Brother Maghiar, te rog sa nu-l faci fraier pe D-l Masca… dansul este putin pro primarie & prefectura – s-ar putea supara si iti da interdictie. In rest este un om de treaba.

  3. Dan Masca spune:

    Poate sa fie explicatia ta sau poate sa fie si cea legata de resurse limitate de cofinantare a proiectelor.
    Drumul de centura/scurtare nu este la fel de important ca sosele din interiorul orasului, care deservesc un numar mult mai mare de cetateni cu drept de vot.
    Cu ce alteceva se lauda primaria decit cu sosele si pavele si FCM in liga1 ?
    Asa ca numarul de sosele si trotuare nerezolvate fiind foarte mare, iar banii mai putini decit in trecut, atunci trebuie sa revada prioritatile pentru 2012.

  4. Manea Manescu spune:

    Daca edilii orasului, dupa 90 incoace erau bravi am fi avut o centura adevarata, cu amre Ploiestiul sau Brasovul. Doar ca, se pare, Primaria Tirgu – Mures nu se pricepe sa depuna proiecte fezabile. Ca sa nu mai vorbim despre interesele persoanale, mari, care sunt in „zona” centurii de ocolire. Ba sa treac ape terenul nu stiu carui stab, ba pe al altuia, ba pe amandoua… si uite asa noi ramanem fara centura.
    Incerc sa imi imaginez acest oras fara trafic de tranzit, cu un transport in comun modern si cu piste de biciclete. Indraznesc sa spun ca ar fi o bijuterie. 🙂

  5. florentin spune:

    Poate uitati cum a fost facut primul si ultimul miting pentru soseaua de centura, botezata ulterior „drum de legatura”, cu angajatii lui Maior si cei de la inca vreo doua firme de taxi. Era si un nene cu bratul scos pe geam si cu steagul PDL, nu spui cine era ca mi-e rusine de ziaristii care au scris „targumuresenii vor centura”, dar insul e viitor candidat la primarie si cu reclama pe toate ziarele si televiziunile, prin grija biroului de presa, adica pe banii dumneavoastra, ghici, ciuperca cine e tipul:-)

  6. brother maghiar spune:

    ok,am inteles,putem sa ne vedem de viata noastra in continuare?
    povesti despre cine cum si ce a pierdut/nu a facut/a furat/a vandut/nu l-a interesat,am mai citit .
    hai sa facem odata drumul ala din padure sa mai scoatem traficul din oras,sa inchidem fiecare din cosurile azo care scoate substante peste limita legala etc.
    auzi,stefanescu de la mediu a aflat in sfarsit ca de la azo se polueaza noaptea in reprize scurte si intense dar ce sa faca daca nu este acreditat aparatul de masura a noxelor?

  7. brother maghiar spune:

    pixel,zi lu fratele tau maghiar,cine-i ursu si cine jurnalistul atomic

Publica un raspuns