Târgu-Mureşul se chinuie de ani buni să supravieţuiască traficului rutier din ce în ce mai sufocant. Târgumureşenii, nu mai spun. Dacă au fost ei în stare să suporte atâta amar de ani gazele de la Azomureş, merită statui fiecare în parte. Însă, dincolo de noxe, aglomeraţia şi disconfortul create de un trafic rutier uneori de-a dreptul infernale sunt cele care ar putea încet-încet să ne ucidă. Cu toate acestea, Târgu-Mureşul nu are nici astăzi centură. Şi un politician local mi-a atras atenţia că Târgu-Mureşul a dus în jos după el şi Reghinul. Cum? Păi ambele oraşe ar fi trebuit să aibă centurile cel puţin în lucru, dar, cum finanţarea era la pachet iar centura Târgu-Mureşului (cea gestionată de CJ Mureş – n.r.) s-a tot împotmolit în trasee şi planuri urbanistice sau viaducte, s-au pierdut şi banii pentru reghineni. Aşadar, nu se ştie când se vor mai face drumurile cu pricina care ar fi trebuit să ajute mult. Ca o soluţie alternativă, dată iniţial tot ca „centură”, strada dintre „Tudor Vladimirescu” şi „7 Noiembrie” prin curtea UMF, a fost avansată de Dorin Florea care, în ciuda tuturor criticilor, a avut susţinere mai ales din partea celor ce ştiu ce înseamnă să conduci zilnic, la ora 13.30, prin Târgu-Mureş. Şi în cele din urmă consilierii au votat, primarul a modificat traseul, i-a convins pe mai toţi să îi semneze şi ne pregăteam deja să vedem drumul. Atât doar că astăzi primarul a anunţat ceea ce el aştepta de fapt: Ministerul mediului i-a respins acordul de mediu pentru acest proiect. Cine e ministru al Mediului? Laszlo Borbely. Cu cine a stabilit Florea şi oraşul termenii pentru ca drumul să îndeplinească toate criteriile? Parcă tot cu Laszlo Borbely. Cât a durat până să i se răspundă edilului de la Minister? 59 de zile. De ce atât? Habar nu am. Poate a fost aşteptat accidentul din Ungaria pentru a afla cât de important e să protejăm pădurea. Sau, de ce nu, s-a aşteptat un moment prielnic pentru ca edilul PD-L să aibă cu ce ieşi la atac. Iar de acum încolo războiul dintre cei doi ayatolahi sunt sigur că se va reîncinge, singurii perdanţi fiind noi, cei ce facem din Tudor până în centru şi câte 20 de minute la ore de vârf… E totuşi şi o parte bună: Ministerul Mediului investeşte în piste de biciclete, iar la Târgu-Mureş vom avea biciclişti prin pădurea de la Platoul Corneşti… Şi poate, în cele din urmă, pe urmele bicicletelor, aşa cum s-a procedat cu urma carelor mai pe vremuri, se va face şi drumul…

Centură nu, acord prin pădure nu. Doar piste de biciclete.

Postat de pe data de 12 oct., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 915 ori.

Publica un raspuns