Mi-aș dori ca în România anului 2010, când statul este condus de  un Guvern de paie care habar n-are în ce direcție să târască România, să existe totuși cineva cu voință, dârzenie și perseverență. Dar nu există. Opoziția e un fel răceală folosită pe post de armă chimico-biologică de distrugere în masă, iar puterea face exact ce-au făcut toate puterile de la noi după 1990: fură.

Contextul e puțin altfel ș-atunci nu mai sunt lichidități. Nu mai sunt bani de salarii, chiar dacă citeam undeva că deficitul de medici se apropie de 50% și aceia care au rămas sunt plătiți prost. Și e doar un exemplu…

Ideea e că niciodată sindicatele n-au avut mai multe motive de a protesta decât acum. Să iasă în stradă, să mobilizeze măcar niște zeci de mii de oameni și, cu perseverență, să ceară măcar schimbarea Guvernului, care până acum n-a dovedit nimic. Pozitiv, vreau să zic. Și tot stai și te întrebi: băi nene, da ăștia cât mai suportă? Ce mai așteaptă? Mai au încredere în premier când le zice că… orice le-ar zice? Sau în președinte, care acum un an și ceva – doi ne spunea că România va trece razant pe lângă criză? Și stai, trec lunile, deja se fac ani și proteste cu adevărat, reale, care să pună Guvernul în șah nu sunt. Se mai dă un dansul pinguinului, o amenințare că nu se ține Bacalaureatul și una că nu se mai dau amenzi și pace. Câinii latră, boii guvernează. Pardon, să nu-i facem boi, ci oameni cu limitare în înțelegerea economiei, cum ar zice domnul Vlădescu.

De ce? Păi hai să vedem cam ce oameni sunt infiltrați în conducerea la nivel înalt a confederațiilor sindicale. Două exemple: Liviu Luca, care nu mai are nevoie de nici o prezentare de când e la modă dosarul Vântu și Bogdan Hosu, care din spusele unor membrii de sindicat conduce afacerea cu bonuri de masă Accor Service, deci are tot interesul să aibă o relație mai bună cu angajatorii, decât cu angajații pe care îi reprezintă. Ceva detalii dintr-un exemplu concret, disponibile și aici.

Iar între timp noi ăștialanți stăm și cugetăm mioritic sprijiniți cu bărbia-n măciucă, eventual spărgând și niște semințe: „Toți ie hoții, n-ai ce-i face”. Baiul e că simpla constatare n-are nici un efect de îndreptare.

Începe săptămâna de pro-teste cu proști

Mi-aș dori ca în România anului 2010, când statul este condus de  un Guvern de paie care habar n-are în ce direcție să târască România, să existe totuși cineva cu voință, dârzenie și perseverență. Dar nu există. Opoziția e un fel răceală folosită pe post de armă chimico-biologică de distrugere în masă, iar puterea face exact ce-au făcut toate puterile de la noi după 1990: fură.

Contextul e puțin altfel ș-atunci nu mai sunt lichidități. Nu mai sunt bani de salarii, chiar dacă citeam undeva că deficitul de medici se apropie de 50% și aceia care au rămas sunt plătiți prost. Și e doar un exemplu…

Ideea e că niciodată sindicatele n-au avut mai multe motive de a protesta decât acum. Să iasă în stradă, să mobilizeze măcar niște zeci de mii de oameni și, cu perseverență, să ceară măcar schimbarea Guvernului, care până acum n-a dovedit nimic. Pozitiv, vreau să zic. Și tot stai și te întrebi: băi nene, da ăștia cât mai suportă? Ce mai așteaptă? Mai au încredere în premier când le zice că… orice le-ar zice? Sau în președinte, care acum un an și ceva – doi ne spunea că România va trece razant pe lângă criză? Și stai, trec lunile, deja se fac ani și proteste cu adevărat, reale, care să pună Guvernul în șah nu sunt. Se mai dă un dansul pinguinului, o amenințare că nu se ține Bacalaureatul și una că nu se mai dau amenzi și pace. Câinii latră, boii guvernează. Pardon, să nu-i facem boi, ci oameni cu limitare în înțelegerea economiei, cum ar zice domnul Vlădescu.

De ce? Păi hai să vedem cam ce oameni sunt infiltrați în conducerea la nivel înalt a confederațiilor sindicale. Două exemple: Liviu Luca, care nu mai are nevoie de nici o prezentare de când e la modă dosarul Vântu și Bogdan Hosu, care din spusele unor membrii de sindicat conduce afacerea cu bonuri de masă Accor Service, deci are tot interesul să aibă o relație mai bună cu angajatorii, decât cu angajații pe care îi reprezintă. Ceva detalii dintr-un exemplu concret, disponibile și aici.

Iar între timp noi ăștialanți stăm și cugetăm mioritic sprijiniți cu bărbia-n măciucă, eventual spărgând și niște semințe: „Toți ie hoții, n-ai ce-i face”. Baiul e că simpla constatare n-are nici un efect de îndreptare.

Postat de pe data de 20 sept., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 423 ori.

1 Raspuns pentru “Începe săptămâna de pro-teste cu proști”

  1. Manea Manescu spune:

    zici tu ceva…. prima data sa le ia tot si apoi vom putea vorbi despre manifestari de strada 🙂

Publica un raspuns