Textierii şi compozitorii vor fi plătiţi atunci când melodiile lor vor fi văzute pe YouTube în Franţa, conform unei înţelegeri anunţate joi de site-ul de video sharing şi de principala organizaţie din industria muzicală franceză, transmite Associated Press.
Grupul SACEM a precizat că a fost dificil de ajuns la un acord, dar a descris înţelegearea ca fiind inovatoare şi o victorie în eforturile sale de a proteja drepturile de autor şi de a face bani online.
Proprietarul YouTube, compania Google s-a confruntat cu procese în Franţa din cauza folosirii online a unor materiale aflate sub protecţia drepturilor de autor, dar şi cu critici din partea industriei de diverstiment şi a guvernului francez.
Acordul prevede că textierii, compozitorii şi casele de discuri ‘vor primi bani pentru distribuirea operelor lor pe YouTube’, se arată într-un comunicat al YouTube şi al grupului SACEM. Documentul citat nu precizează felul în care se vor face plăţile şi nici valoarea lor. Înţelegerea priveşte orice operă muzicală administrată de SACEM, un grup care are 132.000 de membri şi care deţine drepturile de autor a peste 40 de milioane de opere muzicale. Acordul va intra în vigoare până în 2012.
Înţelegerea acoperă şi ‘repertoriile anglo-americane ale caselor de discuri multinaţionale’ difuzate în Franţa. Comunicatul nu a oferit detalii suplimentare.
‘Acordul arată din nou dorinţa SACEM de a favoriza folosirea legală de opere pe internet, în special în ceea ce priveşte site-urile de video sharing’, a declarat preşedintele SACEM, Bernard Miyet.
Google a încercat să-şi îmbunătăţească relaţiile în Franţa, iar CEO-ul Eric Schmidt a promis la o întâlnire avută luna trecută cu preşedintele Nicolas Sarkozy să investească mai mult în Franţa.
Anunţul vine la câteva săptămâni după ce o instanţă germană a stabilit că YouTube trebuie să plătească despăgubiri după ce utilizatorii au încărcat pe site mai multe înregistrări cu concerte ale cântăreţei Sarah Brightman, încălcând legile privind drepturile de autor.
Tribunalul din Hamburg a stabilit că întrebarea standardizată adresată utilizatorilor dacă au drepturile necesare pentru a publica materiale nu este suficientă pentru a degreva YouTube de responsabilitatea legală pentru conţinut, în special deoarece platforma poate fi folosită în mod anonim.
SURSA: Agerpres

Citeste articolul pe: Capital

Premieră pentru clipurile video apărute pe YouTube

Postat de pe data de 30 sept., 2010 in categoria Evenimente, Noutăți. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 1,948 ori.

Publica un raspuns