Antrenorului FCM Tîrgu-Mureș, Adrian Falub i se cere demisia din postura de antrenor după ce-a gafat rău cu Dinamo București și aproape rușinos cu Gloria Bistrița. Părerea mea e că nici un contestatar dintre aceia care îi cer auto-eliberarea din funcție n-are habar care a fost înțelegerea domnului Falub cu conducerea clubului. Daaar… de-mi-sia, de-mi-sia!

Adrian Giurgea scria zilele trecute despre haosul de la Teatrul Național. Haos despre care scriam și eu cu câteva luni înainte. El îi cere domnului Rădescu demisia pentru management defectuos. Eu, cum nu prea știu ce e acela un management de teatru, nu i-am cerut-o, ci m-am rezumat la a relata niște nereguli.

Domnul viceprimar Claudiu Maior îi cere demisia doamnei Andrea Bauer din poziția de director al Energomur, pentru că ea n-a reușit să plătească furnizorii din niște bani pe care trebuia să-i primească de la Primărie – ea, Primăria, fiind principalul client rău platnic al Energomur.

Trei cazuri diferite, trei cereri de demisie. Pe de-o parte, e perfect adevărat că pe plaiurile noastre nu funcționează instituția demisiei de onoare, care-n țările mai normale, e statuată printr-o lege nescrisă. Bunăoară dacă ești acuzat în public de un furtișag, neregulă în activitate, ori chiar comportament imoral sau indecent, în secunda doi ori vi cu probe de netăgăduit prin care demonstrezi contrariul, ori îți dai demisia și aștepți rezolvarea favorabilă ție, ori de-a dreptul îți asumi ce-ai făcut și deci inevitabil ajungi tot la demisie. Dar la noi nu e așa.

Ș-atunci cerem demisii. Demisia lui Popescu pentru c-a făcut și-a dres, lui Ionescu pentru că n-a făcut și n-a dres și tot așa. De cele mai multe ori sărim la beregata omului fără să vedem dacă el putea face ceva în situația X, ori nu putea. Îi era în atribuții, ori nu îi era. E legal ce-a făcut, ori nu e. Sir Alex Ferguson e antrenor la Manchester United din 1986 până în prezent, iar în perioada asta sunt sigur c-a adunat perioade cu 3-4 înfrângeri consecutive. Domnul Falub cu siguranță nu e comparabil în materie de pregătit echipe cu susnumitul, dar vorbim despre principiu. În cazul domnului Rădescu mă îngrozesc mai tare când aud sumele presupus a fi deturnate din bugetul Teatrului Național și lipsa de reacție a organelor de anchetă decât atunci când aud că domnia sa nici nu se gândește la demisie. Iar în cazul doamnei Bauer, să-mi fie cu iertare, poate mă repet, dar e ca-n culmea nesimțirii: împingi o babă pe scări și o întrebi unde se grăbește.

P.S. Cazurile de la noi din județ nu sunt o raritate, ci o regulă general valabilă. Uitați-vă doar de câte ori i s-a cerut public președintelui ori premierului demisia. Nu că până acum n-ar fi trebuit să facă acest gest amândoi, dar de multe ori e important și cum ceri un anumit lucru. Mai ales într-o chestiune mai delicată cum e demisia.

Demisia ca mod de viață

Antrenorului FCM Tîrgu-Mureș, Adrian Falub i se cere demisia din postura de antrenor după ce-a gafat rău cu Dinamo București și aproape rușinos cu Gloria Bistrița. Părerea mea e că nici un contestatar dintre aceia care îi cer auto-eliberarea din funcție n-are habar care a fost înțelegerea domnului Falub cu conducerea clubului. Daaar… de-mi-sia, de-mi-sia!

Adrian Giurgea scria zilele trecute despre haosul de la Teatrul Național. Haos despre care scriam și eu cu câteva luni înainte. El îi cere domnului Rădescu demisia pentru management defectuos. Eu, cum nu prea știu ce e acela un management de teatru, nu i-am cerut-o, ci m-am rezumat la a relata niște nereguli.

Domnul viceprimar Claudiu Maior îi cere demisia doamnei Andrea Bauer din poziția de director al Energomur, pentru că ea n-a reușit să plătească furnizorii din niște bani pe care trebuia să-i primească de la Primărie – ea, Primăria, fiind principalul client rău platnic al Energomur.

Trei cazuri diferite, trei cereri de demisie. Pe de-o parte, e perfect adevărat că pe plaiurile noastre nu funcționează instituția demisiei de onoare, care-n țările mai normale, e statuată printr-o lege nescrisă. Bunăoară dacă ești acuzat în public de un furtișag, neregulă în activitate, ori chiar comportament imoral sau indecent, în secunda doi ori vi cu probe de netăgăduit prin care demonstrezi contrariul, ori îți dai demisia și aștepți rezolvarea favorabilă ție, ori de-a dreptul îți asumi ce-ai făcut și deci inevitabil ajungi tot la demisie. Dar la noi nu e așa.

Ș-atunci cerem demisii. Demisia lui Popescu pentru c-a făcut și-a dres, lui Ionescu pentru că n-a făcut și n-a dres și tot așa. De cele mai multe ori sărim la beregata omului fără să vedem dacă el putea face ceva în situația X, ori nu putea. Îi era în atribuții, ori nu îi era. E legal ce-a făcut, ori nu e. Sir Alex Ferguson e antrenor la Manchester United din 1986 până în prezent, iar în perioada asta sunt sigur c-a adunat perioade cu 3-4 înfrângeri consecutive. Domnul Falub cu siguranță nu e comparabil în materie de pregătit echipe cu susnumitul, dar vorbim despre principiu. În cazul domnului Rădescu mă îngrozesc mai tare când aud sumele presupus a fi deturnate din bugetul Teatrului Național și lipsa de reacție a organelor de anchetă decât atunci când aud că domnia sa nici nu se gândește la demisie. Iar în cazul doamnei Bauer, să-mi fie cu iertare, poate mă repet, dar e ca-n culmea nesimțirii: împingi o babă pe scări și o întrebi unde se grăbește.

P.S. Cazurile de la noi din județ nu sunt o raritate, ci o regulă general valabilă. Uitați-vă doar de câte ori i s-a cerut public președintelui ori premierului demisia. Nu că până acum n-ar fi trebuit să facă acest gest amândoi, dar de multe ori e important și cum ceri un anumit lucru. Mai ales într-o chestiune mai delicată cum e demisia.

Postat de pe data de 1 sept., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 318 ori.

Publica un raspuns