O fi de bine? O fi de rău? Încă nu am reuşit să dezleg mesajul venit de la Neluţu Chiorean care astăzi, în timpul şedinţei CL Târgu-Mureş, mi-a spus că şi-a suspendat contractul de muncă la Radio Târgu-Mureş pentru o perioadă de un an. Astfel, Neluţu Chiorean îşi va face treaba alături de viceprimarul Claudiu Maior pe care îl consilia de mai multă vreme. Acelaşi Neluţu Chiorean mi-a spus că a luat această decizia fiind presat de doamna Melinda Borbely, deşi el nu se ştie cu musca pe căciulă şi nu a prejudiciat prin consilierea lui Claudiu Maior postul local al Radioului public unde, spune el „am fost ziarist de opoziţie”  şi nu ar fi fost subiectiv. De subiectivism probabil nici nu l-a acuzat cineva… Cert este că, dacă e să iau de bune cele spuse de Neluţu Chiorean, după ce prin mai multe redacţii s-a vorbit că acesta ar fi demisionat de la Radio Tg. Mureş, iată că sunt şi alte variante de a sta cu fruntea sus, respectiv suspendarea unui contract de muncă pentru o anumită perioadă.

Zic că nu ştiu dacă e de bine sau de rău, din cel puţin două motive. Acum, la câteva zile de la suspendarea contractului cu radioul, Neluţu spune că nu crede că se va mai întoarce acolo şi pare uşor abătut. Cunosc starea asta şi spun că, din punct de vedere a ceea ce făcea acolo, emisiuni muzicale şi chiar talk-show, Neluţu era bun. Atât doar că nu e normal să facă treaba asta în paralel cu consultanţa politică. Plecând din Radio s-ar putea să fie o pierdere pentru ascultătorii nostalgici, dar şi pentru tinerii care pe vremuri ştiau de o gaşcă teribilă din Radio Tg Mureş din care făceau parte Neluţu Chiorean, Dana Ardelean, Radu Florea şi Septimiu Cioloboc. Erau vremuri frumoase la Radio. Neluţu iată că a ieşit acum din echipă pentru un proiect politic. Un proiect politic ce poate fi dăunător oraşului. Sau nu… Cer este însă un lucru: dincolo de presiunile făcute de cineva sau altcineva, decizia lui Chiorean de a-şi suspenda raporturile de serviciu cu instituţia publică vine să credibilizeze ambele părţi. Poate puţin cam târziu, dar, vorba românului… niciodată nu e prea târziu… Şi apoi, după intervenţiile Mediasind, reacţiile ziariştilor şi articole, o să fie relaţiile sale cu colegii din presă mai relaxate acum? Rămâne să vedem.

Neluţu Chiorean s-a suspendat

Postat de pe data de 22 oct., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 5,873 ori.

13 Raspunsuri pentru “Neluţu Chiorean s-a suspendat”

  1. Doctorul spune:

    IOI… din titlu credeam altceva. Am crezut ca s-a lasat de banu’ public. acum il ia doar d ela primarie. ok.

  2. Dan MASCA spune:

    Nelutu Chiorean, sper sa aibe timp sa consilieze mai bine de acum inainte pentru ca din pacate campania de promovare a debransarii de la Energomur a fost facuta semiprofesionist, iar respectul fata de cetatean in aceste campanii consiliate de el nu prea se simte.
    Cind Nelutu Chiorean va ajunge sa faca din Claudiu Maior un politician cu ETICA si LIBERAL de dreapta, atunci se poate spune ca omul si-a facut datoria. Daca nu va reusi atunci se poate spune ca ii place jazzul si stie sa improvizeze ca in jazz 🙂 .

  3. ina spune:

    Sunt perfect de acord cu tine, Dan Masca !

  4. Doctorul spune:

    Dan Masca, doar cei de drepata sunt politicieni?

    • Dan MASCA spune:

      Doctore, aia de stinga pot sa dezbata pe blogul lui Briscaru, Fratean, Dragos Popa.
      Sincer nu cred ca merita pentru cei de stinga un minut de atentie. Le-au avut destui ani pe vremea lui Ilici si mi-o ajuns.
      Spor la succese in opozitie.

      • Doctorul spune:

        Ok, vom dezbate acolo. Acolo este trafic mai mare.

        • Dan MASCA spune:

          Nu traficul este totul pe internet, asa cum nu banii sunt totul in viata unui om.
          Oricum cind o sa aveti trafic mai mare pe proiecte finantate din bani privati ai pesedistilor pentru aceasta comunitate sa imi spuneti. pina atunci, nu prea ai trafic ca nu este pe ce anume.

  5. brother maghiar spune:

    domnu dan,campania de promovare a debransarii de la energomur nu exista,adica niste afise si niste iesiri ale viceprimarului sunt campanie? daca iti faci tu asa campanie de promovare doar ca vrei sa mergi la toaleta dimineata si tot pe tine ajungi sa faci

    sorry,chiar iti trebuie cateva zile de stat cu ei ca sa te lecuiesti.
    ce fac ei si multi altii NU are doctrina,domnule

    • Dan MASCA spune:

      Domnu Brother maghiar, da, a fost o campanie de promovare. Atita cita a fost dar promovare ii spune. Nu te supara ca iti spun, dar nu am nevoie de citeva zile de stat cu ei ca sa imi dau seama ce si cum.
      Stiu ca nu are doctrina stimate coleg de dezbatere, dar cred ca asa este frumos si elegant sa le spui ca unele lucruri se pot face si asa cu etica, doctrina , principii etc.
      Vrei nu vrei traiesti intr-o comunitate si esti nevoit sa comunici cu oamenii care la un moment dat spun ca fac parte dintr-un partid de dreapta. De acolo se pleaca in dezbatere ca loc de start.
      iar poate Nelutu si altii ca el le vor da politicienilor pe care ii consiliaza sau le vor inregistra audio in format MP3 citeva articole scrise de Theophyle pe
      http://theo-phyl-politea.blogspot.com/
      Astazi un minut, miine doua si poate in timp ceva , ceva se leaga/prinde de fiecare cite ceva. mai cresc copii, mai influenteaza si eu citeodata, nepotii etc.
      Sa fim optimisti stimate domn pentru ca avem nevoie de speranta.
      Vorba aia: o viata avem si nu este bine sa ne batem joc de ea.

  6. brother maghiar spune:

    domnu dan,stii si tu ca stiu si eu ce e aia wishfull thinking,crede-ma aici nu e cazul.
    sau poate,daca le promite 1000 euro pe fiecare ora de ascultat la mp3.
    sunt sigur ca accepta doar daca nu ii pui sa repete ce au auzit.

    • brother maghiar spune:

      citat
      Sa fim optimisti stimate domn pentru ca avem nevoie de speranta

      m-am uitat atent daca nu ai scris cumva ‘timate domn

      aveam deja vu
      hahahaha!!

  7. maria spune:

    este,cumva, dl.Chiorean, adeptul sloganului ..Banii n-au miros?,, Dacă se va transforma în dădaca portocalie a lui Maior, să ceară bani mulți pentru a suporta mai ușor înjurăturile grobianului.

  8. nelutelul spune:

    Astra inseamna si ca nu face afaceri cu primaria gen alea pe Galileo Advertising si Clayderman sau Albano? Si poate semna si el ca afaceristul de Maior in acte oficiale, alaturi de primar? Acum doi ani un tantalau contrasemna in anunturile de licitatii desi nu avea functie pt asa ceva, el fiind „consilier al primarului”, alo, Curtea de conturi, sunteti prosti, vreti sa ajunga si Chiorescu sa faca la fel?

Publica un raspuns