Directorul Colegiului „Papiu” de la Târgu-Mureş începe să simtă presiunile asupra sa din partea adversarilor care îi vor locul. Femei, bărbaţi deopotrivă că deh, aşa e în învăţământul românesc unde se mai şi bârfeşte şi unde fiecare vrea la un moment dat să fie şef. În acest context, astăzi, distinsul profesor de istorie a fost la un pas să calce pe bec. Şi eu am aflat repede. Adică cum? Păi simplu. Mă plimbam prin urbe şi am aflat. Mai exact? Că o parte dintr-un candelabrul din Sala Profesorală de la „Papiu” a căzut. Şi era cât pe ce să o lovească pe o profesoară. Asta s-a petrecut după ce în urmă cu ceva vreme, să tot fie vreun an-doi, catalogul unei clase de la acelaşi colegiu s-a „evaporat” şi după ce, acum vreo două luni Simion Bui s-a bucurat de simpatia elevilor care l-au aruncat pe braţe cu prilejul absolvirii. Asezonate toate acestea cu faptul că parchetul din anticamera Sălii Festive s-a cam umflat deşi abia dacă au trecut doi-trei ani de când a fost montat, vedem o imagine pestriţă a unui liceu a cărui duritate ne-a mai aminteşte doar profesoara de matematică Angelica Măşcăşan. În rest, copiii învaţă aici pe rupte şi au în continuare rezultate bune, chiar foarte bune.

Rămâne însă o întrebare: cât mai merge printre cioburi Simion Bui? Domnia sa mi-a spus astăzi sincer că… îşi vede de treabă. Că a pus becurile sparte înapoi sus şi că îi lasă pe alţii să bârfească. Aşadar… fără comentariii în plus.

Profesorul Bui la un pas să calce pe bec

Postat de pe data de 27 sept., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 1,253 ori.

2 Raspunsuri pentru “Profesorul Bui la un pas să calce pe bec”

  1. profesorul spune:

    BUI CALCA PE BEC ZILNIC. CU SUSTINEREA PDL.

    • Adrian Giurgea spune:

      profesore, detalii te rugam! ca altfel sunt barfe. Vezi exemplul de aici: a cazut candelabrul, a cazut, e fapt, nu barfa. S-a umflat parchetul, s-a umflat, e fapt nu barfa. Asadar, vrem amanunte pentru fiecare pas in parte si probe clare, ca altfel…

Leave a Reply to profesorul