Acolo timpul are răbdare, dacă ar fi să ne luăm după nenea Preda. Și așa e, chiar are multă răbdare. Pentru că acolo sunt prea puține lucruri din cotidianul cu care ne-am obișnuit, care să te deranjeze. De pildă n-ai semnal la mobil, ceea ce, credeți-mă, uneori poate fi o binecuvântare. Plus că nu e nici telefon fix. Carevasăzică ești pe cont propriu, rupt binișor de lume. Nu oriunde, ci într-o cabană de vânătoare construită de casa regală pe la începutul secolului trecut. Cu vitralii hand-mânuite fabricate de o firmă din Munchen. Mă rog, mulți văd, puțini pricep.

Drumul până acolo e anevoios, din cauza foarte multelor gropi provocate în special de camioanele care zi de zi cară lemne neobosit. Însă părerea mea e că dacă drumul s-ar reabilita, frumusețea locului s-ar nărui rapid în câțiva ani. Frumusețea peisajului de toamnă, cu pădurea multicoloră, cu verde, galben, portocaliu și roșu e inegalabilă. La fel de adevărat este că frumusețea și optimismul pe care ți-l dă peisajul sunt umbrite de cantitățile masive de lemn „recoltate”, de buștenii care pe alocuri sunt depozitați chiar în drum, de zonele chelite din pădure, ba chiar de versanți întregi dominați de o mare de cioturi, aidoma unor leproși în stadiu avansat al bolii expuși în văzul tuturor. Asta e chiar trist. Așa că te găsești în fața unui amalgam de gânduri pe tot traseul. Exagerând puțin, faci un fel de navetă continuă de la agonie la extaz, pe tot timpul străbaterii celor 20-30 de kilometri.

În parte merită. Odată ajuns acolo parcă ai căzut într-o mare călduță de liniște. Intri în cabană și dai de lemn masiv la tot pasul, de teracote cum rar (sau poate niciodată nu) ți-e dat să vezi, de camere spațioase, de mobile vechi și impunătoare, de un lux burghez care te duce cu gândul la cu totul alte vremuri. Vremuri mai liniștite, mai altfel. Sigur, nu totul este roz. Cabana ar avea nevoie de o reabilitare și o revenire la „setările” dinainte de perioada Ceaușescu. Pentru că Ceaușescu, mare amator de vântori de urs, care venea mereu la cabana regală, și-a lăsat puțin amprenta.

Ziua ți-o poți petrece într-o sumedenie de feluri. Poți să te plimbi într-unul din cele mai curate colțișoare din județ, cu aer proaspăt de munte, poți vizita bisericuța din apropiere, poți asculta poveștile cabanierului (noul cabanier, pentru că cel care a prins bună parte din vremurile trecute s-a stins) cu urșii din zonă sau cu iernile grele sau poți pur și simplu să te bucuri de liniște. Să citești, de pildă. E unul din cele mai ademenitoare locuri pentru lectură, dacă e să o iei așa. Sau poți coborî până la păstrăvăria din apropiere și să-ți iei cel mai proaspăt păstrăv din județ. Ca o paranteză, din ciclul știați că, celebra păstrăvărie de la Câmpul Cetății se aproviziona într-o vreme de acolo.

Cabana (sau castelul regal, cum i se mai spune) de la Lăpușna e unul din locurile în care dacă ai ocazia să evadezi poți să te bucuri de o altă lume. La vreo 80 de kilometri de Tîrgu-Mureș, în sus pe Valea Gurghiului. Un cătun care, tocmai din cauza (sau datorită) drumului prost, încă n-a fost inundat atât de tare de cabanele mari, de neam prost, construite de românii ajunși înstăriți peste noapte. Dacă aveți ocazia dați o fugă iute până acolo, până nu se duce naibii și acest colțișor. Așa prost cum e, înarmat cu răbdare, drumul poate fi parcurs și cu mașină mică.

P.S. Detalii despre cazare, aici.

O altă lume (II)

Acolo timpul are răbdare, dacă ar fi să ne luăm după nenea Preda. Și așa e, chiar are multă răbdare. Pentru că acolo sunt prea puține lucruri din cotidianul cu care ne-am obișnuit, care să te deranjeze. De pildă n-ai semnal la mobil, ceea ce, credeți-mă, uneori poate fi o binecuvântare. Plus că nu e nici telefon fix. Carevasăzică ești pe cont propriu, rupt binișor de lume. Nu oriunde, ci într-o cabană de vânătoare construită de casa regală pe la începutul secolului trecut. Cu vitralii hand-mânuite fabricate de o firmă din Munchen. Mă rog, mulți văd, puțini pricep.

Drumul până acolo e anevoios, din cauza foarte multelor gropi provocate în special de camioanele care zi de zi cară lemne neobosit. Însă părerea mea e că dacă drumul s-ar reabilita, frumusețea locului s-ar nărui rapid în câțiva ani. Frumusețea peisajului de toamnă, cu pădurea multicoloră, cu verde, galben, portocaliu și roșu e inegalabilă. La fel de adevărat este că frumusețea și optimismul pe care ți-l dă peisajul sunt umbrite de cantitățile masive de lemn „recoltate”, de buștenii care pe alocuri sunt depozitați chiar în drum, de zonele chelite din pădure, ba chiar de versanți întregi dominați de o mare de cioturi, aidoma unor leproși în stadiu avansat al bolii expuși în văzul tuturor. Asta e chiar trist. Așa că te găsești în fața unui amalgam de gânduri pe tot traseul. Exagerând puțin, faci un fel de navetă continuă de la agonie la extaz, pe tot timpul străbaterii celor 20-30 de kilometri.

În parte merită. Odată ajuns acolo parcă ai căzut într-o mare călduță de liniște. Intri în cabană și dai de lemn masiv la tot pasul, de teracote cum rar (sau poate niciodată nu) ți-e dat să vezi, de camere spațioase, de mobile vechi și impunătoare, de un lux burghez care te duce cu gândul la cu totul alte vremuri. Vremuri mai liniștite, mai altfel. Sigur, nu totul este roz. Cabana ar avea nevoie de o reabilitare și o revenire la „setările” dinainte de perioada Ceaușescu. Pentru că Ceaușescu, mare amator de vântori de urs, care venea mereu la cabana regală, și-a lăsat puțin amprenta.

Ziua ți-o poți petrece într-o sumedenie de feluri. Poți să te plimbi într-unul din cele mai curate colțișoare din județ, cu aer proaspăt de munte, poți vizita bisericuța din apropiere, poți asculta poveștile cabanierului (noul cabanier, pentru că cel care a prins bună parte din vremurile trecute s-a stins) cu urșii din zonă sau cu iernile grele sau poți pur și simplu să te bucuri de liniște. Să citești, de pildă. E unul din cele mai ademenitoare locuri pentru lectură, dacă e să o iei așa. Sau poți coborî până la păstrăvăria din apropiere și să-ți iei cel mai proaspăt păstrăv din județ. Ca o paranteză, din ciclul știați că, celebra păstrăvărie de la Câmpul Cetății se aproviziona într-o vreme de acolo.

Cabana (sau castelul regal, cum i se mai spune) de la Lăpușna e unul din locurile în care dacă ai ocazia să evadezi poți să te bucuri de o altă lume. La vreo 80 de kilometri de Tîrgu-Mureș, în sus pe Valea Gurghiului. Un cătun care, tocmai din cauza (sau datorită) drumului prost, încă n-a fost inundat atât de tare de cabanele mari, de neam prost, construite de românii ajunși înstăriți peste noapte. Dacă aveți ocazia dați o fugă iute până acolo, până nu se duce naibii și acest colțișor. Așa prost cum e, înarmat cu răbdare, drumul poate fi parcurs și cu mașină mică.

P.S. Detalii despre cazare, aici.

Postat de pe data de 25 oct., 2010 in categoria Civism, Despre Mureș. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 1,211 ori.

Publica un raspuns